Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 18 aug /Agerpres/ - Regizorul canadian Arthur Hiller, fost preşedinte al Academiei care acordă premiile Oscar, a murit miercuri, la Los Angeles, din cauze naturale, la vârsta de 92 de ani, a anunţat organizaţia pe care a prezidat-o în anii 1990, citată de agenţia France Presse (AFP).

Opera sa cinematografică include filmul "Love Story" (1970), lung metraj pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar, alături de alte circa 30 de filme, între care "The Americanization of Emily" (1964) sau 'The Man in the Glass Booth' (1975).

"Suntem profund îndureraţi de moartea iubitului nostru prieten Arthur Hiller", a declarat într-un comunicat Cheryl Boone Isaacs, preşedintele actual al Academiei.

"Am fost membră al consiliului în timpul preşedinţiei sale şi suficient de norocoasă pentru a constata din prima lojă devotamentul său pentru Academie şi pasiunea de o viaţă pentru naraţiunea vizuală", a adăugat ea.

Născut la Edmonton, în provincia canadiană Alberta, cineastul a servit în armata aerului din Canada în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

El a îmbrăţişat apoi cariera de regizor, la început la televiziunea canadiană şi apoi la Hollywood.

În amurgul cariere sale prolifice, el a condus sindicatul realizatorilor din industria filmului americană (Directors Guild of America) între 1989 şi 1993, înainte de a deveni preşedinte al Academiei (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) între 1993 şi 1997.

Actualul preşedinte al sindicatului, Paris Barclay, l-a descris miercuri pe Arthur Hiller ca pe "un militant neobosit pentru drepturile de creaţie şi un avocat pasionat pentru conservarea filmului".

"Ca preşedinte al sindicatului, Arthur a fost o figură paternală plină de căldură şi dătătoare de curaj, fiind preocupat în mod profund de bunăstarea personală şi profesională a fiecăruia dintre membrii noştri", îşi aminteşte Paris Barclay într-un comunicat.

Arthur Hiller, tata a doi copii şi bunicul a cinci nepoţi, a primit în anul 2001 premiul umanitar 'Jean Hersholt' pentru activităţile sale de caritate în domeniile educaţiei şi drepturilor civice, mai aminteşte AFP. AGERPRES /(autor: Constanţa Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.