Bucureşti, 7 sep /Agerpres/ - Povestea asta cu premiile internaţionale apare ca fiind cel puţin la fel de serioasă ca cea a titlurilor pe care le ia, le-a luat şi le-ar putea câştiga Simona Halep, afirmă regizorul Cristi Puiu, a cărui peliculă, "Sieranevada", reprezintă propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

Cristi Puiu vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre cât de greu i-a fost să realizeze "Sieranevada", despre singurătate şi refugiul în râs - teme prezente în peliculă, dar şi despre ajutorul de care ar avea nevoie de la statul român pentru a promova filmul în SUA în vederea obţinerii unei nominalizări la premiile Oscar.

Puiu face referire şi la cinematografia din România, vorbind despre "filmul ca nechezol" şi despre "îndrăgostirea" românilor de televizor.

"Sieranevada", cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu, îi are în distribuţie pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu şi Bogdan Dumitrache. Filmul va rula în cinematografele româneşti din 9 septembrie.

Acţiunea din "Sieranevada" are loc la trei zile de la atentatul din redacţia publicaţiei franceze Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui lui Lary, un medic trecut de 40 de ani. Acesta din urmă intenţionează să îşi petreacă ziua de sâmbătă cu tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Parastasul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor.


AGERPRES: Aţi afirmat, la un moment dat, că a fost destul de greu să faceţi "Sieranevada" şi că lucrurile păreau 'să moară' ca într-un film indian, cu muzică şi lacrimi. Ştiu că aţi ales muzica din "Sieranevada", dar sunt şi lacrimile dumneavoastră în acest film? Este un film foarte personal.

Cristi Puiu: Da, e un film personal, dar toate filmele mele sunt personale. Doar că oamenii sunt nişte fiinţe misterioase, ascunse sub multe straturi şi cum coaja care se află la suprafaţă este la vedere, atunci când filmul pe care-l faci se apropie mai tare de coaja asta, atunci oamenii zic "Domne', e un film personal". Dar, dacă vorbeşti despre lucruri care ţin de straturile mai profunde, oamenii vor face un pas înapoi, se vor uita puţin poate câş. Cum s-a întâmplat la "Aurora". În primul rând, este foarte greu să te duci acolo, în zona aia tulbure a fiinţei, şi mulţi n-o fac pentru că e mai confortabil aşa, să te gândeşti la tine ca la ceva mişto, ca la un om mişto, fără zone tulburi. Dar fiind lucrurile atât de limpede enunţate, oricum, oamenii care mă cunosc bine ştiu că suntem doi fraţi şi o soră (la fel ca în film, n.r.). Şi mai este ceva în cazul filmului ăstuia. Cam toţi oamenii care intră într-o sală de cinema s-au găsit, la un moment dat în viaţa lor, în jurul unei mese la un parastas. Sunt foarte puţini cei care n-au fost la parastas.

AGERPRES: Dar parastasul e un pretext în "Sieranevada"?

Cristi Puiu: Nu e chiar un pretext, pentru că sunt o mulţime de lucruri care ar fi făcut imposibilă povestea în forma asta, ar fi ajuns doar poate aşa un lung şirag de bancuri, adică de evenimente fără mare anvergură. Chiar dacă mă străduiesc, şi cred că e greu de acceptat asta, dar îmi vine să spun că nu cred că există niciun fel de regizor sau scriitor sau autor pe lumea asta care să vorbească despre altceva decât despre moarte. Moartea este pivotul... Adică, mie îmi este foarte greu să-mi imaginez un alt motor atunci când mă gândesc la artiştii de care m-am apropiat, pictori, poeţi.

AGERPRES: Uitându-mă la film, este foarte uşor să spun că am înţeles povestea. Pare că este mai degrabă o comedie, dar de fapt singurătatea răzbate din "Sieranevada". Care a fost planul pe care aţi vrut să mergeţi mai mult?

Cristi Puiu: N-a fost aşa un plan secret. Cred că dacă a existat un plan, el este la vedere în film, e pe ecran. Gândurile care mi-au venit atunci când am scris scenariul erau legate de foarte multe lucruri, şi de această singurătate, şi de faptul că există întotdeauna acest contratimp între tine şi partener, indiferent dacă partenerul se cheamă coleg, amant, soţ sau frate sau părinte. Întotdeauna există un contratimp. De asta ne şi bucurăm atunci când ajungem să ne punem de acord fără niciun fel de alte bruiaje, impurităţi, instalate în mod misterios între noi. Nu ştii de unde apar, nici nu ştii în ce fel şi din ce sunt făcute, atunci când ajungi să treci prin situaţiile astea extrem de dureroase, atunci când nu te înţelegi cu celălalt.

AGERPRES: Dar pare că până la sfârşit personajele dau dovadă de toleranţă, lucrurile funcţionează cumva în continuare. Este şi un film despre iertare?

Cristi Puiu: Este un film despre iertare, dar nu ştiu dacă iertarea se petrece în film. Posibil. Da. Dar cred că asta are legătură cu generozitatea spectatorului şi, dacă spectatorul este generos, va spune asta. Nu ştim de unde vin oamenii atunci când vin la cinema. Şi oamenii cară după ei în sala de cinema fel de fel de probleme, care sunt doar ale lor, şi dacă eşti supărat, mâhnit, întristat, dacă ai pierdut un prieten, dacă ţi s-a întâmplat un lucru serios, grav, atunci probabil că şi generozitatea asta se diminuează proporţional şi vei vedea în filmul ăsta nu iertarea, ci refugiul. Oamenii fug în râs pentru că sunt prinşi în capcana asta extrem de absurdă a cotidianului. Ar trebui să se întâmple lucrurile, să curgă, evenimentele să se petreacă aşa, cu maximă fluiditate, dar trebuie multă înţelepciune pentru asta şi e nevoie în primul rând ca tu să fii înţelept şi să laşi lucrurile să se petreacă.

AGERPRES: În general, în festivaluri, filmul "Sieranevada" a fost primit foarte bine. Ce aşteptări aveţi de la publicul plătitor de bilete, în sala de cinema, de la publicul neantrenat cu cinema-ul de festival?

Cristi Puiu: Nu cred că există un cinema de festival. Cred că există doar cinema şi cinema-ul ăsta este foarte rar. Sunt foarte multe produse cinematografice care simulează. Filmul ca înlocuitor. Cum era pe vremea lui Ceauşescu, filmul ca nechezol, ca năutul. Şi se întâmplă asta şi sunt foarte multe filme aşa şi mulţi dintre regizorii care fac filmele astea, despre care vorbesc eu acum, îşi fac fel de fel de calcule atunci când îşi fac filmele şi fac aşa un survolaj rapid peste ceea ce circulă în lumea asta a festivalurilor de film. Unii chiar reuşesc să păcălească sistemul, unii chiar ajung să ia premii. Dar nu e ca şi cum oricine ar putea să facă asta. Există o parte de competenţă minimală, un merit al autorului respectiv. Acum, ponoasele pentru această minciună le va trage tot el, nu se poate să minţi. Ăsta e singurul teritoriu în care n-ai voie să minţi. N-ai voie să minţi niciodată. Dar, atunci când vorbeşti despre expresie liberă, atunci când eşti artist - un cuvânt foarte pretenţios -, dar când faci obiecte din astea - filme, tablouri, poeme, simfonii -, atunci nu se poate să minţi. Dacă minţi, nu funcţionează.

AGERPRES: V-aţi dori să perceapă şi publicul că "Sieranevada" este un film real, adevărat?

Cristi Puiu. Aici e o lungă discuţie. Ziceam despre filmele astea făcute pentru festivaluri sau filmele făcute pentru public. Când fixezi un obiectiv de tipul ăsta, fie că e vorba despre un festival, fie că e vorba despre încasări, un film pentru marele public, ceva este falsificat. În procesul ăsta de creaţie artistică, tu, ca autor, ai voie să faci foarte multe lucruri, n-ai voie să minţi. Trebuie să spui adevărul.

AGERPRES: Foarte mulţi autori îşi doresc ca opera lor să fie consumată, publicul să vină să o vadă.

Cristi Puiu: Cred că toţi ne dorim asta, dar şi aici este o altă capcană. Când oamenii sunt imediat receptivi, când oamenii încasează, când publicul încasează aşa de uşor, apar nişte semne de întrebare.

AGERPRES: "Sieranevada" este un film muncit, cu un scenariu dificil, cu o mulţime de personaje greu de stăpânit. În ciuda acestui efort, în România publicul nu prea merge la cinema. De ce?

Cristi Puiu: Oamenii nu vin la cinema pentru că sunt legaţi cumva de televizor, iar procesul ăsta de îndrăgostire de televizor a început prin anii ‘80, atunci când la cinema nu prea mai aveai de ce să te duci, erau multe filme de propagandă sau erau filme care se redifuzau în buclă, pe care le-ai văzut deja de multe ori. Apăruse acest fenomen, video, şi erau oameni care aveau video recordere la ei acasă şi casete traduse, multe de Irina Margareta Nistor, şi se organizau proiecţii din astea.

AGERPRES: Mentalitatea şi educaţia sau lipsa de educaţie s-au format în jurul televizorului?

Cristi Puiu: Da, sufragerie, canapea, televizor şi filme cu Van Damme şi cu Chuck Norris şi cu De Niro şi cu alţii.

AGERPRES: Este titlul "Sieranevada" eticheta pe care în mod ironic aţi pus-o filmului?

Cristi Puiu: Dar nu e ironic, e foarte serios. Habar n-avem pe ce lume trăim. Punem nişte etichete şi credem că ştim şi dacă privim lucrurile mai de aproape, vedem că nu ştim. Şi apoi ne scuturăm aşa capul, ne spălăm cu apă rece pe faţă şi o luăm de la capăt. Şi atunci, când ajungem din nou cu analiza la final, zicem iarăşi că ştim şi iar punem o etichetă şi apoi iar ne mai apropiem cu un pas şi iar vedem că nu ştim. E o păcăleală, povestea asta cu etichetele este bună pentru tot ce ţine de administraţie cumva, de organizare. Te duci într-o bibliotecă şi cauţi autorii bine organizaţi acolo de către doamna bibliotecară, puşi în ordine alfabetică sau cronologică şi, dacă tu ai criteriul, tu ştii cum să ajungi foarte repede la autorul cu pricina. Dar mai mult de atât, etichetele sunt o pacoste.

AGERPRES: La un moment dat, aţi spus că cinema-ul şi festivalurile sunt cumva două lucruri diferite, că nu trebuie să existe festivalurile ca să existe cinema-ul. Din perspectiva asta, cum vă împăcaţi cu faptul că Centrul Naţional al Cinematografiei a ales filmul dumneavoastră să-l trimită la cel mai mare "festival", cel mai mare eveniment de gen, ca să reprezinte România?

Cristi Puiu: Dacă ar fi să scriu poezie, ar fi mai simplu, pentru că pentru poezie cred că este suficient un creion, o foaie de hârtie, mai multe foi de hârtie. Nu costă mult. Poezia există acolo pe hârtie, va exista foarte uşor pe hârtie. Pentru ca un film să existe, e nevoie de bani. Există tot sistemul ăsta în care noi am ajuns să pătrundem încet, încet, structurile astea foarte rigide ale producţiei de film, nu doar din România, dar din Europa, să zic aşa, şi premiile astea internaţionale, că e vorba despre Palme d'Or, Ursul de Aur, Leul de Aur, Scoica de Aur, Oscarul sau ce avem, toate astea fac parte din lumea asta în care noi am pătruns. Aparţin sistemului. Cinema-ul n-are legătură cu asta. Cinema-ul ca cinema. Cinema-ul ca produs - adică rezultat, adică filmul - are foarte mare legătură cu asta, pentru că filmul se face cu bani.

AGERPRES: Oscarul înseamnă foarte mulţi bani, pe care bănuiesc că în momentul de faţă încercaţi să-i strângeţi pentru o bună promovare a filmului în Statele Unite. Cum o să faceţi lucrul acesta, dincolo de faptul că o instituţie de stat, CNC, v-a desemnat să reprezentaţi România? Ce ar trebui să facă statul ca să obţinem o nominalizare? Cum vedeţi lucrurile?

Cristi Puiu: Nu prea le văd limpede. Mi s-a mai întâmplat chestia asta o dată şi oamenii nu mi-au pus atâtea întrebări ca acum. Era la începutul istoriei acestui 'nou val'. "Moartea domnului Lăzărescu" a fost propunerea României la Oscar. Această propunere a trecut nu neobservată, dar acum se face atâta caz de chestia asta. Dar de ce se face atâta caz? Pentru că încet, încet mai multe filme româneşti au luat premii internaţionale şi, dintr-odată, în conştiinţa noastră, a tuturor, povestea asta cu premiile internaţionale apare ca fiind cel puţin la fel de serioasă ca povestea titlurilor pe care le ia, le-a luat şi le-ar putea câştiga Simona Halep. Adică devine o chestie din asta "Domne', e serios totuşi, pentru că durează de ceva vreme, deci nu a fost doar aşa un accident, iată că toţi vorbesc foarte frumos despre filmele româneşti în străinătate". Dar povestea asta cu promovarea înseamnă bani şi banii ăştia noi trebuie să-i căutăm, să-i găsim. Nu ştiu dacă statul trebuie să facă ceva, dar ar fi nemaipomenit dacă statul ne-ar ajuta, adică dacă ar ajuta. Şi nu pe noi. Până la urmă e vorba despre nişte contracte, pe care urmează să le semnezi, dacă ai banii, cu o casă de PR din Statele Unite, o firmă din asta specializată în astfel de lucruri. Şi-atunci, cu puţin noroc şi cu mulţi bani, vei ajunge să fii nominalizat între alea cinci filme (dintre care este ales câştigătorul, n.r.). Dar ce să spun, e pentru a doua oară pentru mine când mi se întâmplă asta. Cei care au votat, criticii care s-au aflat în comisia aia (de la CNC, n.r.)... Am primit selecţia asta ca pe un compliment şi am primit-o cu bucurie. Pentru mine a însemnat că lor le-a plăcut. Punct. De aici încolo, doar am putea specula.

AGERPRES: În câte ţări au fost vândute drepturile de difuzare ale filmului "Sieranevada"?

Cristi Puiu: Nu ştiu, în vreo 20.

AGERPRES: Când faceţi următorul film şi care este acela?

Cristi Puiu: Nu ştiu când îl fac pe următorul. După ce terminăm cu campania asta de promovare. Trebuie să plecăm într-o caravană cinematografică imediat după premiera de la Bucureşti. Apoi, undeva în luna octombrie, o să fim tot plecaţi, pentru că sunt nişte festivaluri importante, pe care nu le mai pot ocoli, cel puţin două. Trebuie să fiu la Astra, atunci când filmul va fi lansat la Sibiu, şi trebuie să fiu la Viennale, la Viena, acolo unde-mi place mereu să fiu cu ocazia acestui festival. Mă leagă tot ce am făcut în cinema de acest festival de la Viena şi mă duc acolo pentru că este un festival fără competiţie.

AGERPRES: Care este următorul proiect?

Cristi Puiu: Sunt câteva proiecte deschise. Dacă reuşim să obţinem banii pentru "La conac", o să fie ăsta. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Mirela Bărbulescu)