Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 nov /Agerpres/ - Proiecţii de filme, ateliere şi spectacole vor avea loc la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Drepturilor Copilului, care se desfăşoară de joi până pe 27 noiembrie, la Bucureşti.

Evenimentul, care a început joi, este organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului.

"Vor fi filme pentru copii şi nu numai, vor fi activităţi ale copiilor defavorizaţi pentru copii care participă la acest festival. Sâmbătă avem un grup de copii de la Asociaţia Parada, care vor avea o activitate sau un moment artistic de circ. Copiii de la organizaţia Concordia vor prezenta un moment de muzică. În total avem aproximativ 30 de activităţi, o parte sunt pentru copii, sunt expoziţii de desen, pictură, fotografie, sculptură, vom avea şi două momente de teatru. Vor fi momente de socializare", a declarat directorul executiv al FONPC, Călin Pop, în deschiderea festivalului.

Potrivit acestuia, vor fi organizate şi ateliere pentru aceia care lucrează cu copiii. "Vom avea o dezbatere pe tema justiţiei la minori, un alt seminar ce priveşte separarea copilului de familie", a subliniat Călin Pop.

Totodată, el a menţionat că o gală de decernare a premiilor pentru profesioniştii care respectă, promovează şi protejează drepturile copilului va avea loc pe 3 decembrie, la Ambasada Poloniei la Bucureşti.

El a estimat că la ediţia de anul acesta vor participa aproximativ 1.500 de copii şi a precizat că unul dintre parteneri este Institutul Francez din Bucureşti.

"În România, 40% dintre copii sunt la risc de sărăcie. Avem una dintre cele mai mari rate de abandon şcolar din Europa. 12.542 de situaţii de abuz asupra copilului au fost raportate în România în 2014 de către autorităţile publice, însă cifra nu reflectă pe deplin realitatea, dată fiind utilizarea deficitară a mecanismelor de raportare către instituţiile de profil. Asociaţia Telefonul Copilului raportează în 2015 peste 60.000 de apeluri înregistrate în prima jumătate a anului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2014", a arătat Pop, el afirmând că la acestea se mai adaugă abuzul fizic şi emoţional, precum şi neglijarea în cadrul familiei, şcolii şi al instituţiilor de protecţie.

Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România, instituţie unde a avut loc deschiderea festivalului, şi-a exprimat aprecierea pentru FONPC.

"Se vor împlini în curând zece ani de când Franţa este alături de România în promovarea drepturilor copilului", a adăugat acesta. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.