Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 19 mai /Agerpres/ - Textul celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei americane, semnat în 1865 de preşedintele Abraham Lincoln şi care aboleşte sclavia, va fi scos la licitaţie în 25 mai de casa Sotheby's, care îi apreciază valoarea între 2 şi 3 milioane de dolari, transmite AFP.

Documentul este semnat de Lincoln în 1 februarie 1865, cu câteva săptămâni înainte să fie asasinat (14 aprilie) şi cu circa două luni înainte de sfârşitul Războiului de Secesiune. Este unul dintre cele 14 exemplare semnate de preşedintele aflat în funcţie în acea perioadă, fiind scos la vânzare de Institutul de Istorie Americană "Gilder Lehrman" din New York, care deţine două. Instituţia, care va păstra celălalt exemplar din preţiosul document, doreşte să obţină mijloace financiare suplimentare pentru a face noi achiziţii, arată Sotheby's.

"Nici sclavia, nici robia involuntară, cu excepţia pedepsei aplicate după o faptă pentru care persoana a fost legal condamnată, nu trebuie să existe în Statele Unite sau în orice loc supus jurisdicţiei lor", se spune în amendament.

"Libertatea, triumfătoare. Începe o nouă eră", titra în 1 februarie 1865 cotidianul New York Tribune, a doua zi după votul dat de Camera Reprezentanţilor şi înaintea ratificării de către preşedinte.

Casa Sotheby's va mai scoate la licitaţie, în aceeaşi zi, proclamaţia de emancipare, care nu avea valoare constituţională, dar care a reprezentant un prim pas spre abolirea sclaviei. Textul stipulează că toate persoanele aflate în sclavie trebuie să fie recunoscute ca libere. Actul este datat 22 septembrie 1862, dar a intrat în vigoare abia la 1 ianuarie 1863. Documentul, din care s-au păstrat 27 de exemplare, este estimat între 1,5 şi 2 milioane de dolari de către Sotheby's.

În 2009, manuscrisul unui discurs al lui Abraham Lincoln, rostit imediat după realegerea sa din noiembrie 1864, a fost adjudecat cu 3,44 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de Christie's. Suma reprezintă un record. În noiembrie 2015, un text scris şi semnat de Lincoln pentru un băiat de zece ani, a fost achiziţionat cu 2,2 milioane de dolari.AGERPRES/(AS - autor. Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.