Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 ian /Agerpres/ - Expoziţia eveniment "Comorile României" va fi vernisată la Muzeul Naţional al Chinei din Beijing, pe data de 28 ianuarie, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Evenimentul constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii 2013 - 2016, semnat la Bucureşti, pe 25 noiembrie 2013.

Ideea prezentării la Beijing a unei ample expoziţii reunind unele dintre cele mai importante mărturii ale civilizaţiilor care s-au succedat în spaţiul geografic românesc, din Preistorie şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a născut încă în toamna anului 2012, odată cu semnarea Memorandumului dintre Art Exhibitions China şi Muzeul Naţional de Istorie a României, privind organizarea expoziţiei "Comorile Chinei" la Bucureşti, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, onoarea de a coordona pregătirile şi de a organiza expoziţia "Comorile României" a revenit Muzeului Naţional de Istorie a României şi Muzeului Naţional de Artă al României, comisari generali ai proiectului fiind dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu - directorul general al MNIR şi Ileana Ruxandra Theodorescu - director general al MNAR.

Expoziţia "Comorile României" reprezintă primul eveniment de acest gen şi de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică şi medievală, precum şi de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani.

În cadrul expoziţiei sunt reunite piese care acoperă circa treizeci de milenii de evoluţie umană şi civilizaţie în spaţiul românesc - din paleoliticul superior şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. De asemenea, în expoziţie sunt prezente obiecte de patrimoniu ce reflectă atât bogăţia culturală a tuturor regiunilor istorice româneşti, cât şi moştenirea culturală a minorităţilor etnice care vieţuiesc, de multe secole, alături de români - maghiarii şi germanii.

Conform comunicatului citat, expoziţia "poate fi considerată şi un răspuns de curtoazie la expoziţia 'Comorile Chinei', realizată cu sprijinul generos al Guvernului Chinei şi găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 29 aprilie - 1 august 2013".

"Ne dorim ca expoziţia să constituie o ocazie prin care poporul chinez şi vizitatorii străini care vor trece pragul Muzeului Naţional al Chinei din Beijing să cunoască şi să înţeleagă mai bine uriaşa şi originala zestre culturală a românilor şi strămoşilor lor, contribuind pe această cale la întărirea prieteniei tradiţionale care uneşte cele două popoare", se arată în comunicatul de presă.

La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei româneşti au participat şi alte 29 de muzee, dintre cele mai importante din toată România.

Expoziţia va rămâne deschisă la Beijing până la finalul lunii martie 2016, urmând a fi itinerată ulterior şi la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.