Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fortaleza, 25 iun /Agerpres/ - Echipa Greciei a învins dramatic Cote d'Ivoire cu scorul de 2-1 (1-0), marţi, pe stadionul ''Castelao'' din Fortaleza, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), şi s-a calificat în premieră în optimile de finală ale competiţiei.
Georgios Samaras a marcat golul calificării, în prelungiri, din penalty (90+3), după ce Andreas Samaris (42) deschisese scorul, iar Wilfried Bony (74) restabilise egalitatea.
Ambele echipe au preferat un joc de aşteptare, vânând greşelile adversarului, astfel că în general fazele de poartă au lipsit, deşi ivorienii au avut câteva acţiuni, dar de fiecare dată a lipsit ultima pasă.
Grecia, viitoarea adversară a României în preliminariile EURO 2016, a suferit două lovituri în prima repriză, când Kone (12) şi portarul Karnezis (24) s-au accidentat şi au trebuit înlocuiţi.
Echipa lui Fernando Santos a avut o contră foarte periculoasă în minutul 33, când fundaşul Holebas a finalizat o acţiune cu un şut în bara porţii lui Barry. Un minut mai târziu, ''veteranul'' Karagounis (34) a trimis din lovitură liberă în braţele lui Barry.
Grecia a dat lovitura în minutul 42, când Tiote a greşit o minge în apropiere de centrul terenului, Samaras l-a lansat pe noul intrat Samaris, care l-a învins pe Barry: 1-0 şi elenii erau calificaţi în optimi.
Ivorienii au avut o şansă notabilă de egalare în minutul 44, dar şutul lui Yaya Toure a fost blocat de acelaşi Samaris.
Africanii au părut mai decişi supă pauză şi Tiote a tras din marginea careului, dar Glykos a fost pe fază şi a reţinut (49). Grecii au acţionat pe contre, cum le convine mai mult, iar Christodoulopoulos a fost foarte aproape de a marcat al doilea gol (54). Echipa lui Fernando Santos a fost în continuare mai periculoasă, iar Barry a salvat un nou gol, în min. 59, la şutul lui Salpingidis. Apoi, Karagounis a expediat o torpilă de la 30 de metri, care a lovita transversala (68). Christodoulopoulos (71) i-a dat şi el emoţii lui Barry, din lovitură liberă.
''Elefanţii'' au fost în general neinspiraţi, având doar jumătăţi de ocazii, prin Kalou (67) şi Bamba (72), dar totuşi le-a ieşit o fază, în minutul 74, când Gervinho l-a găsit excelent în careu pe Bony, care a egalat: 1-1.
Grecii pot acuza şi lipsa de şansă în acest meci, pentru că au trimis a treia oară mingea în bară (80), prin Torosidis. Salpingidis a creat pericol la poarta ivoriană în minutul 87.
Finalul a fost dramatic, iar grecii au primit penalty în prelungiri, când Samaras a fost agăţat în careu de Sio, şi tot jucătorul lui Celtic a transformat penalty-ul, calificând echipa sa în optimile de finală: 2-1.
Grecia a terminat pe locul secund în grupă şi va juca în optimile de finală cu Costa Rica, echipa care a câştigat Grupa D.

Grecia - Cote d'Ivoire 2-1 (1-0)
Au marcat: Andreas Samaris (42), Georgios Samaras (90+3, penalty), respectiv Wilfried Bony (74).
Fortaleza, stadion ''Castelao''
Cupa Mondială 2014 - Grupa C

Au evoluat echipele:
Grecia: 1. Orestis Karnezis (12. Panaglotis Glykos, 24) - 15. Vassilis Torosidis, 4. Kostas Manolas, 19. Sokratis Papasthathopoulos, 20. Jose Holebas - 10. Georgios Karagounis (căpitan; 17. Theofanis Gekas, 78) - 2. Giannis Maniatis, 16. Lazaros Christodoulopoulos - 8. Panagiotis Kone (22. Andreas Samaris, 22), 14. Dimitris Salpingidis, 7. Georgios Samaras. Selecţioner: Fernando Santos.
Rezerve neutilizate: 13. Stefanos Kapino - 3. Georgios Tzavellas, 5. Vangelis Moras, 6. Alexandros Tziolis, 9. Kostas Mitroglou, 11. Loukas Vyntra, 18. Giannis Fetfatzidis, 23. Panagiotis Tachtsidis.
Cote d'Ivoire: 1. Boubacar Barry - 17. Serge Aurier, 4. Kolo Toure, 22. Souleymane Bamba, 3. Arthur Boka - 9. Cheick Ismael Tiote (12. Wilfried Bony, 61), 20. Geoffroy Serey Die - 8. Salomon Kalou, 19. Yaya Toure, 10. Gervinho (21. Giovanni Sio, 83), 11. Didier Drogba (căpitan; 14. Ismael Diomande, 78). Selecţioner: Sabri Lamouchi.
Rezerve neutilizate: 16. Sylvain Gbohouo, 23. Sayouba Mande - 2. Ousmane Viera Diarrassouba, 6. Mathis Bolly, 7. Jean-Daniel Akpa Akpro, 13. Didier Ya Konan, 15. Max Gradel, 18. Constant Djakpa.

Arbitru: Carlos Vera; arbitri asistenţi: Christian Lescano, Byron Romero (toţi din Ecuador); arbitru de rezervă: Sandro Ricci (Brazilia)
Cartonaşe galbene: Drogba (37), Kalou (62), Serey Die (70).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.