COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;
Fostul mare handbalist Cristian Gaţu s-a născut la 20 august 1945, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de construcţii, devenind inginer, precizează "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România", vol. II (Editura Aramis, 2002).
După ce a jucat fotbal la echipa de juniori a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, la 17 ani a debutat în handbal, la echipa de Divizia A a Clubului Sportiv Rapid, unde a fost transferat de la Şcoala Sportivă nr. 2 din Bucureşti.
"În mod natural, pasiunea mea a fost mingea, de când m-am născut. Tatăl meu era ziarist de fotbal, iar sâmbăta sau duminica trebuia să scrie o cronică despre fotbal şi atunci mă lua cu el. După câtva timp m-am îndrăgostit de minge, m-am îndrăgostit de o echipă care avea o stea mare în mijloc şi se numea CCA (Clubul Central al Armatei - n.r.), am devenit deci stelist din fragedă copilărie şi pe parcurs, normal, am început cu fotbalul. Pe la 6 ani m-a dus tata, la centrul de pregătire al CCA şi m-a prezentat lui Cornel Drăguşin, şeful centrului de copii al clubului CCA, care m-a introdus într-un joc cu copii mai mari decât mine. Mingea era mare, mă mai încurcam în ea. Şi am plecat. Dar am revenit după un an - un an şi jumătate, la Dinamo, 10 ani am jucat la Dinamo, ajunsesem în lotul lărgit al României, care pregătea un turneu UEFA organizat în România", declara Cristian Gaţu într-un interviu acordat AGERPRES, în 2015.
În perioada în care Gaţu era elev la Liceul ''Mihai Viteazul'' se înfiinţaseră şcolile sportive de elevi, iar în zona Obor funcţiona Şcoala sportivă nr. 2. Acolo au venit nişte antrenori care le-au vorbit copiilor despre handbal, ''majoritatea copiilor din aceeaşi clasă cu mine au optat pentru handbal". Iniţial, Gaţu refuzase să treacă la handbal pentru că juca fotbal la Dinamo, dar pentru că iarna nu se putea antrena la acest sport, a ales în cele din urmă handbalul.
"Am luat mingea prima dată în mână, am văzut că-i mai simplu. Dacă la fotbal treceau meciuri şi nu te apropiai de poartă, aici aveai ocazia să dai goluri când puteai. Nu ştiam regulamentul şi mai făceam nişte abateri flagrante, luam mingea şi o aruncam peste jucătorul din faţa mea, o prindeam, ceea ce era dublă în handbal şi dădeam gol. Mi-a plăcut, că dădeam goluri multe şi până la urmă m-am legitimat şi am început să joc regulamentar. Nici măcar nu ştiam regulamentul şi am debutat în echipa naţională de handbal, n-am fost la nivelul juniorilor, ci la tineret, şi la scurt timp m-am trezit convocat pentru echipa naţională de seniori. Lucru fantastic, n-am dormit nopţi întregi. Şi culmea, am debutat, dacă se numea aşa, în Germania, la Dortmund, în faţa a 15.000 de spectatori, lucru care iar era o noutate pentru mine", povestea Cristian Gaţu în interviul amintit.
Cristian Gaţu (stânga) la sosirea pe aeroport a echipei naţionale de handbal a României, după câştigarea celei de-a VIII-a ediţii a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfăşurat în RDG, 1974.
Foto (c): CORNEL MOCANU / ARHIVA AGERPRES
Specializat pe postul de conducător de joc, a cunoscut adevărata consacrare la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, sub îndrumarea antrenorului Ioan Kunst Ghermănescu. Cu echipa roş-albastră a cucerit zece titluri naţionale, iar în 1977 a făcut parte din echipa care a câştigat Cupa Campionilor Europeni, scrie site-ul www.cosr.ro.
A avut 212 prezenţe în echipa naţională a României cu care a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Paris, din 1970, şi de la Berlin, din 1974, după ce la CM din 1967, a fost medaliat cu bronz. A participat la Jocurile Olimpice de la München, în 1972, unde a cucerit medalia de bronz, şi la JO de la Montreal, în 1976, unde a fost medaliat cu argint. Mai are în panoplia sa o medalie de bronz, cucerită la Campionatul Mondial din 1967 şi o medalie de aur, obţinută la Campionatul Mondial Universitar din 1969.
Handbalistul Cristian Gaţu (centru stg.) şi gimnastele Nadia Comăneci (stg) şi Teodora Ungureanu (dr), înaintea ceremoniei de decorare a sportivilor români, participanţi la Olimpiada de la Montreal (Canada) 1976.
Foto: (c) ARHIVA AGERPRES
După retragerea din activitatea competiţională, o scurtă perioadă a fost antrenor de handbal, între 1980 şi 1983 activând la clubul italian Polisportiva Follonica. Între 1984 şi 1991, a activat la CSA Steaua Bucureşti unde a deţinut funcţiile de vicepreşedinte (1984-1989), şef al secţiei de fotbal (1989-1990), vicepreşedinte şi şeful instruirii sportive (1990-1991).
Între 1991 şi 1993, a fost secretar de stat şi şef al Departamentului Sport, în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. În perioada 1993-1997 s-a aflat la comanda Facultăţii Militare de Educaţie Fizică, iar din 1997 până în 1998, a fost comandantul CSA Steaua Bucureşti. Tot din 1997, până în 2014, a fost preşedintele Federaţiei Române de Handbal, iar între 1996 şi 2002, a fost vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român.
Lansarea volumului "Steaua lui Gaţu" de Horia Alexandrescu, la Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2015.
Foto (c): SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. În 2000 a fost distins cu Ordinul naţional "Serviciul credincios", în grad de ofiţer. În septembrie 2007, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) în cadrul Ministerul Apărării Naţionale, precizează site-ul www.cosr.ro.
În 2015, Cristian Gaţu a lansat la Editura Militară o carte cu amintiri din lumea sportului, numită "Steaua lui Gaţu" şi semnată de jurnalistul Horia Alexandrescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.