Bucureşti, 2 iul /Agerpres/ - Proiectul KineDok, care a debutat miercuri seara, umple nişte "goluri" în ceea ce priveşte distribuţia de documentar în România şi are ca scop dezvoltarea unei reţele de spaţii neconvenţionale pentru proiecţie de film, a declarat regizorul Alexandru Solomon, într-un interviu acordat AGERPRES.

KineDok este un proiect în cadrul căruia 12 documentare din România, Croaţia, Cehia, Slovacia şi Ungaria vor fi proiectate în 20 de spaţii neconvenţionale din aceste ţări, până la jumătatea lunii decembrie. România este reprezentată de către organizaţia One World Romania, al cărei director este Alexandru Solomon.

În România, spaţiile de proiecţie pentru aceste 12 documentare variază de la mici cinematografe şi case de cultură, la cafenele şi la o fabrică dezafectată. Oraşele în care vor fi prezentate filmele sunt: Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Arad, Târgu Mureş Piatra Neamţ, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe şi Oradea.

Potrivit lui Alexandru Solomon, proiectul KineDok ajută publicul doritor să vadă producţii cinematografice din regiunea central şi est-europeană.

Seria de proiecţii KineDok a început cu documentarul "Turneul de a Besence", miercuri seara, în prezenţa protagonistului filmului, primarul unui mic sat maghiar. Acesta din urmă va fi prezent şi la proiecţiile filmului de joi şi vineri din Timişoara, respectiv Arad.

Alexandru Solomon mai vorbeşte, în interviul acordat AGERPRES, despre statutul producţiei de film documentar în România dar şi despre cele mai noi proiecte ale sale - "Ouăle lui Tarzan", documentar în lucru, ce urmează a fi completat, cu filmări în Abhazia şi "România - patru patrii", care va fi prezentat în toamnă şi are drept protagonişti patru importanţi scriitori români contemporani.

AGERPRES: Pe site-ul oficial al evenimentului, KineDok este prezentat ca fiind un "grup special de cinefili". Cum a ajuns One World Romania în grupul acesta de cinefili?
Alexandru Solomon: KineDok e la bază o iniţiativă a Insitutului de Film Documentar din Cehia. Ei au făcut proiectul care implică cinci ţări - România, Croaţia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, cinci ţări central-est-europene- ăsta era principiul- care ar avea în comun, dincolo de probleme, şi nişte filme. Şi ideea a fost ca fiecare ţară să propună câteva filme, să se facă un pachet comun de filme, ele să fie plimbate în toate cele cinci ţări. Evident e vorba organizaţii care sunt legate de film. Noi am mai lucrat cu Institutul de Film Documentar din Cehia şi aşa s-a pus cap la cap totul.

AGERPRES: În Cehia există acest institut de film documentar. În România, există diverse asociaţii care se ocupă de film documentar. Dumneavoastră, lucrând cu ei, ce aţi observat că au în plus faţă de noi, din perspectiva promovării şi creării de film documentar?
Alexandru Solomon: Institutul de Film Documentar din Cehia este o instituţie finanţată majoritar, cred, de la buget, prin fondul lor cinematografic şi care face o grămadă de lucruri - proiecte care ţin, pe de o parte, de tot felul de ateliere şi de pieţe de film şi tot ce înseamnă suportul ăsta de dezvoltare de producţie, distribuţie de film. Au un site foarte bun, au tot felul de unelte la îndemână, de promovare a filmului documentar. Acolo e cu totul alt tip de cultură să îi zicem a documentarului, care e mai zdravănă decât la noi. Şi ei lucrează mult cu televiziunea publică cehă, care produce nişte zeci de documentare pe an. Co-produse, nu vorbesc de producţiile lor, că aşa, şi Televiziunea Română produce diverse filme care se cheamă documentar, dar co-produce mult mai puţine.

AGERPRES: Cum aţi ales filmele româneşti care fac parte din programul KineDok?
Alexandru Solomon: Voiam să fie filme cât de cât noi. Selecţia s-a făcut la sfârşitul anului trecut. Trebuia să fie proiecte care au trecut cât de cât de faza festivaluri şi premieră. Noi am făcut mai multe propuneri şi, până la urmă, de comun acord cu ceilalţi am rămas la "Bucureşti, unde eşti?" (de Vlad Petri) şi la "Aici... adică acolo" (de Laura Căpăţână-Juller) - adică un film mai politic şi un film mai de familie.

AGERPRES: Adică selecţia să fie axată pe problemele româneşti...
Alexandru Solomon: Da, asta era logic... am vrea ca filmele astea să fie văzute şi de publicul din Croaţia sau Slovacia....

AGERPRES: Puteţi spune care au fost filmele de pe lista scurtă de selecţie?
Alexandru Solomon: Cred că am făcut vreo patru - cinci propuneri...

AGERPRES: Iar... să îi spunem "recolta" de documentare a fost una bună?
Alexandru Solomon: Recolta e mulţumitoare. Cantitatea nu e mare, dar filme bune se fac, din ce în ce mai multe. Noi începem (programul Kinedok în România - n.r.) cu acest film, "Turneul de la Besence" - un film despre un sătuc maghiar de 126 de locuitori, majoritar şomeri, majoritar romi, deci oameni care nu au niciun fel de perspectivă. Şi în satul ăsta este un primar care ar tot felul de iniţiative, se agită şi până la urmă reuşeşte ca primă fază să obţină bani pentru un teren de tenis.

AGERPRES: Teren de tenis care e... s-a mai zis asta, aparent inutil pentru aceşti oameni...
Alexandru Solomon: Pare un lucru inutil dar de fapt se dovedeşte foarte util, pentru că îi scoate pe oameni din letargia asta în care trăiesc, pe de o parte. Cumva, face un soi de publicitate satului, pentru că vin cei de la Comitetul Olimpic Maghiar... în fine... şi lucrurile încep să se lege cumva şi comunitar.

AGERPRES: Pe domnul primar cum l-aţi adus în festival şi cum aţi putea să îi faceţi... să zicem ... reclamă?
Alexandru Solomon: Mie mi se pare că domnul primar, Ignacz Jozsef îl cheamă, e un personaj foarte interesant şi în contextul românesc, unde ştim că în general primarii nu sunt oameni foarte capabili, doritori - sau nu au fost până acuma în România cel puţin - să facă proiecte europene să le şi ducă la bun sfârşit, să nu se piardă banii, să nu se fure banii... Deci cred că e un exemplu foarte interesant de văzut cum a reuşit primarul acestui sătuc infim , absolut infim, mai mult un cătun decât un sat, să facă atâtea lucruri pentru comunitate.

AGERPRES: Vi s-a spus şi dumneavoastră vreodată - cum bănuiesc că i s-a spus şi domnului primar, referitor la terenul acesta de tenis- "De ce ne trebuie nouă documentare"... Adică "'ţara arde şi ei fac documentare" (unul din sloganurile festivalului One World Romania - n.r.)?
Alexandru Solomon: Nu ştiu... Cred că lucrurile evoluează şi cred că, pe de o parte, a început să fie mai mare oferta de documentar sunt şi mai multe festivaluri şi mai multe tipuri de proiecţii. Pe de altă parte, pe baza acestor proiecte creşte şi un public. Lucrurile sunt legate complet. Dar, interesant la proiectul ăsta, şi de ce am ţinut şi noi să fim parte, este că el cumva umple nişte goluri. O dată, nişte goluri de săli. România nu are săli suficiente de spectacol, de cinema. Şi atunci KineDok e gândit pentru sălile alternative, nu numai cinema-uri ci şi cafenele, ceainării, fabrici dezafectate şi aşa mai departe.
Doi - umple un alt gol, care ţine de oferta de filme de pe piaţa românească. În mod destule de ... stupid aşa, zic eu, nu prea vedem filme din regiune. Nu prea ajung aici filme slovace, croate, ungureşti sau ceheşti. Or, până la urmă, noi avem mai multe cu oamenii ăştia decât avem cu americanii sau francezii sau popoare care sunt situate mai departe. Avem şi o istorie comună - comunism şi toate lucrurile acestea, toată tranziţia asta neclară şi lentă prin care am trecut şi mai trecem, încă e un dat comun. Adică lucrurile seamănă foarte tare. Şi atunci, când aduci un film a cărui acţiune se petrece într-un cătun uitat din Ungaria, imediat relaţionezi mult mai uşor decât dacă vorbeşte de un cătun islandez.

AGERPRES: Cum aţi ales spaţiile care sunt speciale şi foarte diferite. Au venit ei către dumneavoastră sau au fost căutaţi?
Alexandru Solomon: În general am căutat prin cunoştinţe, prieteni dar nu numai, şi pe net, locuri care să aibă un vad cultural, care să fi organizat acţiuni culturale înainte, deci să aibă un pic de practică şi un pic de public de tipul ăsta. Sunt, într-adevăr, şi locuri în care s-au propus ei. Se întâmplă multe lucruri în ţară. Noi, stând aici, în Bucureşti, nu prea vedem dincolo.

AGERPRES: La One World aţi avut de-a face mai mult cu publicul bucureştean de documentare. Comparativ, cum este publicul din restul ţării?
Alexandru Solomon: Fiindcă oferta e mai mică în oraşele din ţară, cred că oamenii sunt mai puţin răsfăţaţi şi mai doritori decât în Bucureşti. Şi sunt şi asociaţii cum este asociaţia CitiZenit din Arad, care a reuşit să amenajeze o fabrică dezafectată Teba, unde se fac proiecţii şi spectacole. Sunt oameni la Piatra Neamţ foarte activi. Sunt grupuleţe de oameni care lucrează foarte bine şi s-au strâns în jurul lor oameni care fac acelaşi lucru.

AGERPRES: Care va fi frecvenţa proiecţiilor KineDok?
Alexandru Solomon: Proiectul trebuie să se încheie la jumătatea lui decembrie. E un proiect-pilot. Adică sperăm noi să continue şi la anul. Sunt deja în curs aplicaţiile pentru la anul. Ideea ar fi să creăm, pe de o parte, o mică reţea de locuri interesate de documentar şi unde omul să ştie "Mă duc miercurea sau joia şi văd film documentar" cu o anume regularitate. Asta s-ar constitui într-un fel de club de cinefili, într-o reţea naţională de tipul ăsta. Dacă reuşim să ţinem legătura cu oamenii, să fie mulţumiţi, să se creeze această obişnuinţă cred că ne-am atins scopul.

AGERPRES: Dacă ar fi să faceţi Top 3 al dumneavoastră al filmelor de văzut din cadrul KineDok care ar fi acesta?
Alexandru Solomon: În principiu în oraşele mari sunt date toate cele 12 filme. "1989" e un film interesant care a avut o premieră simultană la care am participat şi noi, cu One World, cu ocazia aniversării Căderii Zidului Berlinului. Este un film care vorbeşte despre răsturnarea asta istorică prin două traiectorii personale - cea a primului ministru maghiar, care la vremea aia era un om tânăr (...) şi cea a unui turist est-german care se afla în Ungaria la data respectivă, laolaltă cu alte mii de est-germani care sperau să se deschidă graniţa austriacă şi să poată să fugă pe acolo. Poveştile celor doi sunt întretăiate şi filmul e făcut pe o formulă interesantă, semi-ficţională, în sensul că ei au luat imagini de arhivă şi au reconstituit din documente ceea ce vorbeau personaje istorice de la data respectivă. Au făcut un fel de dublaj cu actori al acestor scene de arhivă. Apoi "Fericiţi până la adânci bătrâneţi" e un film al unei regizoare care se află într-un moment de cumpănă în relaţia ei amoroasă şi îşi spune "trebuie să fie ceva greşit cu mine". Şi, ca să afle ce e greşit, trebuie să o ia înapoi în timp şi îşi vizitează toţi foştii iubiţi, în încercarea de a afla care e buba.
În general sunt destul de multe filme personale. Mai e un film interesant care se cheamă "Consumed" sau "Epuizaţi" despre oameni de 55 de ani plus. E un film foarte frumos despre ce înseamnă vârsta asta, despre ce se aşteaptă, ce regretă ei.

AGERPRES: De ce e intrarea liberă la evenimentele KineDok?
Alexandru Solomon: În primul rând, din raţiuni de promovare, pentru că e primul an în care facem asta şi cred că e bine ca oamenii să prindă gust. Nu înseamnă că după aia o să îi aşteptăm la colţ să îi taxăm nu-ştiu-cât. Dar nici nu există obişnuinţa asta a plăţii unui bilet când te duci într-un loc care nu e sală de cinema. Şi apoi era şi greu logistic de făcut bileterie în nişte locuri care nu sunt echipate pentru aşa ceva. Cred că ne costa mai mult să facem ghişeul de bilete...

AGERPRES: Credeţi că documentarul este un fel de Cenuşăreasă pentru publicul mergător la cinema?
Alexandru Solomon: Aşa ziceam şi eu acum câţiva ani. Dar nu mai e aşa... lucrurile au evoluat.

AGERPRES: Adică dacă are de ales între o ficţiune şi un documentar, spectatorul ar alege mai degrabă ficţiunea?
Alexandru Solomon: Depinde de public. Eu nu cred că există un singur public. Eu cred că există mai multe publicuri. Şi, din păcate, publicul românesc nu primeşte o diversitate de produse culturale suficiente care să îl sature. Cred că e mult loc de crescut în toate direcţiile. O dată, că sunt puţine săli, cum spuneam, a doua oar,ă că oferta e, 90 la sută, probabil, film american. Festivalurile mişcă dar, ideea asta de festival, chiar şi pe noi, care facem festivaluri, a început să ne obosească... Pentru că... sigur că e un eveniment excepţional şi lumea vine... dar important e să existe consum constant, nu aşa, o săptămână pe an. Tot sărbătorim o chestie cu festivalurile astea. Dar când mai intrăm şi în viaţa normală?

AGERPRES: Ca distribuitor, să aduceţi în cinematografele româneşti documentare, în afara festivalurilor, este greu?
Alexandru Solomon: Am încercat cu filmele mele şi cu "Paşaport de Germania", filmul lui Răzvan Georgescu. În primul rând e clar că la noi, în condiţiile de azi - cu numărul de săli de azi şi cu frecvenţa cu care oamenii merg la cinema- niciun film, fie el documentar sau de ficţiune, nu îşi scoate banii de distribuţie. Adică ce ai investit ca să-l aduci acolo... nemaivorbind de producţie sau de profit. Deci e, aşa, o întreprindere pe care o faci mai mult pentru promovarea filmului şi pentru a susţine ideea asta că e bine ca oamenii să vadă filmele împreună, din când în când.

AGERPRES: Ca producţie de film, dintre ţările angrenate în KineDok, care o duce cel mai bine ?
Alexandru Solomon: De film documentar? Cehia, fără îndoială. Ungaria a avut un moment foarte prost, de criză, acum câţiva ani. Au avut, cred, şi un an în care nu s-a produs niciun film, s-au schimbat regulamentele, legile, oamenii de la fondurile lor. Acum începe să îşi revină un pic situaţia, dar nu e grozavă... Dar ca număr de filme produse şi coproducţii ... Cehia de departe e cea mai bună.

AGERPRES: Reţeta secretă a documentarului românesc care ar fi?
Alexandru Solomon: Sunt diverse reţete. Multe filme care au ieşit în ultimii ani sunt începute şi trase de regizori singuri. Cred că şi Alex Nanau a făcut aşa cu "Toto şi surorile lui" până la un punct, când a avut finanţare şi lucrurile s-au legat. Vlad Petri a făcut la fel cu "Bucureşti, unde eşti?". Alţii au alt sistem de lucru şi aşteaptă finanţare şi după aia încep...Nu e o reţetă, dar acum cred că încă, de bine, de rău, CNC-ul a început să funcţioneze mai corect şi în nişte termene mai previzibile. Sperăm să dureze. Problema e că normal ar fi să poţi să ai mai multe surse, pentru că nu e bine să depinzi de o singură sursă care e CNC-ul şi care nu poate să acopere toate nevoile.

AGERPRES: Filmaţi cel mai nou proiect de documentar în Abhazia. Aţi picat cu proiectul la CNC....
Alexandru Solomon: Da... am picat o dată sau de două ori... şi am luat până la urmă (n.r.- finanţare) anul trecut.

AGERPRES: O perioadă, aţi filmat singur pentru el...
Alexandru Solomon: Am fost de vreo patru ori dar am avut nişte bani de dezvoltare de la programul Media. Trebuie să mă duc din nou, nu am încheiat.

AGERPRES: Tot singur?
Alexandru Solomon: Nu, nu, am fost fie cu un translator... ultima oară am fost şi cu un sunetist ... şi acum mă duc cu o echipă, dacă există şi finanţare... Şi îmi doresc să arate într-un anume fel. Nu poţi de unul singur. Filmul se cheamă "Ouăle lui Tarzan" şi e plasat într-un institut de cercetări medicale pe maimuţe, care există acolo de multă vreme. E o poveste care, cumva, sigur, este universală, că vorbeşte despre om şi animal şi felul în care ne raportăm la animal şi cât e animal în noi dar vorbeşte şi despre lumea asta post-sovietică, post-comunistă în care, oricum, cumva suntem şi noi. Că am evoluat într-o altă direcţie decât alte state care au rămas mai dependente de Rusia...e o poveste, dar avem multe lucruri în comun. Şi am terminat de curând un film care se numeşte "România - patru patrii", care e un film despre România văzută de patru scriitori contemporani.

AGERPRES: Gabriela Adameşteanu, Norman Manea...
Alexandru Solomon: ...Mircea Cărtărescu şi Florin Lăzărescu. Şi o să facem o premieră în toamnă.

AGERPRES: O să fie distribuit şi în cinematografele româneşti?
Alexandru Solomon: În cinema, nu, pentru că nu a fost făcut pentru cinema. Are 50 de minute şi a fost făcut pentru Arte, împreună cu TVR. Dar o să facem, aşa, nişte proiecţii cu public.

AGERPRES: Cu "Ouăle lui Tarzan" aveţi o perspectivă referitor la când o să lansaţi filmul sau când o să intraţi în post-producţie cel puţin?
Alexandru Solomon: Post-producţie vara viitoare. Adică să fie filmat complet până atunci, poate mai devreme.

AGERPRES: Ce coproducători aveţi?
Alexandru Solomon: E coprodus cu Franţa, o companie cu care am mai lucrat, Sepia, şi cam atât. Da, şi finanţare, de la CNC-ul românesc şi cel franţuzesc. Sunt numai fonduri publice.

AGERPRES: Din ceea ce se întâmplă acum, în lumea publică românească găsiţi material de documentar?
Alexandru Solomon: Da, e material enorm. Eu acum m-am ocupat de filme cu scriitori şi de "Tarzan"... n-am cum să mă mai împrăştii în alte locuri. Dar cred că material de film politic în România e. Nu ştiu cât e de interesant sau cât e de perisabil sau cât ne va mai interesa în jumătate de an sau într-un an ce se întâmplă.

AGERPRES: Credeţi că documentarul poate să schimbe lumea, societatea, din experienţa dumneavoastră?
Alexandru Solomon: Cred că dacă oamenii văd un documentar bun şi încep să îşi pună nişte întrebări şi au văzut realitatea dintr-un anume unghi care îi sensibilizează - e un plus. Asta e pentru cei care au văzut filmul. Dacă ei acţionează în consecinţă după aia sau mai trebuie să mai vadă încă cinci documentare. E greu de dat un verdict. Dar eu cred că ajută, da. Şi cred că documentarul e un instrument civil fundamental, pe de o parte, şi - dacă ne uităm la raportul dintre câte documentare se fac per ţară- eu cred că asta arată un grad de dezvoltare al societăţii respective, al implicării civile a societăţii. Ţările care fac multe documentare sunt ţări evoluate, cu societăţi puternice. Cam asta e. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Cătălina Matei)