COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 dec /Agerpres/ - Corul de Copii Radio, sub bagheta maestrului Voicu Popescu, a susţinut sâmbătă seara un concert extraordinar de colinde, momentele muzicale fiind completate de joc dramatic, sugestive elemente de recuzită şi proiecţii video.

Printre colindele româneşti interpretate de copii s-au numărat: 'Sus boieri, nu mai dormiţi', 'La Vitleem colo-n jos', 'Cetiniţă, cetioară dragă', 'Domnuleţ şi Domn din cer', alături de celebrul cântec de Crăciun Jingle Bells şi de două compoziţii semnate de britanicul John Rutter. Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea pianistei Magdalena Faur, iar la harpă a interpretat Iuliana Roşca.

Unul dintre momentele speciale ale evenimentului a fost interpretarea suitei A Ceremony of Carols (Ceremonialul de Crăciun), semnate de compozitorul britanic Benjamin Britten - lucrare complexă, care reuneşte zece piese, cu acompaniament de harpă, şi care a fost interpretată pentru prima oară în totalitate în România.

"Corul de Copii Radio a adus din nou feeria Crăciunului cu un program alcătuit din două faţete contrastante: colindul clasic românesc - aşa cum l-au imaginat compozitori ca Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Ioan D. Chirescu, Emil Monţia - şi cântul medieval anglo-saxon, în 'înveşmântarea' modernă a lui John Rutter şi Benjamin Britten. (...) O seară plină, o seara în care Corul de Copii Radio a însumat, să zicem aşa, parcă toată energia anului aniversar, pentru că în această seară a trebuit să susţinem un concert nu uşor, în două părţi, un concert de colinde româneşti, lucrări complexe care au adus publicului două faţete contrastante - una lirică şi senină, plină de duh, aşa cum sunt colindele româneşti, şi o alta cu un colind medieval înveşmântat în armonii contemporane, în armonii moderne, în care, sigur, iscusinţa lui Benjamin Britten în a armoniza şi a transmite o atmosfera medievală într-un ambalaj atât de complex muzical au putut pune publicului, să zicem aşa, mici probleme de înţelegere şi de concentrare. În final, succesul a fost aşa cum s-a văzut, unul important", a declarat pentru AGERPRES Voicu Popescu.

În debutul concertului, care a avut loc la Sala de concerte a Radiodifuziunii Române, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Corului de Copii Radio, în care a subliniat, între altele, contribuţia valoroasă a micilor artişti, care formează cel mai important şi valoros ansamblu vocal din România - ambasador cultural de prim rang în Europa şi în lume.

"Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit la împlinirea a 70 de ani de existenţă. Între instituţiile cu o vechime venerabilă, Corul de Copii este cel care nu-şi trădează niciodată vârsta, fiind mereu tânăr şi transmiţând întotdeauna energia membrilor săi şi bucuria de a cânta împreună. În acelaşi timp, noile generaţii beneficiază din plin de tradiţia şi experienţa care, în timp, au creat un profil unic în peisajul muzical al ţării noastre. Corul de Copii Radio este astăzi cel mai important şi mai valoros ansamblu vocal pentru tinerii din România şi un ambasador cultural de prim rang în Europa şi în lume. Succesul înregistrat pe scene importante demonstrează nivelul înalt şi aprecierea de care se bucură corul peste tot unde răsună vocile membrilor săi", se arată în mesajul şefului statului, prezentat de Sergiu Nistor, consilier de stat - Departamentul Cultură, Culte şi Centenar.

Preşedintele a menţionat că, dintotdeauna, Corul de Copii Radio a exercitat o atracţie puternică pentru tinerii talentaţi şi a aplicat în acelaşi timp criterii de selecţie stricte, motiv pentru care a devenit un sinonim pentru excelenţă.

"Spiritul tânăr, pozitiv şi vocile minunate din acest cor ne emoţionează şi ne bucură sufletele de fiecare dată când avem prilejul de a le asculta", a mai arătat Klaus Iohannis.

Concertul de Crăciun a fost prezentat la finalul unui an aniversar pentru Corul de Copii Radio, în 2015 împlinindu-se 70 de ani de la înfiinţarea ansamblului. Un omagiu adus acestei formaţii l-a constituit şi albumul Corul de Copii Radio - 70, prezentat de Editura Casa Radio.

La încheierea concertului, cei prezenţi au avut ocazia de a obţine acest compact-disc într-o variantă ''personalizată'', prin autografele care au fost oferite de dirijorul Voicu Popescu.

Tot cu acest prilej, în foaierul Sălii Radio, a fost lansat un volum dedicat lui Ion Vanica, fondatorul şi primul dirijor al Corului de Copii Radio, lucrare semnată de Mariana Popescu şi publicată sub egida Asociaţiei Naţionale Corale din România.

Evenimentul de la Sala Radio va fi ulterior transmis prin Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune - European Broadcasting Union (EBU), în cadrul unui important proiect media - Euroradio Special Day of Christmas Music - care va celebra Crăciunul prin 14 concerte propuse de radiodifuziuni publice, difuzate pentru milioane de ascultători. AGERPRES/(autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.