COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 sep /Agerpres/ - Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, i-a îndemnat pe antreprenori să se înscrie în structuri asociative, camere de comerţ şi patronate, pentru că acestea reprezintă ''o voce unitară", iar prin reprezentanţii lor accesul este mult mai simplu în consiliile consultative şi în comisiile în care se discută programele care îi privesc.

Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT), Florin Jianu a fost, miercuri, 'antreprenor pentru o zi', proiect care face parte din programul ''România Hub", iniţiativă care presupune ca reprezentanţi ai autorităţilor centrale să îşi petreacă o zi într-o firmă privată, cu scopul unui schimb de experienţă cu privire la ce înseamnă activitatea din mediul public şi cel privat.

"Este foarte importantă această vizită, iar în perioada următoare voi merge şi în ţară, în zone în care activitatea antreprenorială nu e atât de ridicată ca în Bucureşti. Încercăm să dăm un mesaj întreprinzătorilor prin care arătăm că ministerul este alături de antreprenori. Încurajăm tinerii, românii în general să devină antreprenori, iar pentru mediul public este oportună această experienţă pentru a vedea exact problemele cu care se confruntă antreprenorii şi în ce mod politicile publice pot sprijini mediul de afaceri. Pe de altă parte, îndemn antreprenorii să devină membri în structurile asociative, camere de comerţ şi patronate, pentru că aceste structuri reprezintă o voce unitară, iar prin reprezentanţii lor accesul este mult mai simplu în consiliile consultative, comisiile în care se discută programele care îi privesc. Îmi doresc să văd cât mai mulţi miniştri şi cât mai mulţi oameni din mediul public care merg pe teren să vadă cu ce se confruntă exact mediul de afaceri. Astfel vom reuşi să apropiem mediul privat de cel public şi să eliminăm unele disfuncţionalităţi', a declarat ministrul IMM-urilor.

Pe lângă iniţiativa "Antreprenor pentru o zi", programul "România Hub - România, ţara tinerilor întreprinzători" conţine şi alte proiecte de încurajare şi stimulare a IMM-urilor, precum ateliere de lucru pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale tinerilor, pentru eficientizarea cooperării şi comunicării între mediul ştiinţific şi cel de afaceri, dar şi consultări public-private, care oferă mediului de afaceri informare, consiliere, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi creşterea competitivităţii pe piaţa locală şi internaţională a IMM-urilor. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.