Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 mar /Agerpres/ - Trecerea la euro cred că va necesita implicarea cercetării economice pentru că procesul are implicaţii în întreaga societate, a declarat miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Trecerea la euro cred că va necesita din nou, ca şi în alte momente ale istoriei noastre postdecembriste, implicarea cercetării economice. Aici este vorba despre ramificaţii multiple care se duc în toată societatea. Mintea şi psihologia omului este complicată aşa cum este şi psihologia socială. Nu pot să intru prea mult în subiectul acesta pentru că nu am timpul necesar, dar pot să fac promisiunea că voi dezvolta subiectul apropo de faptul că România în momentul în care intră în zona euro nu poate să intre numai cu Bucureştiul şi că nu este chiar întâmplător faptul că, dacă luăm cele 10 ţări postcomuniste, au intrat în zona euro cele mici", a precizat Mugur Isărescu, în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia lansării cărţii "Răzbunarea trecutului. Capitalismul în primele cinci luni postdecembriste", având ca autori pe Marin Dinu şi Teodor Brateş.
Guvernatorul a precizat că, în acest caz, se pune întrebarea cum de au intrat în zona euro numai ţările mici, iar cele mari precum Polonia, Ungaria sau România nu au intrat şi că una dintre explicaţii este că într-o ţară de dimensiuni mai mici omogenizarea societăţii fie că există fie că se produce mai repede. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.