Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 aug /Agerpres/ - Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, spune, într-un interviu acordat AGERPRES, că sistemul doctoratelor în artă "este una dintre cele mai mari prostii" care s-au făcut în România şi crede că, dacă "s-ar scutura" doctoratele din domeniul teatral, "am avea mari surprize".

"Nu există doctorate în artă, este o prostie", afirmă Caramitru, arătând că nume mari ale teatrului românesc, precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban sau Radu Penciulescu, au predat sau predau la mari universităţi din lume fără a avea nevoie de doctorate.

"Opera marelui artist este doctoratul lui, ei au fost angajaţi pentru notorietatea actului artistic pe care l-au produs deja şi lumea se bate pe asemenea oameni", apreciază managerul TNB, spunând că şi Pavarotti, dacă ar fi venit la Bucureşti să predea, "n-ar fi putut fi admis pentru că nu avea studii".

Caramitru este de părere că "harul, talentul, geniul nu au nevoie de doctorate în artă".

El atrage atenţia că şi în domeniul salarizării oamenilor din cultură există probleme, fiind nevoie de reformarea sistemului pentru a le da şanse şi tinerilor.

"Vechimea are două tăişuri - sunt oameni care sunt vechi şi care, dacă sunt cântăreţi şi şi-au pierdut glasul, fiindcă au contract pe termen nedeterminat, vor rămâne până ies la pensie, ocupând un post pe care ar putea să-l primească cineva mai tânăr. Sau un artist care cântă prost, dar are vechime mare are salariul cel mai mare. (...) Acest sistem a rămas intact. (...) Singura soluţie ar fi modificarea legislaţiei specifice, mai precis scoaterea parţial, din context, a activităţii artistice din contextul bugetar comun", precizează Ion Caramitru.

O altă problemă identificată de managerul TNB este faptul că şcolile româneşti au dat foarte mulţi tineri actori care nu reuşesc să-şi găsească angajamente în teatrele existente.

"Problema este foarte spinoasă. La ora asta, la porţile teatrelor bat cam 4.000 de actori tineri care nu au angajament. (...) Cele 45 de teatre care sunt în ţară ar putea să angajeze câte 10 oameni tineri, ceea ce ar fi cam 450 din 4.000, aproximativ 10-12%. Oamenii aceştia nu au unde să se exprime", explică Ion Caramitru în interviu. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.