Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 17 iul /Agerpres/ - De regulă, angajaţii muzeului Prado, cel mai mare muzeu de arte frumoase din Spania, supraveghează ca vizitatorii să nu atingă lucrările, însă de acum înainte reproducerile de artă după marile capodopere, amplasate în muzeu vor putea fi atinse de vizitatori, scrie AFP.

Jose Pedro Gonzalez, în vârstă de 56 de ani, care şi-a pierdut vederea de la 14 ani poate acum pune mâna şi urmări tactil contururile faimoasei lucrări 'La Forge de Vulcain' de Diego Velazquez.

Acest tablou este una dintre cele şase copii după capodopere de El Greco şi Francisco Goya realizate de Muzeul Prado cu ocazia primei sale expoziţii special concepute pentru orbi.

Datorită reproducerii în relief a tablourilor, cu textura şi volumul original, orbii şi persoanele cu deficienţe de vedere îşi pot reprezenta lucrările direct prin atingere.

Boluri sunt puse la dispoziţia câinilor însoţitori şi un ghid audio îi sfătuieşte pe vizitatori cu privire la modul cel mai potrivit pentru a explora lucrările.

"Această expoziţie este genială. Până în prezent, singura modalitate pentru nevăzători de a accesa pictura a fost prin explicaţiile date de altă persoană", a spus Jose Pedro Gonzalez, care a vizitat deja de mai multe ori expoziţia intitulată "Atingeţi Prado" de la deschiderea sa în luna ianuarie.

Muzee din alte ţări au folosit deja tehnica pentru a face accesibile lucrările pentru orbi, dar copiile lucrărilor erau mai mici şi doar în alb şi negru, a explicat curatorul expoziţiei, Fernando Perez Suescun.

Prado a ales lucrări relevante pentru colecţia sa vastă şi ale căror detalii pot fi uşor evidenţiate.

După închiderea expoziţiei de la Madrid, la 18 octombrie, Muzeul Prado intenţionează să o itinereze şi în alte oraşe din Spania.

Această iniţiativă face parte din eforturile muzeelor spaniole de a face colecţiile lor accesibile orbilor, cu sprijinul influentei asociaţii naţionale a orbilor 'Organización Nacional de Ciegos Espańoles' (ONCE).

Muzeul de Artă Modernă 'Regina Sofia', care deţine capodopera lui Pablo Picasso "Guernica", permite vizitatorilor orbi să atingă unele sculpturi, iar Muzeul costumului, le permite să atingă colecţia permanentă de ţinute istorice, care cuprinde piese datând până din secolul al XVI-lea.

Asociaţia naţională a orbilor din Spania, care gestionează foarte populara loterie naţională şi cuprinde peste 20.000 de persoane cu acest handicap, consiliază muzeele cu privire la modul de îmbunătăţire a experienţei vizitatorilor orbi.

"Acest lucru nu numai că îi ajută pe orbi, dar şi pe toţi cei care au un handicap de orice fel", a declarat Angel Luis Gomez Blazquez, director al departamentului de sport şi agrement al ONCE, citat de AFP.

Potrivit lui Elizabeth Axel, preşedinte şi fondatoare a 'Art Beyond Sight', o asociaţie cu sediul la New York care militează pentru accesul orbilor la muzee, tot mai multe instituţii din întreaga lume fac colecţiile lor accesibile nevăzătorilor.

"Muzeele fac într-adevar eforturi pentru a invita toate categoriile de public la expoziţii multi-senzoriale", a mai spus ea.

Muzeul Metropolitan de Artă din New York, care organizează special pentru nevăzători excursii cu ghid, cursuri de desen şi ateliere de lucru, se află în fruntea acestei mişcări, a adăugat Elisabeth Axel, citată de AFP.AGERPRE/(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.