Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 15 sep /Agerpres/ - Primul muzeu dedicat regimului fascist care a condus Italia în perioada interbelică a secolului XX urmează să fie deschis la Predappio, oraşul natal al fostului dictator Benito Mussolini, au indicat marţi autorităţile locale, citate de DPA.

Primarul din Predappio, Giorgio Frassineti, a declarat pentru ziarul Il Foglio că muzeul, creat la iniţiativa sa, va fi găzduit în Palazzo del Fascio, fostul sediu local al Partidului Fascist.

În opinia lui Frassineti, ales primar în 2009 şi membru în Partidul Democrat (de centru-stânga), al premierului Matteo Renzi, un astfel de muzeu este necesar pentru ca Italia să se poată confrunta cu trecutul.

Potrivit primarului, care insistă că nu este un simpatizant al extremei drepte, premierul Renzi a fost de acord cu planul său în timpul unei întâlniri avute anul trecut.

Predappio - aminteşte DPA - este un oraş de 6.500 de locuitori, situat în apropiere de coasta Adriaticii, la aproximativ 270 de kilometri sud-est de Milano. Mussolini s-a născut în Predappio la 29 iulie şi este înmormântat în această localitate. Mormântul fostului lider a devenit un loc de pelerinaj tradiţional pentru neo-fascişti, completează agenţia germană de presă.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.