Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 8 apr /Agerpres/ - Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că la nivelul ministerului pe care îl coordonează va fi înfiinţată o direcţie ce se va ocupa exclusiv de corecţiile financiare.
"O idee pe care o să o transpunem în programul de guvern, într-o săptămână, maximum două, se referă la corecţiile financiare. (...) Cel puţin un miliard de euro este suma pe care România o plăteşte pentru aceste corecţii. În cadrul ministerului nostru vom crea o direcţie care se va ocupa strict de problematica corecţiilor financiare. (...) Un lucru foarte important pe care această direcţie trebuie să-l facă, pe lângă asigurarea coerenţei în sistem, este faptul că îmi doresc extrem de mult ca, până la finalul lui 2015, să verificăm toate corecţiile financiare pe care partea română şi le-a dat singură", a spus Teodorovici la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
Teodorovici a adăugat că, prin reanalizarea tuturor corecţiilor financiare, România ar putea, prin negociere cu Comisia Europeană, să recupereze o parte din sumele pe care le-a plătit deja.
"Nu vreau să arătăm nimănui că am greşit, dar vreau să am eu această împăcare. Ştiu foarte bine că anii trecuţi aceste corecţii au fost extrem de dur aplicate, de multe ori abordările au fost extreme de agresive sau extrem de drastice, chiar şi cei de la CE de multe ori spuneau că, în anumite speţe, o singură recomandare era suficientă. Vreau să trecem în revistă toate aceste corecţii financiare iar pentru fiecare speţă în parte spunem: poate nu trebuia dat 25%, poate trebuie să dăm 5% sau deloc, iar fiecare argument în parte trebuie discutat cu CE, le arătăm foarte clar care este situaţia şi poate împreună convenim că într-adevăr acela este punctul de vedere final. Dacă se pot recupera de la Comisie acele sume, pe care România deja le-a plătit, ar fi extrem de important", a mai declarat ministrul.
Teodorovici a precizat că în urma reanalizării corecţiilor din anii trecuţi va fi creat un registru unic al corecţiilor financiare, care să fie folosit, inclusiv de cetăţeni, precum un ghid de interpretare a diverselor speţe.
"Inclusiv cetăţeanul de pe stradă va putea să acceseze acest registru unic al corecţiilor financiare, şi Comisia, şi auditorii", a subliniat acesta.
Totodată, Eugen Teodorovici a ţinut să precizeze că Guvernul îşi va orienta atenţia şi asupra situaţiei acelor proiecte care au fost depuse şi aprobate, dar care, însă, nu au primit şi finanţare.
"Este o discuţie pe care o vom avea chiar şi în Guvern, cu toţi miniştrii care răspund de mai multe zone pe fonduri europene, ca toate proiectele depuse, aprobate, dar fără finanţare să fie începute a fi finanţate din următorul cadru bugetar. Sunt mii de proiecte depuse, pe toate zonele, şi e vorba de câteva miliarde. Nu are sens să aruncăm la coş toate aceste proiecte. Putem să le filtrăm, să fie o examinare mai dură, astfel încât cele mai bune dintre ele să fie finanţate. Putem face acest lucru şi din acesta să începem un prim val de finanţare", a mai spus ministrul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.