Suprafaţa totală: 3864,4 kmp
Numărul oraşelor: 4, dintre care un municipiu - Zalău
Numărul comunelor: 57
Numărul satelor: 281

Judeţul Sălaj este situat în partea de Nord-Vest a României, în regiunile Crişana şi Transilvania. Se suprapune pe cea mai mare parte a zonei de legătură dintre Carpaţii Orientali şi Munţii Apuseni, cunoscută sub denumirea de Platforma Someşană, care are o suprafaţă de 3864,48 kmp. Suprafaţa judeţului reprezintă 1,6% din teritoriul României.
Se învecinează la Nord cu judeţele Satu-Mare şi Maramureş, la Vest şi Sud-Vest cu judeţul Bihor, iar la Sud-Est cu judeţul Cluj.
Judeţul Sălaj are o populaţie de 224.384 locuitori (octombrie 2011) şi o densitate de 58 locuitori/kmp. Gradul de urbanizare al judeţului este de 39%. Numărul persoanelor din mediul urban este de 88.259, iar al celor din mediul rural 136.125.
La nivelul anului 2011, structura etnică a judeţului cuprindea: români - 69,05%, maghiari - 23,35%, romi - 6,98% şi slovaci 0,5%.
Din punct de vedere geografic, judeţul Sălaj este o zonă de dealuri şi depresiuni situate pe cursul văilor Almaşului, Agrijului, Someşului, Crâşnei şi Barcăului. Zona deluroasă este compusă din Podişul Someşan şi dealurile piemontane ale Silvaniei. Zona montană este reprezentată în partea de Sud-Vest de două ramificaţii nordice ale munţilor Apuseni: Meseş cu Vârful Măgura Priei (996 m) şi Plopiş. Depresiunile au o largă răspândire pe teritoriul judeţului şi reprezintă importante zone agricole de concentrare a aşezărilor.
Apele acoperă 57,8 kmp, reprezentând 1,5% din suprafaţa judeţului. Principala caracteristică a reţelei hidrografice a Sălajului este o uniformitate relativă a repartiţiei râurilor, cu o slabă prezenţă a reţelei lacustre naturale, dar cu apariţia tot mai simţită a lacurilor artificiale. Râurile Someş, Crasna, Barcău, Almaş, Agrij şi Sălaj reprezintă principalele ape curgătoare din judeţ. Pe raza judeţului se află şi lacul de acumulare Vârşolţ, de pe cursul râului Crasna.
Caracteristicile cadrului natural, gruparea obiectivelor şi unele particularităţi ale circulaţiei turistice delimitează pe teritoriul judeţului patru zone cu particularităţi bine conturate: zona turistică montană Meseş-Plopiş; zona turistică a Silvaniei, care cuprinde partea de Nord-Vest a judeţului şi are un relief mai lin; zona turistică Almaş-Agrij, care cuprinde zona de Sud-Est, depresiunea Almaş-Agrij şi partea de Nord-Vest a dealurilor Şimişna şi Gârbou; zona turistică a Someşului, situată în Nord-Est.
Pe teritoriul administrativ al judeţului se află 15 rezervaţii naturale (declarate arii protejate prin Legea nr. 5/6.03.2000 şi HG nr. 2151/30.11.2004): Balta Cehei, de tip faunistic, cu o suprafaţă de 18,2 hectare; Calcarele de Rona (monument al naturii), de tip geologic (0,5 ha); Grădina Zmeilor din Gâlgău, de tip geologic şi peisagistic (3 ha); Gresiile de pe Stânca Dracului, de la Hida, de tip geologic şi peisagistic; Lunca cu lalea pestriţă - Valea Sălajului, din Cehu Silvaniei (10 ha); Mlaştina de la Iaz, rezervaţie de tip faunistic şi floristic (10 ha); Pădurea Lapiş din Nuşfalău (430,4 ha); Pădurea ''La Castani'' din Ileanda (7,8 ha); Peştera Măgurici din Răstoci (monument al naturii); Pietrele ''Moşu şi Baba'' de la Someş-Guruslău (monument al naturii), de tip geologic şi peisagistic (0,2 ha); Poiana cu narcise de la Racâş-Hida, rezervaţie de tip floristic şi peisagistic (1,5 ha); Rezervaţia peisagistică Tusa-Barcău (13,43 ha); Stanii Cliţului, de tip peisagistic (16 ha); Stejărişul de baltă Panic, de tip forestier şi peisagistic (1,7 ha); Stejărişul Panic (2 ha).
Între cele atractive obiective turistice de pe teritoriul judeţului se numără: bisericile de lemn (Fildu de Sus, Baica, Racâş etc.); mănăstirile (Strîmba, Bic, Bălan); castele, conacele (Jibou: castelul Wesselčnyi; Ţimleu Silvaniei: Castelul Báthory), băile termale (Boghiş, Bizuşa); muzeele (Zalău, Şimleu Silvaniei, Bocşa, Bobota); castrul roman Porolissum (Moigrad) şi Grădina Botanică din Jibou.
Resursele naturale ale judeţului sunt variate: cărbune brun (Cristolţel), lignit (Ip şi Sărmăşag), calcar (Cuciulat, Glod, Prodăneşti şi Răstoci), mari rezerve de nisipuri de cuarţ (Var), alabastru (Gălăşeni şi Stâna), argilă (Crasna, Cuciulat, Nuşfalău şi Zalău), şist cărbunos (Zimbor), diorit (Moigrad), micaşist (Marca), caolin (Ruginoasa) şi o varietate de tuf vulcanic, denumit Trass (Mirşid).
Municipiul Zalău, situat în centrul judeţului, este reşedinţa administrativă. În judeţ se mai găsesc trei oraşe: Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei.
Oraşul Şimleu Silvaniei este situat la poalele dealului Măgura şi cuprinde satele Bic, Cehei şi Pusta. Se află în apropierea uneia dintre cele mai vechi aşezări din zonă, Dacidava. La Şimleu se află şi primul Muzeu al Holocaustului din România. Oraşul deţine o fabrică de şampanie, ale cărei galerii subterane se întind pe o lungime de 3,5 km.
Jibou cuprinde satele Cuceu, Husia, Rona şi Var. Băile Jibou reprezintă o mică staţiune cu un izvor cu apă minerală sărată.
Cehu Silvaniei formează o unitatea administrativă comună împreună cu satele Horoatu Cehului, Motiş, Nadiş şi Ulciug. Cehu Silvaniei se află în bazinul râului Sălaj.


Municipiul Zalău
Municipiul Zalău este reşedinţa administrativă a judeţului Sălaj şi este aşezat pe cursul superior al râului Zalău, la contactul depresiunii cu acelaşi nume şi Culmea Meseşului, în partea centrală a judeţului.
Situată la o altitudine medie de 275 m, localitatea are o suprafaţă totală de 90,09 kmp (teritoriul administrativ al municipiului include şi localitatea Stana, de la sud-est de Meseş, în bazinul hidrografic al Agrijului) şi numără, potrivit recensământului din 2011, 56.202 locuitori.
Potrivit site-ului primăriei municipiului, cercetările arheologice au scos la iveală urme ce atestă existenţa oamenilor pe locul actualului oraş încă din neolitic, de acum aproape 6.500 de ani. De asemenea, au fost descoperite vestigii din Epoca Bronzului, din perioada dacică şi din timpul stăpânirii romane. Zalăul se află în apropierea graniţei fostului Imperiu Roman, la 8 km de vestitul castru roman de la Porolissum, cea mai însemnată fortificaţie cu funcţie de apărare din partea de nord-vest a provinciei Dacia Romană, în prezent unul dintre cele mai mari şi mai bine păstrate situri arheologice din ţara noastră. În Evul Mediu, reprezenta spaţiul de trecere dinspre centrul Europei înspre centrul Transilvaniei, prin binecunoscutul ''drum al sării".
Prima menţiune referitoare la Zalău se regăseşte în cronica notarului Anonymus, ''Gesta Hungarorum''. Lucrarea, scrisă în a doua jumătate a secolului al XII-lea, relatează evenimente petrecute în cursul secolului al X-lea.
Zalău este atestat documentar din anul 1220, când este pomenit, pentru prima oară, într-un act oficial cu numele ''Villa Zyloc''. Ulterior, localitatea Zalău a fost menţionată în documente sub diferite denumiri: Ziloc în 1246, Zylah în 1282, Ziloh în 1318, Zilach în 1344, Oppidum Zylah - 1475, Ziloch - 1570, Zila - 1601, Zilahu, Zalahu, Waltenberg vel Zillenmarkt - 1808, Szilaj-Szilágy - 1839, Zilah, Waltenberg, Zălau - 1850, Zalău - 1900, 1930, 1966.
În 1246, printr-un înscris din 6 mai, localitatea a trecut în posesia episcopatului catolic de Oradea, sub autoritatea căruia a rămas până în 1542, când a intrat în componenţa Principatului Transilvaniei. La 1 august 1473, regele Matei Corvin a ridicat aşezarea la rang de oraş-târg, privilegiu ce oferea Zalăului independenţă economică. După victoria lui Mihai Viteazul de la Guruslău, din 3 august 1601, localitatea a beneficiat de propriile reguli administrative, legislative, fiscale şi militare, precum şi de o autonomie ce conferea libertăţi cetăţenilor pe tot cuprinsul ţării.
Pe parcursul secolului al XVII-lea s-au dezvoltat numeroase meşteşuguri, apărute în secolul anterior: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri, precum şi armurieri.
În urma anexării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, oraşul a decăzut din punct de vedere economic.
Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, principalele ocupaţii ale locuitorilor Zalăului au fost agricultura, pomicultura, viticultura şi meşteşugurile, alături de care mai pot fi menţionate creşterea vitelor şi activităţile legate de silvicultură.
În cursul secolului al XX-lea, oraşul cunoaşte o puternică industrializare, o dezvoltare spectaculoasă înregistrându-se în perioada socialistă. În 1968, Zalău a devenit reşedinţa judeţului Sălaj. La 27 iulie 1979 a fost declarat municipiu, în prezent fiind un important centru industrial şi turistic.
Printre atracţiile oraşului se regăsesc: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, fondat în 1951 şi reorganizat în 1971, ce deţine colecţii de arheologie, istorie, etnografie, artă românească modernă, artă populară şi entomologie; Biblioteca judeţeană ''Ioniţă Scipione Bădescu''; Biserica romano-catolică (1878); Biserica reformată, în stil baroc, construită în anii 1904-1907 după planurile arhitecţilor Papp Gyula şi Szabolocz Ferenc; Biserica ortodoxă cu hramul ''Adormirea Maicii Domnului'' (1930-1934), cu elemente brâncoveneşti; clădirea ''Transilvania" (1895 - teatru orăşenesc), clădirea primăriei (1889 - tribunal şi sediu de prefectură); clădirea fostului colegiu reformat ''Wesselényi'', construită în 1860 de comercianţii armeni; bustul ridicat în 1959 în memoria lui Simion Bărnuţiu, operă a sculptorului Romul Ladea; grupul statuar cu baronul Wesselényi şi iobagul Pop Samuilă, realizat de renumitul sculptor maghiar Fadrusz János (1902); casa în care, la 1714, a poposit regele Suediei, Carol al XII-lea. AGERPRES/(Documentare - Roxana Mihordescu, Doina Lecea, editor: Marina Bădulescu)