Actorul George Alexandru a încetat din viață

 •  Cultură
5236 afişări

Actorul George Alexandru a încetat din viață sâmbătă la Spitalul Fundeni, a declarat pentru AGERPRES regizorul tehnic al Teatrului Nottara, Dana Popescu.

976ddbdc-b935-4dcf-a4e6-18fc9cfe5d5c

A murit actorul George Alexandru (fișă biografică)

Actorul George Alexandru a fost unul dintre cei mai apropiați și devotați ai Teatrului Notara și a trăit tristețea faptului că teatrul și-a suspendat activitatea, a declarat pentru AGERPRES directorul Teatrului Nottara, Marilena Țepuș.

"Actorul George Alexandru a fost unul dintre cei mai apropiați ai acestui teatru și dintre cei mai devotați, 30 de ani de activitate neîntreruptă pe această scenă. Cu o săptămână înainte de a suspenda pe termen nedefinit spectacolele, a jucat în "Viața e suferință' Comedie de bulevard, ultima premieră în care a apărut, un spectacol care nu a avut parte decât de trei — patru reprezentații. Din fericire, ea a fost văzută și de critici și de presă și de spectatori chiar în închiderea festinului nostru pe bulevard din octombrie. George Alexandru a trăit tristețea faptului că teatrul și-a suspendat activitatea pe o perioadă nedefinită și se pare că și asta i-a scurtat viața. Poate că e bine să înțelegem din asta și din celelalte lucruri că actorii au propria lor viață și propria lor sensibilitate peste care nu putem trece și peste care se pare că nici ei nu pot trece oricât s-ar strădui și oricâte personaje diabolice sau frumoase sau pozitive ar interpreta", a spus Marilena Țepuș.

Ea a arătat că trupul neînsuflețit al actorului este depus în foaierul principal al Teatrului Nottara.

Actorul George Alexandru s-a născut la 21 noiembrie 1957, în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ' I.L. Caragiale' în anul 1986. S-a remarcat ca actor de teatru pe scenele bucureștene, mai ales la 'C.I. Nottara', jucând în piese ca: 'Livada de vișini' de A.P. Cehov (1988); 'Cuibul' de Tudor Popescu (1989); 'Avarul' de Moliere (1994); 'Thomas Beket' de J. Anouhil (1995); 'O noapte furtunoasă' de I.L. Caragiale (1996); 'Moștenirea lui Cadîr' de Eugen Rotaru și Laurențiu Profeta (1999), 'Titanic vals' de Tudor Mușatescu (2009), 'Opera de trei parale' de Bertolt Brecht (2009) ș.a.

George Alexandru a interpretat peste 45 de roluri în film: 'Noi, cei din linia întâi' (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), unde a făcut un rol memorabil; 'François Villon — poetul vagabond', (r. Sergiu Nicolaescu, 1987); 'Drumeț în calea lupilor', (r. Constantin Vaeni, 1988); 'Coroana de foc', (r. Sergiu Nicolaescu, 1990); 'Drumul câinilor' (r. Laurențiu Damian (1991); 'E pericoloso sporgersi', (r. Nae Caranfil, 1992); 'Vulpe vânător', (r. Stere Gulea, 1992); 'Chira Chiralina', (r. Gyula Maar, 1993); 'Punctul zero', (r. Sergiu Nicolaescu, 1995); 'Asfalt Tango' (1996); 'În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură' (r. Sinișa Dragin, 2001); 'Dulcea saună a morții' (r. Andrei Blaier, 2003); 'Sindromul Timișoara — Manipularea' (r. Marius Th. Barna, 2004); 'Milionari de weekend' (r. Cătălin Saizescu, 2004); 'Happy End' (r. Radu Potcoavă, 2006); 'Supraviețuitorul' (r. Sergiu Nicolaescu, 2008); 'Casanova, identitate feminină' (r. Marius Barbna, 2010), '...Mama ei de tranziție!?!' (2011). A jucat și în serialele TV: 'Băieți buni' (2005), 'La urgență' (2006), 'Cu un pas înainte' (2008), 'Îngerașii' (2008), 'State de România' (2009).

AGERPRES/(AS — autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres