Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ - Privitul la televizor, vizionarea de filme la TV şi ascultarea de muzică au fost printre preferinţele românilor în anul care a trecut, potrivit "Barometrului de Consum Cultural 2015. Preferinţe, practici şi tendinţe", lansat luni de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală.

"Pe primul loc se situează privitul la TV (96%), vizionarea de filme la TV (84%), ascultarea de muzică (75%) sau radio (66%), urmate de lectura de ziare (42%), reviste (32%) sau cărţi", precizează studiul, constatând că topul preferinţelor de consum non-public la nivel naţional se păstrează la fel ca în ultimii zece ani pentru frecvenţa de 1-2 pe săptămână sau mai des.

Dacă în anul 2008 doar 24% dintre respondenţi îşi procurau muzica de pe internet, în 2015 aproximativ 44% dintre ei au declarat că au descărcat muzica de pe internet (fie gratuit, fie contra cost), mai constată studiul.

Oamenii preferă să petreacă timpul liber acasă cu familia şi au renunţat din ce în ce mai mult la a-şi invita prietenii pentru diverse activităţi.

Potrivit Barometrului, frecvenţa de participare la evenimentele culturale publice a fost analizată pe baza numărului aproximativ de participări la astfel de evenimente, cum ar fi mersul la cinema, operă, filarmonică, sărbători locale, mersul la teatru, muzee şi expoziţii de artă, spectacole de divertisment, în ultimele 12 luni dinaintea aplicării chestionarului.

Astfel, cei mai mulţi respondenţi participă o dată la 4-6 luni sau mai des la sărbători locale (31%), la cinema (28%), la spectacole de divertisment (22%) şi la spectacole de teatru (17%).

Deşi aparent în spaţiul public avem o inflaţie de festivaluri, participarea publicului este încă foarte scăzută la nivel naţional.
Satisfacţia publicului este strâns legată de cunoaşterea performanţei organizaţiilor culturale iar managerii culturali ar trebui să acorde mai multă atenţie comunicării în spaţiul public, se menţionează în document.

Totodată, deşi există o nevoie manifestă pentru consumul de cinema, slaba reţea de cinematografe publice sau private la nivel naţional face ca aproximativ 50% din populaţie să nu poată avea acces la un cinematograf în localitate, aproximativ 80% dintre respondenţi nefiind niciodată la un film într-un cinematograf clasic în ultimul an.

Potrivit Barometrului, se constată primele rezultate pozitive ale politicilor şi programelor pentru stimularea consumului cultural în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani deoarece procentele preponderent pozitive pe toate categoriile de vârstă arată că s-a format un obicei de consum de cultură.

Percepţia despre artele vizuale este formală de tip clasic, dar în România se manifestă încă un interes prea scăzut pentru achiziţionarea de obiecte de artă sau albume de artă şi un interes mult prea scăzut faţă de estetica spaţiului domestic şi public.

Barometrul de Consum Cultural 2015 este structurat în opt capitole, ce abordează teme precum: management cultural, consum cultural non-public, piraterie digitală, arte vizuale, consum de film şi cinema, tineri şi creativitate, participare la festivaluri, consum cultural în spaţiul public. Acestea reflectă dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească de astăzi şi modul în care populaţia se raportează la sectorul cultural, rezultatele devenind esenţiale în dezvoltarea strategiilor locale şi regionale.

Studiul a fost gândit ca un instrument de lucru pentru specialiştii din sectoarele culturale şi creative, o analiză relevantă pentru reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, dar şi o lectură plăcută pentru publicul larg.

Studiul foloseşte date de sondaj reprezentative la nivel naţional, eşantionul naţional având un volum de 1.067 de persoane cu vârsta de 14 ani şi peste, având o marjă teoretică de eroare de plus/minus 3%, la un nivel de încredere de 95%. De asemenea, a fost inclus şi un sub-eşantion de 400 de persoane reprezentativ pentru Bucureşti, cu o marja teoretică de eroare de plus/minus 4,9% la un nivel de încredere de 95%.

Culegerea datelor a fost efectuată de Centrul de Sociologie Urbana SC CURS SRL în perioada 5-22 noiembrie 2015.

INCFC, aflat în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut naţional care are ca obiective studierea, cercetarea şi furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum şi formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupaţional - cultură. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.