Inspecţia Muncii a dat amenzi de 51,1 milioane de lei în primele şapte luni ale acestui an pentru firmele care plăteau oameni la negru, însă mare parte din această sumă nu a fost colectată de ANAF, a afirmat, vineri, ministrul de resort, Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, anul trecut, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată a fost de 101 milioane de lei, iar în primele şapte luni din acest an au fost realizate 39.795 de controale pentru depistarea cazurilor de muncă nedeclarată şi 1.816 angajatori au fost amendaţi cu suma totală de 51,1 milioane de lei.
Ministerul şi Inspecţia Muncii au demarat o campanie naţională de verificare a agenţilor economici, cu scopul de a combate fenomenul muncii la negru.
"Vrem să ne asigurăm că această condiţie absolut necesară a corectitudinii pe piaţa muncii este respectată şi că atât angajaţii, cât şi angajatorii înţeleg că munca la negru sau la gri nu îi ajută, ci îi păgubeşte. Am demarat deja discuţiile pe marginea acestui subiect cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, urmând ca în perioada următoare să avem deja o serie de propuneri comune", a afirmat Turcan.
Semnalul pe care Ministerul Muncii îl dă în piaţă este că trebuie să punem punct practicii utilizării salariului minim ca o formă incorectă de plată a angajaţilor. Corectitudinea în relaţiile de muncă înseamnă zero toleranţă faţă de munca la negru şi munca la gri, care afectează atât angajatul şi angajatorul, cât şi statul, a continuat ea.
"România este pe primul loc în Europa la număr de angajaţi plătiţi cu salariul minim, respectiv 1,6 milioane de oameni. Am avut în acest an 120.000 de locuri de muncă noi, majoritatea pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 47.000 sunt cu salariul minim. În ultimii 10 ani am înregistrat o creştere de cinci ori a numărului de angajaţi cu salariul minim. Sunt cifre îngrijorătoare", a continuat ministrul.
Potrivit acesteia, cel mai dezavantajat este angajatul, pentru că va fi afectat la pensie sau când vrea să-şi facă un credit, însă afectat va fi şi bugetul statului, precum şi mediul economic, prin distorsionarea concurenţei.
"O problemă este că mare pare a acestor amenzi este necolectată şi m-am adresat ANAF astfel încât să găsim o posibilitate să creştem gradul de colectare. Inspectorii se simt neputincioşi, chiar umiliţi, dacă aceste amenzi nu se colectează. Suntem deschişi la colaborare, nu mergem cu biciul peste angajator, ci să apărăm dreptul angajatului", a mai spus Turcan.
Cele mai multe cazuri de muncă nedeclarată au fost găsite în domeniile construcţii, brutărie, protecţie şi pază, depozite şi service, spălătorii, comerţ, notarial, birouri de avocatură şi arhitectură.
"Campania va începe luni şi se va finaliza în decembrie. În fiecare săptămână vom controla câte un domeniu susceptibil unde incidenţa muncii nedeclarate este mare. O să începem în construcţii, servicii de panificaţie, pază şi protecţie", a spus, la rândul său, Dantes Bratu, inspector general în Inspecţia Muncii.
El a dat drept exemplu cazuri din construcţii unde angajaţii au contracte de două ore, ceea ce ridică suspiciuni asupra legalităţii activităţii lor. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |