COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 nov /Agerpres/ - Societatea Oltchim nu este privatizabilă, nici soluţia insolvenţei nu poate să rezolve situaţia societăţii, a declarat, marţi, reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, la o conferinţă privind rolul băncilor în restructurarea companiilor.
'Oltchim nici înainte şi nici acum nu va fi privatizabil. Nici insolvenţa nu mai poate să facă minuni', a afirmat Remus Borza.
Reprezentantul Euro Insol a adăugat că pentru societăţile din România, modalitatea rapidă şi eficace de reorganizare este insolvenţa.
'Insolvenţa, în România, este singura modalitate eficace, rapidă şi cu rezultate spectaculoase prin care o companie de stat poate fi restructurată, reaşezată pe fundamente economice serioase. Poţi ajunge la un rezultat spectaculos care să ducă la reinserţia în circuitul economic', a adăugat Remus Borza.
Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, că există "un interes foarte clar şi foarte concret din partea investitorilor pentru Oltchim".
La rândul său, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu a declarat marţi pentru AGERPRES că are informaţii cu privire la intenţiile ruşilor de la TISE pentru a prelua rafinăria Arpechim şi implicit a se implica în managementul de la Oltchim.
Muncitorii de la combinatul vâlcean au ieşit marţi din nou în curtea interioară a întreprinderii protestând pentru lipsa de perspective a locurilor de muncă şi a salariilor restante, scandând lozinci anti-guvernamentale şi acuzând autorităţile judeţului pentru promisiuni neonorate.
Combinatul Oltchim a fost închis la sfârşitul lunii august din cauza datoriilor de peste 500 de milioane de euro. Între timp a trecut şi printr-o privatizare nereuşită şi a fost repornită o secţie la începutului lunii octombrie.
În acest timp a fost schimbată conducerea combinatului în frunte cu managerul general Constantin Roibu iar în locul său a fost numit ing Mihai Bălan fost director al CET Govora.
În luna septembrie combinatul a trecut printr-un proces eşuat de privatizare.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat pierderi de 308,5 milioane lei pe primele nouă luni, în creştere cu peste 128,73 milioane lei (71%), faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. AGERPRES/(A-Roxana Clinciu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.