Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 feb /Agerpres/ - Acţiunea ANAF ce priveşte TVR vizează garantarea recuperării unor datorii istorice acumulate de televiziunea publică şi nu afectează activitatea instituţiei media, se arată într-un răspuns al Televiziunii Române la solicitarea AGERPRES.

Declaraţia vine în contextul informaţiilor că ANAF a pus sechestru pe o parte din bunurile televiziunii publice.

"Acţiunea ANAF - o procedură care vizează garantarea recuperării restanţelor bugetare ale SRTv, generate de datoriile istorice pe care Televiziunea le-a acumulat - nu afectează activitatea TVR", precizează, în mesaj, reprezentanţii televiziunii publice.

Bugetul alocat anul acesta TVR cuprinde şi o sumă destinată pentru acoperirea datoriilor televiziunii publice.

"Legea bugetului de stat pe 2017, care cuprinde şi alocaţia bugetară destinată Televiziunii Române, menţionează că datoriile Societăţii către ANAF vor fi achitate cu prioritate până la data de 31 martie a.c. După aceasta dată, sechestrul asupra bunurilor TVR urmează să fie ridicat", este precizat în acelaşi mesaj transmis AGERPRES.

SRTv are alocată, pentru anul 2017, suma de 950.000 mii lei (+687,83% faţă de 2016) - pentru cheltuieli curente, la bunuri şi servicii - 5.713 mii lei (- 94,95%), iar la titlul ''alte transferuri'' - 944.287 mii lei. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.