COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Suceava, 7 nov /Agerpres/- Bugetul pentru 2015 va fi trimis în Parlament după ce va fi agreat de reprezentanţii Comisiei Europeană (CE) şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat vineri, la Cacica, în judeţul Suceava, premierul Victor Ponta.

Potrivit acestuia, o delegaţie a organismelor financiare internaţionale va efectua o misiune la Bucureşti la sfârşitul lunii noiembrie.

'Conform obligaţiilor pe care România le are prin acordurile cu CE şi FMI, inclusiv rectificările de buget, dar mai ales bugetul pentru noul an se trimit în Parlament după ce sunt agreate în aceste discuţii. La sfârşitul lunii noiembrie este misiunea oficială a FMI, CE şi Banca Mondială. Noi avem pregătite toate datele şi în momentul în care avem toate acordurile stabilite putem să îl trimitem în Parlament', a afirmat Ponta.

Premierul a subliniat că în discuţiile cu reprezentanţii FMI şi CE va fi abordată şi tema excedentului bugetar al României. Potrivit acestuia, România a avut, la 31 octombrie 2014, un excedent bugetar de 600 de milioane de lei, în condiţiile în care veniturile bugetare au fost de 176 miliarde de lei, iar cheltuielile au fost de 175,4 miliarde de lei.

Ponta a afirmat că întârzierea prezentării noului buget este determinată şi 'de un motiv politic', de a fi însuşit de noul Guvern. 'Dacă voi fi ales preşedinte al României, Călin Popescu Tăriceanu va fi prim-ministru şi atunci trebuie ca noul buget, discutat cu FMI, CE şi BM, să fie însuşit de viitorul guvern, care îl va pune în executare', a mai adăugat premierul. AGERPRES / (A - autor: Cristian Lupaşcu, autor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.