Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arad, 26 oct /Agerpres/ - Federaţia Cultură şi Mass Media FAIR-MediaSind condamnă şi consideră ca fiind ilegale "acţiunile de intimidare şi de obstrucţionare iniţiate de conducerea Filarmonicii de Stat din Arad împotriva Sindicatului Artiştilor Interpreţi", se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit acestuia, după ce conducerea Filarmonicii l-a concediat "abuziv" pe preşedintele organizaţiei sindicale, Mihai Dogaru, ulterior a fost concediat şi vicepreşedintele sindicatului, Tiberiu Varyaş. Acesta din urmă a fost acuzat că ar fi tulburat o repetiţie atunci când s-a adresat colegilor pentru a le cere să participe la o acţiune sindicală îndreptată împotriva managerului Alin Văcean, menţionează sursa citată.

"Deşi comunicarea cu membrii de sindicat s-a făcut înaintea repetiţiei şi cu acordul dirijorului, deşi Codul Muncii prevede la art. 226 că 'pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi', iar Legea 62/ 2011 a dialogului social prevede, la art. 9, că 'membrilor organelor de conducere alese ale organizaţiilor sindicale li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare în exercitarea funcţiilor lor', administraţia nu a ţinut cont de aceste prevederi legale şi a dispus concedierea liderului sindicat. Având în vedere aceste fapte extrem de grave, săvârşite în dispreţul legii, FAIR-MediaSind, în calitate de organizaţie reprezentativă la nivel de sector Cultură şi Mass-Media şi de membră a Federaţiei Internaţionale a Muzicienilor, a Federaţiei Internaţionale a Actorilor, a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi a UNI MEI - Union Network Internaţional, va întreprinde toate demersurile de informare, pe plan naţional şi internaţional, pentru ca legalitatea să fie reinstaurată în această instituţie culturală de prestigiu, iar vinovaţii să fie sancţionaţi", se arată în comunicatul citat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 218 alin. 2 din Legea 62/2011, potrivit cărora, 'condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă', Federaţia FAIR-MediaSind va susţine în justiţie, alături de Sindicatul Filarmonicii Arad, orice plângere penală şi civilă îndreptată împotriva celor care au săvârşit abuzuri împotriva membrilor afiliaţi, mai precizează sursa citată. AGERPRES /(AS - autor: Ioan Weisl; editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.