Organizarea administrativ-teritorială a României 1864 -1989

 •  Documentare Regionalizare
9681 afişări

În perioada medievală, administrația era structurată în județe în Țara Românească, în ținuturi în Moldova și districte, scaune și comitate în Transilvania.

3a03e7f3-aa17-42df-b5ed-9c298a03973b

Organizarea administrativă până la 1864
Împărțirea României în județe este atestată documentar din 1392, când domnul Țării Românești Mircea cel Batrân (1386-1418), printr-un hrisov, numește 'Ținutul Vâlcii' județ. Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.
În perioada medievală, administrația era structurată în ținuturi în Moldova, județe în Țara Românească și districte, scaune și comitate in Transilvania. La conducerea acestora se aflau dregători domnești care aveau atribuții importante în domeniul administrativ, judecătoresc și militar. Aceștia vegheau la păstrarea liniștii în țară, strângerea impozitelor, aplicarea corectă a dreptății, mobilizarea în caz de pericol extern etc. 
În Țara Românească, din feudalism până la 1864, județele erau conduse de un jude apoi de căpitan de județ sau ispravnic.
În Moldova, ținuturile erau conduse de pârcalabi, deveniți apoi ispravnici. Atribuțiile lor erau militare, judecătorești și administrative. În perioada domniei lui Ștefan cel Mare (1457 — 1504), Moldova era împărțită teritorial-adminstrativ în 23 de ținuturi: Iași, Cotnari, Roman, Vasluiu, Tutuva, Tecuciu, Putna, Covorlui, Fălciu, Lăpușna, Orheiu, Soroca, Hotin, Dorohoiu, Hârlău, Cernăuți, Suceava, Neamț, Bacău, Bugeac, Chilia, Smilul.
Transilvania a cunoscut o organizare instituțională de tip occidental, reprezentată la nivel local de comitate și scaune săsești și secuiești. În comitate existau adunări ale stărilor privilegiate, adunări ale nobilimii, iar la nivelul voievodatului se adunau congregații generale ale nobilimii. Acestea discutau și rezolvau în principal probleme judiciare. Sașii din Transilvania, care erau grupați mai ales în districtul Brașovului și al Bistriței, și-au constituit o formă de organizare politică și administrativă proprie, numită Universitatea Sașilor (1486).

Organizarea administrativă în perioada antebelică și interbelică (1864-1945)

Prin Legea rurală din 11 iunie 1862 se reglementa diferențiat administrația urbană de cea rurală, prin crearea comunelor urbane și comunelor rurale. Se înființa pentru prima dată comuna rurală, condusă de primar și dotată cu personalitate juridică proprie. Primarii comunelor rurale erau aprobați de prefect iar cei ai comunelor urbane erau numiți de domn.La 31 martie 1864, domnitorul Al. I. Cuza (1859-1864) a promulgat Legea nr. 394 pentru comunele urbane și rurale și pentru înființarea consiliilor județene. Astfel, se reglementa distinct administrația urbană față de cea rurală. Totodată, comuna rurală căpăta personalitate juridică. Fiecare comună avea o casă a comunei, numită Primărie, iar cele urbane aveau un corp de pompieri și, în caz că aveau peste 6000 de locuitori, aveau și un spital.
Prin Legea pentru consiliile județene nr. 396 din 2/14 aprilie 1864 s-a prevăzut în fiecare județ existența unui consiliu care se aduna și reprezenta interesele locale, colective și economice ale județului. Județul avea ca subdiviziune plasa (ocolul), ce grupa mai multe comune urbane ori rurale după criterii geografice și economice. Alegerea consiliului județean se făcea pe ocoale. Consiliul județean alegea, dintre membrii săi, un comitet permanent, compus din trei membri, prezidat de prefectul județului, care era comisarul guvernului pe lângă consiliu.

Ulterior, prin Legea din 31 mai 1904, printre alte modificări și completări, s-a introdus un alineat nou (alin. 2) la art. 1, care prevedea că județul este persoană juridică. Consiliul județean se compunea din câte doi membri trimiși de fiecare plasă. Aceștia erau aleși de colegiul electoral din fiecare plasă.
La sfârșitul Primului Război Mondial, s-au unit cu patria mamă provinciile istorice Basarabia, Bucovina și Transilvania. La 27 martie 1918, în urma unei hotărâri adoptate de Sfatul Țării de la Chișinău, s-a alipit României un teritoriu ce cuprindea nouă județe: Hotin, Soroca, Orheiu, Chișinău, Bender, Cahul, Akkerman (Cetatea Albă), Ismail și Bălți.

La 11/24 decembrie 1918 a fost emis Decretul de organizare a provinciei Transilvania, potrivit căruia 'serviciile publice' rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, prin care se proceda la o împărțire a teritoriului în 23 de județe: Făgăraș, Sibiu, Hunedoara, Alba, Turda-Arieș, Bistrița-Năsăud, Târnava-Mare, Târnava-Mică, Mureș-Turda, Cojocna, Solnoc-Dăbâca, Ciuc, Brașov, Trei-Scaune, Sălaj, Sătmar, Bihor, Arad, Maramureș, Bichiș, Cenat, Timiș-Torontal, Odorhei. Acestea erau conduse de prefecți numiți.

Constituția din 1923 prevedea că din punct de vedere administrativ-teritorial România se împărțea în județe iar județele era formate, la rândul lor, din comune. Numărul, întinderea și subdiviziunea lor teritorială erau stabilite prin Decretul din 7 octombrie 1925, prin care funcțiile organelor administrative se păstrau neschimbate. Numărul județelor creștea însă la 66.
În baza Decretului Regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925, erau declarate municipii 17 comune urbane: Arad, Brașov, Brăila, București, Cernăuți, Cetatea-Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara.

Potrivit Legii administrative din 27 martie 1936 și Regulamentului său de aplicare, din 18 februarie 1937, teritoriul țării era împărțit în județe și comune, investite cu personalitate juridică, având un patrimoniu și organe administrative proprii de conducere. Astfel, plasa era definită ca o circumscripție administrativă a județului, fiind necesară pentru controlul activității autorităților locale. Comunele urbane erau de două feluri: orașe reședință și orașe nereședință de județ. Comunele erau administrate de un consiliu comunal, ca organ deliberativ, și de primar și ajutorul de primar, ca organ executiv. Consiliul comunal era compus din membri aleși și membri de drept. Numărul membrilor aleși era de 10 în comunele rurale, 18 în orașele nereședință, 28 în orașele reședință și 36 în municipii. Membrii de drept completau, prin specialitatea lor, competența consilierilor aleși.
Administrația județului era încredințată consiliului județean, ca organ deliberativ al delegației județene, și prefectului. La rândul său, consiliul județean cuprindea membri aleși și membri de drept, numărul primilor fiind stabilit în raport cu populația județului. Membrii consiliului județean se constituiau în cinci comisii care își alegeau câte un raportor, acești cinci raportori formând delegația permanentă a județului. Prefectul era reprezentantul guvernului în județ și capul administrației județene. Printre altele, prefectul avea obligația de a convoca consiliul de prefectură, alcătuit din toți șefii serviciilor locale) transformat într-un adevărat organ administrativ, cu activitate continuă.
Totodată, Legea din martie 1936 a modificat prevederile Legii din 5 august 1929 pentru administrarea municipiului București. Ca urmare, Capitala a avut 4 sectoare (de Galben, de Negru, de Albastru și de Verde) și comunele suburbane, printre care Băneasa, Fundeni, Colentina, Grivița, Lupeasca.
Constituția din 28 februarie 1938 a adus noi schimbări în administrarea administrativă locală. Accentul a fost pus pe numirea organelor și legea raționaliza rostul și atribuțiile organelor elective. A fost menținută comuna, fiind desființată însă personalitatea juridică a județului.
Principala noutate a fost înființarea ținuturilor, unități administrative cu atribuții economice, culturale și sociale. Administrația lor a fost încredințată rezidentului regal, numit pe șase ani prin decret regal, și consiliului ținutului. Rezidentul regal era reprezentantul guvernului, fiind ajutat de un organ electiv, consiliul ținutului. Acesta era compus din membri aleși de consiliile comunale din ținut și de Camerele de Agricultură, Comerț, Industrie și Muncă.

Un ținut reunea aproximativ 10 județe, regruparea făcându-se în așa fel încât acestea 'să constituie o entitate geografică și economică bine definită'. S-au alcătuit astfel următoarele 10 ținuturi: Ținutul Olt (cu reședința la Craiova), format din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Romanați și Vâlcea; Ținutul Argeș (reședință: București): Argeș, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman, Trei-Scaune și Vlasca; Ținutul Mării (reședința Constanța): Caliacra, Constanța, Durostor, Ialomița; Ținutul Dunărea (reședința: Galați): Brăila, Cahul, Covorlui, Fălciu, Ismail, Putna, Râmnicu-Sărat, Tecuci, Tulcea, Tutova; Ținutul Nistru (reședința: Chișinău): Cetatea Albă, Lăpușna, Orhei, Tighina; Ținutul Prut (reședința: Iași): Bacău, Bălți, Botoșani, Fălticeni, Iași, Roman, Soroca, Vaslui; Ținutul Suceava (reședința: Cernăuți): Câmpulung, Cernăuți, Dorohoi, Hotin, Rădăuți, Storojineț, Suceava; Ținutul Alba-Iulia (reședința: Alba-Iulia): Alba, Ciuc, Făgăraș, Mureș, Odorhei, Sibiu, Târnava-Mare, Târnava-Mică, Turda; Ținutul Crișuri (reședința: Cluj): Bihor, Cluj, Maramureș, Năsăud, Sălaj, Satu-Mare, Someș; Ținutul Timiș (reședința: Timișoara): Arad, Caraș, Hunedoara, Severin, Timiș-Torontal.

Organizarea administrativă în perioada comunistă (1945-1981)

Constituția Republicii Populare Române din 1948 a menținut împărțirea în comune, plăși și județe. Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale, alese pe patru ani. Rostul lor era de a îndruma activitatea economică, socială și culturală locală.

La 6 septembrie 1950, Marea Adunare Națională a votat Legea nr. 5 pentru împărțirea administrativ-teritorială a Republicii populare Române, conform căreia teritoriul țării era împărțit în regiuni, orașe, raioane și comune.
Regiunile erau unități administrativ-economice pe care se sprijineau direct organele centrale de stat. Regiunile erau compuse din raioane și orașe de subordonare regională. Orașul de reședință al sfatului popular de regiune era centrul regional. Orașele erau de trei feluri: de subordonare republicană, de subordonare regională și de subordonare raională.
Raionul era o unitate teritorială 'operativă din punct de vedere economic, politic și administrativ', alcătuită din orașe de subordonare raională și comune, subordonată direct regiunii. Comuna era alcătuită din unul sau mai multe sate apropiate, subordonată direct raionului. Capiutala, București, era împărțită în raioane de oraș și subordonată direct organelor centrale ale statului. Printre raioanele sale se numărau 1 Mai, 23 August, Nicolae Bălcescu, Lenin, Grivița Roșie.
Prin legea nr. 5, în locul celor 58 de județe, 424 de plăși și 6000 de comune, au fost create 28 de regiuni, 177 raioane și 4052 comune, precum și 8 orașe de subordonare republicană. Ulterior, prin decretul nr. 12 din 1956, numărul regiunilor s-a redus la 16.
Organele locale ale puterii de stat, sfaturile populare, erau alcătuite din deputați aleși pe timp de 2 ani, care puteau lua hotărâri și elabora dispoziții.

Plenara C.C. a PCR din 5-6 octombrie 1967 a propus noi principii pentru reorganizarea administrativ-teritorială a țării, modificările fiind adoptate la Conferința Națională a PCR din 6-8 decembrie 1967. Cu această ocazie s-a revenit la denumirea tradițională de județe și s-au desființat regiunea și raionul. Astfel, unitățile administrative au devenit județul, orașul și comuna, municipiul București a fost organizat pe sectoare, iar orașele importante, 'cu o însemnătate deosebită în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării', au devenit municipii. Sfaturile populare au fost înlocuite de consiliile populare, care aveau rolul de a conduce și îndruma activitatea organelor locale de specialitate ale administrației de stat.
Teritoriul României era împărțit în 2706 comune, 189 orașe, 47 municipii, 39 județe și municipiul București cu 8 sectoare.Modificări ale organizării administrative au fost operate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 281 din 27 iulie 1979. Numărul sectoarelor Capitalei a fost redus la șase.
La 23 ianuarie 1981, au fost reorganizate județele Ilfov și Ialomița, în sensul creării județelor Giurgiu și Călărași, prin reîmpărțirea celor două și înființarea Sectorului Agricol Ilfov. AGERPRES (Horia Plugaru, Ionela Gavril)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare Regionalizare

Cele mai citite din Documentare Regionalizare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres