Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alba Iulia, 15 oct /Agerpres/ - Valerie Cioloş-Villemin a afirmat, sâmbătă seara, la Alba Iulia, unde a susţinut un recital artistic în cadrul "Galei Academiei Doamnelor", că vrea să se implice mai mult în proiectul Brâncuşi şi, de asemenea, că şi-ar dori să rămână în România şi în viitor.

"Aş vrea să mă implic mai mult şi la proiectul cu Brâncuşi. O să vedem ce o să fie cu el. Răbdare", a declarat presei, întrebată în ce proiecte se va mai implica, soţia primului ministru.

De altfel, Valerie Cioloş-Villemin a susţinut în urmă cu câteva luni, tot la Alba Iulia, un concert de muzică sacră în sprijinul campaniei naţionale de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului".

Ea a spus că trebuie promovate valorile acestei ţări, iar oamenii, de aici şi cei plecaţi peste hotare, să ştie că au cu ce se mândri.

"Am aflat cu stupoare că patru milioane de oameni sunt în afară şi asta e, totuşi, un mare semn de întrebare", a declarat Valerie Cioloş-Villemin.

Întrebată ce anume o să facă şi dacă o să rămână în România după ce premierul Cioloş îşi va termina mandatul, aceasta a răspuns că ar dori acest lucru.

"Eu aş vrea, aş vrea, dar o să vedem cum o să ne prindă viaţa. (...). Vreau să cânt, o să cânt în continuare", a afirmat Valerie Cioloş-Villemin.

Cunoscută ca Yohanna Grace sub numele de artist, Valerie Cioloş-Villemin a susţinut un recital, în semn de apreciere pentru Academia Doamnelor din Alba Iulia, un proiect considerat "special" de aceasta.

"E un proiect special, fiindcă e vorba de femeie. Femeile să conştientizeze forţa lor, frumuseţea şi să-şi poată dărui toate calităţile astea comunităţii, familiei şi lor însele", a apreciat Valerie Cioloş - Villemin, care a opinat că ar trebui să se afirme mai mult valorile feminine în societate.

Soţia primului ministru a susţinut în ultimul an la Alba Iulia mai multe momente artistice, aceasta spunând că se simte iubită de comunitatea de aici.

În cadrul galei desfăşurate sâmbătă seara, un alt invitat special a fost actriţa Oana Pellea.

Centrul de Resurse - Academia Doamnelor Alba Iulia a fost înfiinţat în baza unui proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi funcţionează ca structură a Primăriei Municipiului Alba Iulia, care asigură acum sustenabilitatea acestuia. AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Oana Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.