COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:55 si 08:00 se va semnala Descărcări electrice, averse, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Arad, Județul Timiş; COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Baia Mare, 6 mar /Agerpres/ - Florena, cea mai tânără concurentă a Selecţiei Naţionale, va deschide seria de recitaluri din finala Eurovision România, iar Mihai Trăistariu (care concurează cu numele M I H A I) va cânta în încheierea competiţiei, duminică, pe scena de la Sala Sporturilor din Baia Mare.

Ordinea intrării în finala Eurovision România de pe 6 martie a fost trasă la sorţi de către concurenţi, sâmbătă seara, în cadrul emisiunii "Selecţia Naţională Baia Mare", difuzată în direct pe TVR 1, TVR Cluj şi online, pe www.tvrplus.ro.

Astfel, ordinea intrării în concurs în finala Eurovision România este: 1. Florena, 2. Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, 3. Dream Walkers, 4. Vanotek feat. The Code & Georgian, 5. Ovidiu Anton şi 6. M I H A I.

În finala Eurovision România, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena de la Stockholm, dintre piesele rămase în concurs, prin televot.

Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...06), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon - 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 06, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul "Start vot!" şi se vor închide după 60 de minute, la semnalul "Stop vot!".

Finala Eurovision România poate fi văzută în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova, iar online, pe www.tvrplus.ro şi eurovision.tvr.ro.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia. AGERPRES / (AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.