Peştera Ialomiţei supranumită Peştera Regilor, cunoscută şi sub numele de Peştera Schitul Ialomiţei, este situată în localitatea Moroieni, judeţul Dâmboviţa, între Cabana Padina şi Hotelul Peştera, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 de metri. Aceasta a fost săpată de pârâul Horoaba, afluent pe dreapta al râului Ialomiţa, în calcarele jurasic-superioare din culmea sud-estică a muntelui Bătrâna şi rămâne unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Munţii Bucegi şi chiar din ţară.
Peştera atrage încă din cele mai vechi timpuri. Prima menţiune a fost făcută de I. Kleinlauf în anul 1793, într-o lucrare despre peşterile din Transilvania. La 1897 era considerată cea mai mare cavitate subterană din Principatele Române, iar în 1953 a fost realizat primul plan în detaliu de către o echipă condusă de Mihai Şerban şi Iosif Viehman şi publicat (1974) în Buletinul Clubului de Speologie "Emil Racoviţă''.
Prezentând atât galerii, cât şi săli, Peştera Ialomiţei are o desfăşurare mixtă pe un singur nivel, cu o lungime de aproximativ 480 metri, dintre care 400 metri sunt accesibili turiştilor, până în punctul numit ''Altar'' urmând în amonte o porţiune de încă 80 metri, cu galerii şi săli. Pot fi admirate sălile Mihnea Vodă, Decebal, Sf. Maria, La Răspântie, La Altar, Grota ascunsă şi Grota Urşilor, unde au fost găsite schelete ale ursului de peşteră.
La intrarea în Peşteră se află Mănăstirea Ialomiţei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în secolul al XVI-lea, de voievodul Ţării Româneşti Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici în pribegia sa spre Transilvania (1510) şi a ridicat lăcaşul de cult în semn de mulţumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci. De-a lungul timpului mănăstirea a ars de mai multe ori (de patru ori în patru sute de ani), însă a fost refăcută ridicând-se şi un corp de chilii, iar piatra de temelie a fost aşezată de ÎPS Vasile Costin, Arhiepiscopul Târgoviştei, în anul 1993. Povestea acestui schit de călugări se pierde în vremurile străvechi, Legenda susţinând că însuşi Sf. Andrei, întemeietorul credinţei ortodoxe la români, s-ar fi refugiat o perioadă în peşteră.
La baza intrării în Peştera Ialomiţei există şi un străvechi cimitir al călugărilor, care au trăit aici cu secole în urmă. Pe unul dintre morminte lespedea este tot timpul caldă. Măsurătorile radiesteziştilor au demonstrat că locul poartă încărcătură energetică, dar nu au putut spune de ce natură este această energie şi ce anume produce vibraţiile depistate în interiorul peşterii.
Gura peşterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, aflată la 18 metri deasupra fundului văii. Prima sală a peşterii, numită ''Mihnea Vodă'', are o lungime de 115 metri, lăţimea de 15 metri şi înălţimea de 10-25 de metri. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peşterii. Astăzi, acesta intră în subteran înainte de a ajunge la grotă şi se varsă mult mai jos, în Ialomiţa.
Urmează galeria ''Pasaj'' cu lungimea de 20 de metri şi lăţimea între 1-8 metri. La intrarea în această galerie este amplasată o poartă metalică, dincolo de care se poate pătrunde, numai cu ajutorul ghidului, într-un culoar larg de 1-2 metri şi înalt de 1,5- 2 metri. Acest culoar conduce în sălile ''Decebal'' în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii printre care Grota Sf. Maria denumită astfel de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria.
Cea mai mare şi spectaculoasă cavitate este Sala Urşilor Aceasta este lipsită de apă şi are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite oase la nivelul solului care dovesc că în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, aici au fost probabil ultimele refugii ale ursului cavernelor ''Ursus Spelacus Blum''. Din Sala Urşilor se deschide o galerie de 2 metri înălţime denumită ''Fundul Peşterii'', care cândva conţinea coloane ce uneau bolta de sol. Urmează Galeria Apelor până la ''Altar'', locul până la care este accesibilă Peştera.
Punctul ''la Altar'' ar fi fost întrebuinţat, potrivit tradiţiei, de unii sihaştri în vechime pentru oficierea serviciului divin. Stalactitele sunt aşezate în aşa fel încât creează iluzia unui altar de biserică. De asemenea, aici curge pârâul Peşterii denumit ''Izvorul de apă vie'' despre care se spune că ar fi apa sfântă a dacilor, fără bacterii sau nitraţi. Se presupune că izvorul subteran ar trece peste zăcăminte masive de argint ducând apa la puritate maximă, în timp ce oamenii de ştiinţă susţin că puritatea se datorează unor anomalii geo-magnetice. Tot aici se găseşte un bolovan despre care legenda spune că a fost dăruit oamenilor de Zamolxe şi dacă îl atingi ţi se îndeplineşte orice dorinţă.
În ce priveşte fauna, s-au găsit reprezentanţi din aproape toate grupele de faună ce trăiesc în peşterile din ţara noastră, de semnalat fiind prezenţa unei specii troglofile de coleoptere, Duvalius (Duvaliotes) procerus, răspândită la exterior pe munţii din jurul Braşovului.
Temperatura aerului din galerii variază între 9 şi 12 grade Celsius, iar umiditatea este de la 85 - 100%.
Este o peşteră amenajată cu trotuare şi scări de lemn, parţial electrificată, iar vizitarea se poate face în orice anotimp sub conducerea unui ghid. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu)