Cluj-Napoca, 27 aug /Agerpres/ - Cele 11 universităţi, care însumează un număr impresionant de studenţi - 100.000, fac din Cluj-Napoca cel mai mare oraş universitar dintre Bucureşti şi Budapesta. Studenţii şi mediul academic reprezintă pentru Cluj un avantaj foarte puternic uzitat, precum şi un motor social şi economic atât pentru judeţ, cât şi pentru regiune.
La orice întâlnire de rang înalt sau vizită economică, autorităţile clujene, indiferent de culoarea lor politică, amintesc cu mândrie de existenţa la Cluj-Napoca a unui număr extrem de mare de universităţi, facultăţi şi studenţi cu o pregătire profesională înaltă, cel puţin în anumite domenii.
Învăţământul universitar clujean are rădăcini de sute de ani, demne de un vechi oraş european. În 1581, principele Transilvaniei Ştefan Báthory a emis la Vilna (Vilnius, azi în Lituania) diploma de fondare a "Colegiului Iezuit din Cluj", care avea rang de academie.
Colegiul a primit clădiri şi teren în interiorul zidurilor oraşului medieval, adică "intra muros", ceea ce îl situa în plin centru al comunităţii oraşului, lucru destul de important pentru vizibilitatea şi accesibilitatea sa. Primul rector al colegiului a fost călugărul iezuit de origine poloneză Jacobus Wujek (Vangrovitius). În 1585 aici studiau 230 de elevi, împărţiţi în şase clase, iar limba de predare şi învăţare era latina.
Din 1581, an inscripţionat şi pe emblema Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), care este "moştenitoarea" vechiului Colegiu Iezuit, vor mai trece sute de ani până când Transilvania va putea avea un învăţământ universitar în limba română.
După vreo două sute de ani, între 1774-1775, Colegiul Iezuit trece în administrarea unui alt ordin catolic, cel al Piariştilor, iar noua şcoală superioară va primi, pentru o scurtă perioadă, titulatura de Universitas. În structura acesteia existau catedre de Filosofie, Drept, Medicină şi Teologie.
În toamna anului 1872, parlamentul maghiar adoptă o lege prin care se înfiinţează Universitatea din Cluj (cu predare în limba maghiară). Au fost create patru facultăţi distincte: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat; Facultatea de Medicină; Facultatea de Filozofie, Litere şi Istorie; Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale. Facultăţile erau egale între ele şi se bucurau de autonomie internă. Primul rector a fost profesorul Áron Berde de la Facultatea de Drept, specialist în economie şi finanţe. În primul semestru au fost înscrişi la universitatea clujeană 258 de studenţi.
Universitatea avea, însă, nevoie şi de un sediu, care se construieşte pe o perioadă de 9 ani, din 1893 până în 1902.
În răstimpul scurs de la înfiinţarea ei, în 1872, şi până în anul 1919, când devine românească, la Universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi, dintre care 2.635 români. Dintre marile personalităţile româneşti care au trecut în acei ani prin Universitatea din Cluj se numără Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie) sau Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale).
La numai un an după Marea Unire din 1918, Universitatea din Cluj devenea românească, o instituţie de învăţământ superior cu predare în limba română.
"Universitatea românească a apărut atât de repede după Marea Unire pentru că naţiunea română din Transilvania era pregătită să aibă o asemenea instituţie. Ideea unei universităţi naţionale în limba română era mai veche. Încă de la 1848 Simion Bărnuţiu a spus în catedrala Blajului că întreaga naţiune trebuie să îşi împreune eforturile şi să întemeieze academie, universitate, şcoli superioare, licee. Deci, din punct de vedere al ideii şi al necesităţii de a avea o instituţie lucrurile erau pregătite de la începutul secolului al XIX-lea. Avram Iancu şi-a donat întreaga avere pentru întemeierea unei Academii de Drept, a unei facultăţi juridice în Transilvania. Evident că nu s-a putut face o asemenea universitate în limba română pentru că în 1872 s-a creat universitatea de stat în limba maghiară la Cluj, unde românilor li s-a permis să aibă o catedră de limbă română", spune Ioan Bolovan, specialist în istorie modernă şi contemporană şi profesor la Facultatea de Istorie a UBB.
Acesta a explicat că elitele româneşti ale vremii, care s-au format la această universitate în limba maghiară, erau pregătite pe toate domeniile să îşi unească eforturile şi să pună bazele unei instituţii de învăţământ superior în limba română. Trebuia doar să vină momentul politic prielnic, adică acel moment care a apărut o dată cu unirea Transilvaniei cu România şi în urma căruia a devenit posibilă dorinţa şi posibilitatea înfiinţării acestei universităţi.
Anul 1919 a fost un unic şi irepetabil în istoria Transilvaniei şi, mai ales, a Universităţii Babeş-Bolyai, consideră istoricul clujean, pentru că în urma Primului Război Mondial şi a Marii Uniri toate forţele, fie ele politice, universitare sau de altă natură, au acţionat unitar şi coerent, pentru realizarea unui important vis al comunităţii româneşti transilvănene.
"Miracolul a fost cum a fost posibil ca în mai puţin de un an să pornească această universitate, atâta vreme cât profesorii maghiari au refuzat să depună jurământul de fidelitate faţă de statul român. Ei credeau că profesorii români nu vor putea să facă educaţie superioară şi cercetare avansată şi aşa mai departe. A fost un an irepetabil pentru istoria românilor şi maturitate politică şi diplomatică şi implicare şi responsabilitate din partea elitelor şi intelectuale şi politice şi administrative", a povestit profesorul Bolovan.
Profesorul s-a referit atât la elitele şi oamenii politici din Transilvania, cât şi la cei din Bucureşti sau chiar Iaşi, unde existau deja universităţi româneşti. De altfel, profesorii bucureşteni au fost cei care au contribuit la ridicarea, atât de rapidă, a învăţământului universitar clujean, la fel de mult ca cei ardeleni.
"Nu trebuie să neglijăm nici aportul pe care l-au avut cadrele didactice din vechiul Regat, care la apelul Consiliului dirigent al Transilvaniei, acel guvern provizoriu de după Alba Iulia, să vină şi să dea o mână de ajutor. Deci, e adevărat că fără sprijinul lui Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Emil Racoviţă, Victor Babeş şi a altor universitari şi oameni de ştiinţă celebri în mediul universitar şi în toată Europa, întemeierea atât de rapidă nu ar fi fost posibilă. S-ar fi întemeiat în câţiva ani această universitate românească în Transilvania exclusiv prin contribuţia elitelor româneşti din această provincie, dar explicaţia că s-a făcut atât de repede este parţial justificată şi prin implicarea directă a celor pe care i-am menţionat", a mai spus profesorul Bolovan.
Unul dintre cei care a propus statute şi modele de organizare şi a imaginat cum să funcţioneze universitatea românească de la Cluj a fost Vasile Pârvan. Unii dintre profesori au predat la universitatea românească de la Cluj, alţii au acceptat să vină doar să conducă institute de cercetare, deoarece organizarea Universităţii de la Cluj s-a făcut după un model occidental avansat, cu catedre pentru predare şi cu institute de cercetare unde să se formeze şi viitorii specialişti.
"Deci, modelul acesta al Universităţii din Cluj, puţin diferit de modelul celor din Iaşi şi Bucureşti a fost posibil de pus în practică şi cu aportul intelectualilor din vechiul Regat. S-a avut în vedere şi modelul celor două universităţi mari de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), dar în acelaşi timp s-a venit şi cu partea aceasta de organizare specifică universităţilor europene. A fost o construcţie nouă, care a luat ce a fost bun din experienţa celor două universităţi româneşti, dar şi din ce se vedea că există în Europa. A fost un moment de entuziasm şi de eliberare de energii creatoare ale intelectualilor din Transilvania, mulţi dintre ei educaţi la universităţile din Monarhie şi a celor din vechiul Regat", a spus profesorul Bolovan.
Învăţământ superior românesc în Transilvania, înainte de 1919, exista doar prin catedra de limba română la Universitatea din Cluj (1872) şi o altă catedră de istoria limbii şi literaturii române (din 1863) la Universitatea din Budapesta. AGERPRES/(A, AS - autor: Elena Stanciu, editor: Cristian Anghelache)