Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Timişoara, 19 mai /Agerpres/ - Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, a fost ales preşedintele Comisiei 1 (Economică şi de Dezvoltare Regională cu atribuţii referitoare la dezvoltarea economică, energie, mediu, schimbări climatice, turism durabil) a Asociaţiei Regiunilor Europene (ARE).
Marian Vasile este şi membru în Biroul Executiv al ARE, echipa principală de conducere a asociaţiei.
Summitul ARE a avut loc la Paris, în perioada 16-18 mai, iar procedura de alegeri s-a derulat în două etape, prima în luna aprilie, în Ucraina, iar cea de-a doua, zilele trecute, în capitala Franţei. Marian Vasile a avut, iniţial, doi contracandidaţi, unul din Turcia şi celălalt din Olanda.
"Faptul că m-am bucurat de o susţinere atât de largă la nivel naţional şi european pentru a accede pe această funcţie mă face optimist în ceea ce priveşte viitorul. Unitatea românilor, care au avut cea mai numeroasă delegaţie, influenţând decisiv votul, inclusiv la funcţia de preşedinte al ARE şi la cea de trezorier, a fost un exemplu pozitiv şi de forţă pentru regiunile din Europa, participante la această Adunare Generală de la Paris", a declarat duminică, pentru AGERPRES, Marian Vasile.
Potrivit noului reprezentant al României în ARE, noua sa poziţie în acest for european va ajuta ţara noastră foarte mult pentru a putea aplica programul de dezvoltare rurală (RURACT), foarte important, pentru că presupune transfer de bune practici de la unele regiuni din Europa spre altele din Uniune, inclusiv din ţara noastră.
Unul dintre obiectivele esenţiale urmărite de Marian Vasile pentru judeţul Timiş este dezvoltarea Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" Timişoara, precum şi realizarea centrului internodal Timişoara, care să conecteze aeroportul la celelalte căi de transport (rutier, feroviar şi, în perspectivă, naval), printr-un sistem de acces rapid.
Pentru a beneficia de avantajele pe care le oferă programele de dezvoltare derulate în cadrul ARE este necesar un lobby susţinut, spune vicepreşedintele CJ Timiş, unul dintre instrumente fiind chiar schimbul de experienţă şi stagiile pe care tinerii studenţi români le fac în Occident.
"Ei vin de acolo cu o altă viziune. (...). Acordăm scheme de ajutor de stat de minimis către întreprinderi. Vreau să dăm o hotărâre pentru scutirea de la plata impozitelor şi taxelor către întreprinderilor care creează noi locuri de muncă şi au o anumită cifră de afaceri", a exemplificat Marian Vasile. AGERPRES/(A,AS-Otilia Halunga)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.