Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Luxemburg, 20 iun /Agerpres/ - Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă, a avertizat, joi, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, la reuniunea de la Luxemburg a Eurogrupului, transmite BBC.
Însă, verificarea calităţii activelor instituţiilor financiare din zona euro de către Banca Centrală Europeană arată semne de progres, a apreciat oficialul FMI.
'Acţiunile politice puternice au fixat fundaţiile redresării economiei', a afirmat Christine Lagarde.
Totuşi, oficialul FMI a adăugat că redresarea nu este robustă şi activitatea economică în zona euro încă este sub nivelul de dinaintea crizei. Unele state, printre care Germania şi Franţa, au revenit la acele niveluri, dar zona euro pe ansamblu încă nu.
Este necesară o creştere economică mai ridicată pentru a reduce şomajul şi datoria, a explicat directorul general al FMI.
În 5 iunie, BCE a redus estimările privind ritmul de creştere al Produsului Intern Brut al zonei euro. Astfel, BCE prognozează că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de un procent, mai puţin decât creşterea de 1,2% preconizată în urmă cu trei luni, dar va accelera la 1,7% în 2015, puţin mai bine decât prognozele anterioare, care vorbeau de o creştere de 1,5%.
Inflaţia 'este îngrijorător de scăzută, inclusiv în unele state mari din zona euro', a avertizat şeful FMI. În mai, rata inflaţiei în zona euro era de 0,5%, în timp ce în Germania şi Franţa era uşor mai ridicată - 0,6% şi, respectiv, 0,8%.
Analiştii şi-au exprimat temerile că zona euro s-ar putea confrunta cu deflaţia, ceea ce ar afecta semnificativ redresarea economiei. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a cerut Băncii Centrale Europene să lanseze un program de cumpărare de active 'la scară mare', centrat pe achiziţionarea de datorie suverană, pentru a stimula economia, urmând paşii făcuţi de Rezerva Federală a SUA (Fed).
'Dacă inflaţia se menţine în continuare scăzută, BCE va trebui să ia în considerare un program de cumpărare de active la scară mare, în special active suverane în conformitate cu grila de repartiţie a capitalului în cadrul BCE', a spus Lagarde.
De asemenea, şeful FMI a cerut guvernelor din zona euro să continue reformele ce vizează îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii şi să intensifice concurenţa în sectorul bunurilor şi al serviciilor.
În concluzie, FMI susţine că 'sunt necesare eforturi politice concertate pentru întărirea redresării economiei zonei euro'. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.