Zalău, 4 mai /Agerpres/ - Cel mai mare castel baroc din Transilvania se află la Jibou, istoria sa de peste două secole fiind strâns împletită cu cea a familiei de nobili maghiari Wesselenyi, ce îl transformaseră, în anii săi de glorie, într-un adevărat centru economic, cultural, artistic şi chiar de cercetare şi formare profesională în domeniul agriculturii.

Şansele castelului Wesselenyi din Jibou de a reveni la strălucirea de altădată sunt legate de domeniul cercetării, dacă iniţiativa Centrului de Cercetări Biologice din vecinătatea sa privind transformarea clădirii într-un centru internaţional de cercetări în domeniul fotosintezei şi biologiei celulare ar deveni realitate, printr-un proiect ce va fi depus pentru finanţare din fonduri europene.

"Familia Wesselenyi a primit în 1853 Cetatea Hododului şi, pe lângă ea, şi domeniul Jiboului, unde era la vremea respectivă un castel vechi sau conac. De atunci porneşte istoria acestei familii, ce a ocupat prin membrii săi diferite funcţii în istoria Transilvaniei, Ungariei şi chiar a Poloniei. Arborele genealogic începe mai apoi să se desprindă şi datorită faptului că sunt membri ai familiei care organizează răscoala curuţilor, încep să-ţi piardă domeniile din străinătate şi le rămân numai domeniile din Transilvania. Atunci o parte din familie rămâne în Hodod, o parte în Gârcei şi Wesselenyi Istvan se stabileşte în Jibou. Pentru că vechiul conac era învechit şi nu mai era corespunzător cerinţelor nobiliare, în al doilea deceniu al secolului XVIII se începe construirea actualului castel, ce nu se finalizează nici în perioada lui Wesselenyi Miklos Junior", precizează, pentru AGERPRES, profesorul de istorie Vasile Benedek, un pasionat de istoria familiei Wesselenyi, ce a publicat deja mai multe lucrări şi pregăteşte o temă de doctorat pe acest subiect.

Construcţia castelului este începută în 1778 de Wesselenyi Miklos senior, însă forma actuală, respectiv o clădire cu plan patrulater, având latura de peste 80 de metri, alcătuită din patru pavilioane şi un corp median, la care se adaugă alte câteva clădiri, printre care şi un grajd impunător, s-a realizat în mai multe etape, de-a lungul mai multor generaţii de proprietari.

"Clădirea este stil baroc. Ea conţine mai multe pavilioane, cu frontoane unicat, asemănătoare cu cele de la Castelul Banffy de la Bonţida, pentru că în vremea aceea nu se găseau meşteri şi probabil că au lucrat la Jibou aceeaşi meşteri ca la Bonţida. Pentru simetrie, în unele locuri sunt obloane fără geamuri, pentru că stilul baroc este unul al înşelării optice. O altă caracteristică a barocului este modelul şerpuit de pe frontonul clădirii, care să dea senzaţia de dinamism. La corpurile de clădire mai noi este un stil clasicist, cu fronton triunghiular, mai puţin ornat", afirmă Vasile Benedek.

Perioada de glorie a castelului e legată de numele lui Wesselenyi Miklos Junior, singurul din cei 10 sau, după unele surse, chiar 13 copii pe care Miklos senior i-a avut cu soţia sa Polixenia. De altfel, legendele locale spun că atunci când i-a murit şi cel de-al nouălea copil, Wesselenyi Miklos senior a pus să se zidească uşa cavoului familial din care astăzi mai există doar câteva ruine. În timp ce istoriografia maghiară îl caracterizează drept cea mai importantă figură politică maghiară din Transilvania primei jumătăţi a secolului al XIX-lea (epoca reformelor), Wesselenyi junior este caracterizat de istoriografia română în mod negativ, deoarece, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, a susţinut că acordarea cetăţeniei trebuie legată de obligativitatea cunoaşterii limbii maghiare.

Primind o educaţie spartană din partea tatălui, Wesselenyi Junior este cunoscut drept "luntraşul de pe Dunăre", după ce în timpul inundaţiei din 1838 din Budapesta a salvat vieţile a sute de oameni. Contribuţia sa la înflorirea economică, dar şi culturală a domeniului din Jibou se face simţită după ce se întoarce din Anglia, în 1822, şi aplică în orăşelul de pe râul Someş noile tehnologii şi principii economice văzute în străinătate.

"Copilul deja la 10 ani participă la vânătoare. Orarul acestuia includea ore de vânătoare şi călărit. A primit o educaţie spartană, pe lângă faptul că a învăţat foarte mult drept, istorie, filozofie, limbi străine - ştia română, maghiară, latină şi germană. (...) Pe lângă castelul din Jibou a funcţionat, în perioada sa de glorie, o economie şi o industrie de manufactură destul de bogată. Wesselenyi Miklos Junior a câştigat foarte multe premii naţionale şi internaţionale pentru calitatea produselor de aici. Încă din perioada bunicilor săi produceau materiale textile şi pălării. Seniorul Wesselenyi, în perioada când a fost în armată, ca şi căpitan, le dădea anual subordonaţilor câte o uniformă produsă la Jibou. Tot aici se ţeseau fire de aur, de argint şi mătase, ce se exporta în Viena. Din însemnările găsite de mine, Wesselenyi Miklos Junior făcea cam o tonă de mătase anual", menţionează profesorul de istorie.

Într-o perioadă a reformelor, Wesselenyi Miklos Junior este cel care face prima formă de asigurare de viaţă pentru iobagii din Transilvania şi aduce la Jibou prima batoză, promovând totodată caii în locul bivolilor pentru aratul pământului şi utilizarea plugului trupiţă de fier.

"În jurul anului 1820, Wesselenyi Miklos Junior face prima formă de asigurare de viaţă pentru iobagii din Transilvania. În acei ani era o mare foamete, pentru că economia era preponderent agrară, nu exista tehnologie şi a fost şi secetă ani la rând. Ţăranii nu făceau economii şi atunci Wesselenyi Miklos Junior, într-o aripă a castelului, a făcut un depozit de porumb pentru iobagi. El s-a angajat să schimbe anual porumbul, să nu se altereze. În anii cu probleme, dacă ţăranul putea să demonstreze că nu din vina sau nepăsarea lui nu avea alimente, primea zilnic o porţie de cereale pentru a-şi întreţine familia, timp de jumătate de an, până la următoarea recoltă. (...) Castelul are valoare arhitecturală, dar trebuie să înţelegem ce rol a avut în istoria Transilvaniei. Era un centru de cercetare, formare profesională şi şcolarizare, pentru că avea anual 10 învăţăcei din Transilvania pe care-i pregătea în domeniul agricol, care mai apoi să meargă pe alte domenii să aplice ce au învăţat. Când a adus prima batoză acţionată de cai, nu erau drumuri şi ea s-a împotmolit în noroi. Ţăranii s-au speriat de sunetele scoase de batoză şi au luat-o ca pe un semn divin că utilajul nu trebuie să intre în sat. Până la urmă a reuşit să-i convingă că nu e aşa şi să lucreze cu ea. A fost primul care a folosit caii la arat, cu un plug reversibil, cu trupiţă de fier, spre deosebire de cea de lemn folosită pe atunci de ţărani, iar asta a crescut productivitatea", precizează Vasile Benedek.

În plus, domeniul Wesselenyi a fost întotdeauna renumit pentru herghelia de cai de aici. Pe fostul grajd se mai poate vedea şi astăzi o parte din căluţul realizat de Johannes Nachtigall, unul dintre cei mai însemnaţi sculptori care au activat în Transilvania în perioada barocului. Caii au fost consideraţi de Wesselenyi Miklos Junior o bună sursă de venit, atât prin folosirea armăsarilor la montă, cât şi prin caii de curse şi mânjii pe care îi vindea. Însemnările vremii, cercetate de Vasile Benedek, arată că cel mai scump cal costa 180 de monede de aur şi cel mai ieftin 30 de monede. Baronul vindea cai în Ungaria şi Germania şi considera că exportul acestora e foarte rentabil.

Totul se spulberă însă după Revoluţia din 1848-1849, odată cu instaurarea dictaturii regale din partea monarhiei habsburgice. De altfel, doar doi ani mai târziu, Wesselenyi Junior, ce se căsătorise între timp cu Lux Anna, moare la Pesta, grav bolnav şi orb, după ce a făcut şi câteva luni de închisoare, pentru vederile sale reformatoare.

Lăsând la o parte influenţa sa în impunerea Jiboului ca un model de succes pentru alte domenii din Transilvania, respectiv transformarea castelului într-un punct de întâlnire pentru elita vremii, cercetarea arhivelor a scos la iveală şi amănunte picante legate de tumultuoasa viaţă sentimentală a lui Wesselenyi Miklos Junior. Fiind o persoană foarte ordonată, îşi însemna în jurnalul său toate "cuceririle", notând şi numărul "partidelor" sexuale şi durata acestora. Printre partenerele sale s-au numărat de la baronese şi femeile altora, până la bucătărese. La o judecată la care a fost chemat în jurul anului 1830, avea opt copii nelegitimi numai în Jibou.

Pe urmaşii lui Wesselenyi Miklos îi regăsim redaţi sintetic în cartea "Curiozităţi Sălăjene" a bibliotecarului din Jibou Gyorfi-Deak Gyorgy.

"Lux Anna a avut doi băieţi cu 'luntraşul de pe Dunăre': Miklos (1845) şi Bela (1847). Castelul a revenit în cele din urmă fetei lui Bela Wesselenyi, Ilona, care s-a căsătorit cu contele Artur Teleky şi a avut trei fete: Gemma, Ilona şi Margit şi un băiat - Bela Teleky. Acesta s-a născut la Cluj, în 16 mai 1899. El a luat-o de soţie pe baroana Anna Benz, căsătorie din care au rezultat patru copii: Miklos (1931-1944), Eva (n.1935), Ilona (n.1939) şi Pal (n.1942). După război, urmaşilor lui Teleky li s-au aplicat în buletine ştampila 'D.O.' (domiciliu obligatoriu) şi au fost consemnaţi în Jibou, neavând voie să părăsească localitatea. (...) În 1964, persecuţiile autorităţilor au încetat, iar mama şi fraţii actualei proprietare au primit permisiunea să emigreze în America. Ea a ales să rămână aici, pe pământul natal, unde a trecut prin emoţiile provocate de năvala apelor din mai 1970 ori de cutremurul din 1977", precizează istoricul.

Eva Teleki, căsătorită Ianicicău, este cea care a primit în 2011, prin retrocedare, castelul Wesselenyi, după ce acesta fusese naţionalizat în 1948.

Conform unor documente din arhiva Liceului Teoretic "Ion Agârbiceanu" din Jibou, în 1949 clasele şcolii gimnaziale din localitate au fost mutate în castelul Wesselenyi , în sălile de la etaj. În clădire a fost amenajat un internat, laboratoare, bibliotecă, bucătărie, sală de mese, prima dată la parter, apoi în alte spaţii, după nevoi. În 1957, s-au amenajat săli de clasă şi pentru Şcoala Medie şi au fost extinse spaţiile pentru internat. După un timp, cantina a fost mutată în clădirea fostului grajd, unde a funcţionat până în anii 2000, iar în castel au rămas, din 1959, doar clasele de liceu.

În urmă cu 40 de ani, aproximativ jumătate dintre clădire a revenit fostului Palat al Pionierilor, actualmente Club al Copiilor. În cealaltă jumătate, Centrul de Cercetări Biologice a încercat, în vremea comunismului, să facă un muzeu de ştiinţe ale naturii, însă "capetele luminate" ale vremii nu au considerat oportună o asemenea investiţie. În câteva încăperi se mai păstrează urme ale acestei încercări, cum ar fi o reproducere a peşterii de la Cuciulat, din apropierea Jiboului, unde s-au descoperit picturi rupestre. Mobila, sobele, tablourile şi obiectele decorative ce împodobeau până la jumătatea secolului XX încăperile palatului s-au pierdut.

"Am vorbit cu moştenitorii şi aceştia mi-au spus că au avut deja cheltuieli de renovare de peste 100.000 de euro. Arhitectura interioară este distrusă în totalitate. În pavilionul principal, la parter, s-a încercat reproducerea Peşterii de la Cuciulat şi realizarea unui muzeu de ştiinţe naturale. Clădirea are peste 3.000 de metri pătraţi. Datorită suprafeţei foarte mari, în caz de închiriere, impozitul ce ar trebui plătit la primărie ar fi de peste 10.000 de lei. Asta îngreunează punerea lui în valoare", afirmă Vasile Benedek.

Cea mai bună soluţie care se întrevede pare a fi valorificarea lui în contextul vecinătăţii cu Grădina Botanică, înfiinţată în 1968, în fosta grădină a castelului, la iniţiativa profesorului Vasile Fati. Grădina Botanică este administrată de Centrul de Cercetări Biologice (CCB) Jibou, ce are în vedere un proiect amplu pentru realizarea unui centru european de studii avansate în domeniul fotosintezei şi biologiei celulare, ce va fi depus pentru finanţare din fonduri europene.

"Proiectul prevede ca etajul superior să fie deschis pentru comunitate şi pentru public, pentru anumite acţiuni, întâlniri, simpozioane, iar la parter vor fi laboratoare. În fostul grajd intenţionăm să facem un muzeu de ştiinţe ale naturii. Vrem ca în cazul în care proiectul va primi finanţare să interconectăm centrul de cercetări la nivel internaţional, pentru a veni aici cercetători din întreaga lume. Pe de altă parte, castelul este şi un important obiectiv turistic, ce ar putea fi prezentat împreună cu împrejurimile, cum ar fi fostele sale grajduri şi fosta grădină, transformată astăzi în Grădina Botanică", a declarat, pentru AGERPRES, Cosmin Sicora, directorul CCB Jibou. AGERPRES/ (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Georgiana Tănăsescu)