COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 16 Intre 16:35 si 17:15 se va semnala averse torențiale care vor acumula 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni in Județul Hunedoara; COD PORTOCALIU: 17-06-2025 ora 16 Intre 16:35 si 17:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii, averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului . in Județul Neamţ; COD GALBEN: 17-06-2025 ora 16 Intre 16:20 si 17:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 apr /Agerpres/ - Actorul Andi Vasluianu îşi dezvăluie, într-un interviu acordat AGERPRES, secretele, vorbind despre marea sa pasiune - teatrul.

Acesta povesteşte despre colaborarea cu ceilalţi actori pe care îi are alături pe scenă, despre relaţia cu regizorii, dar şi despre plăcerea de a face parte din distribuţia unui film.

"Întâlnirile sunt frumoase. Până la urma-urmei eu tratez şi meseria asta, de ceva timp, cu dorinţa de a mă întâlni cu mine şi cu ceilalţi şi, prin ei, să mă întâlnesc pe mine, cumva, şi nu pentru succesul ăsta imediat, care e efemer în ultimă instanţă. Azi e, mâine nu mai e", spune tânărul actor.

El îşi aduce aminte şi de momentele care i-au adus succesul. ''Dacă îţi faci treaba bine, nu faci altceva decât să fii imaginea bună a teatrului, dacă nu ţi-o faci bine, nu eşti imaginea nici măcar a ta'', afirmă Andi Vasluianu.


AGERPRES: Ne întâlnim după premiera de la Nottara cu un nou spectacol în regia lui Cristi Juncu, "Vestul singuratic". Cum a fost întâlnirea cu acest rol? Acolo ai fost preotul, un rol care nu prea este pe stilul tău.

Andi Vasluianu: Iniţial, când ne-am apucat de lucru la spectacolul acesta, încă nu era distribuit Florin, Florin Piersic Jr, şi ne-am tot gândit ce urma. Gândul lui Cristi (n.r. Cristi Juncu, regizorul piesei) a fost să joc Coleman, ce joacă Florin, să fi jucat eu cu Vlad (n.r. Vlad Zamfirescu) fraţii şi neavând al doilea frate am zis: hai să joace Vlad preotul şi să căutăm încă un frate. Eu, după vreo două-trei lecturi, i-am zis lui Cristi că vreau să fac preotul. I-am zis: "Îmi place foarte mult rolul ăsta. Eu aş încerca dacă eşti şi tu de acord". El a fost de acord şi pe urmă a vorbit cu Florin, lui i-a plăcut foarte tare textul, a venit şi ne-am apucat de treabă. De aici lucrurile au mers normal. Zic eu şi nu numai eu, pentru că eu cu Cristi suntem extrem de apropiaţi, lucrăm de opt ani împreună, adică măcar un spectacol pe an tot facem.


AGERPRES: Cu Cristi Juncu ai o colaborare îndelungată, iar cu Vlad Zamfirescu te-ai mai întâlnit pe scenă...

Andi Vasluianu: Cu Florin era prima dată când ne întâlneam pe scenă.


AGERPRES: Cum a fost întâlnirea şi colaborarea cu Florin?

Andi Vasluianu: A fost extraordinară. În primul rând că e foarte interesant Florin, de observat din afară. E un tip extrem de meticulos, câteodată enervant de meticulos, dar în timp mi-am dat seama că aşa funcţionează el, e felul lui de a funcţiona. El îşi trasează lucrurile extrem de matematic şi, câteodată, pe partener îl enervează pentru că îi rupe din continuitatea lucrului. Zice: ''Stai un pic, deci aici eu aveam de mişcat asta puţin mai aşa şi pe urmă o pun la replica aia înapoi''. Am înţeles, bun, şi după aceea zice: ''Hai să mergem'', şi după aceea iarăşi se opreşte şi iarăşi... Pare enervant aşa, dar mi-am dat seama că el, de fapt, îşi pune lucrurile foarte bine la punct şi am avut de învăţat de la el foarte mult. Şi eu sunt meticulos, dar eu sunt meticulos mai ales pe zona interioară, cumva, nu pe cea exterioară. Cea exterioară mi se pare uşor de gestionat. Cred că pe el exact asta îl deranjează, asta exterioară, pe mine asta exterioară nu mă deranjează, la cea interioară sunt câteodată ameţit şi atunci trebuie să mi le expun.


AGERPRES: Şi v-aţi completat foarte bine...

Andi Vasluianu: Da, da, a fost foarte bine, şi în plus că între noi nu a fost niciodată... şi asta este şi datorită lui Cristi, el este cel care te provoacă în felul acesta, el este cel care zice: ''Dacă aveţi ceva de spus despre celălalt, spuneţi tare''. Şi noi ne zicem. Şi eu i-am spus lui Florin ce cred despre cum face anumite chestii, el mi-a zis mie ce crede despre cum fac... Suntem oameni destul de maturi, adică avem deja nişte ani, nu mai suntem la început.


AGERPRES: În prezent faci parte din trupa permanentă a Teatrului Nottara ...

Andi Vasluianu: Da, sunt angajat acolo, deja.


AGERPRES: Dar continui să joci, bineînţeles, şi în alte teatre, spre exemplu, aici, unde suntem acum, la Comedie. Simţi nevoia să aparţii unui teatru anume?

Andi Vasluianu: Nu simt nevoia decât dintr-un anumit punct de vedere şi aici o să fiu foarte cinstit. În România este foarte greu să trăieşti doar dintr-un singur salariu, nu ai cum, este absolut imposibil, cel puţin în meseria mea. Dar eu sunt dintre cei norocoşi, dintre cei care a avut baftă şi cu filmul şi am reuşit să mă descurc şi cu câştigurile de acolo, dar sunt foarte mulţi actori, majoritatea, care trăiesc dintr-un singur salariu şi este îngrozitor. Acum, de fapt, cel mai cinstit este aşa: eu teatru am început să fac din ce în ce mai mult în ultimii cinci ani. Fac teatru de când am terminat facultatea, sunt angajat şi la Ploieşti, la ''Toma Caragiu'', şi încă sunt angajat şi am cumul de funcţie la ''Nottara'', dar mi-a plăcut foarte tare să fac teatru. Acum, în Bucureşti, joc mult mai des.


AGERPRES: La Nottara ai făcut parte şi din prima serie de ambasadori onorifici. Cum te-ai simţit în această calitate?

Andi Vasluianu: Nici nu ştiu dacă am luat-o ca pe o funcţie. Se făcea mişto de mine, mi se spunea Excelenţă. Eu cred că toţi, de fapt, suntem ambasadori ai unui teatru dacă facem parte din el. Din momentul în care te urci pe scenă deja eşti un ambasador clar al acelui teatru. Dacă îţi faci treaba bine, nu faci altceva decât să fii imaginea bună a teatrului, dacă nu ţi-o faci bine, nu eşti imaginea nici măcar a ta. N-am luat-o ca pe o funcţie, m-a onorat, m-am bucurat că mi s-a dat această titulatură.


AGERPRES: După premiera de la Nottara, eşti în pragul unui alt spectacol în premieră - C.E.O., aici, la Teatrul de Comedie, la Sala Nouă. Ce ne poţi spune despre acest spectacol?

Andi Vasluianu: Este regizat de Vladimir Anton, este primul lui spectacol. E un regizor tânăr. Bine, nu mai e chiar atât de tânăr, are vreo 30 de ani, el a predat foarte mult la UNATC şi acum s-a hotărât să pună un spectacol în scenă, el terminând regia de teatru. A fost o întâlnire foarte frumoasă, în special cu el. Noi eram destul de apropiaţi, ca prieteni, dar nu lucrasem niciodată împreună. Nici el nu lucrase în teatru niciodată şi e prima oară când păşeşte într-un teatru profesionist ca regizor prim şi cred că a făcut o treabă extraordinară. Chiar cred, pentru că textul este foarte bine ales, este un text suedez şi celelalte roluri sunt jucate de Claudiu Istodor (tocmai ce v-aţi întâlnit cu el jos), Mirela Oprişor, Alex Bogdan cu Cezar Grumăzescu sunt pe dublu rol, şi Smaranda Caragea. Asta este distribuţia, destul de mică, cu un text absolut minunat. (...)

Este povestea acestui C.E.O. care obişnuieşte să vină în vizită la angajaţii lui ca să-i cunoască mai îndeaproape, eu fiind angajat la multinaţionala respectivă. Şi vine, ne cunoaşte, şi, de fapt, repară cumva rutina care a apărut în relaţia dintre mine şi soţia mea şi ne apropie iar. Sunt multe lucruri de văzut, iar unele nici nu trebuie povestite pentru că strică surpriza spectacolului, dar este extrem de frumos, tensionat în acelaşi timp. Fiind C.E.O., mie îmi este foarte greu să-l combat aşa cum aş combate pe oricine altcineva.


AGERPRES: Este un spectacol de văzut...

Andi Vasluianu: O, da, după părerea mea, da.


AGERPRES: Joci atât în spectacole ale unor regizori consacraţi, cât şi în spectacole puse în scenă de regizori tineri.

Andi Vasluianu: Eu cred că îmi reiau drumul, pentru că, după ce am terminat facultatea, am făcut multe scurtmetraje la studenţi, pentru că nu ştiam film, noi făcând numai teatru, ca actori. Am bătut la uşă, am zis că vreau şi eu să joc, că nu ştiu ce este cu filmul, nu ştiu ce se întâmplă, şi atunci am făcut cu foarte mulţi studenţi scurtmetraje, multe, şi datorită lor, cumva, am intrat în filmul profesionist. Iar acum cred că prospeţimea tinerilor regizori e extrem de benefică, pentru mine cel puţin, şi de fiecare dată am fost împreună cu tinerii, am avut o apropiere de cei mai tineri.


AGERPRES: Cum îţi alegi rolurile? Sau te aleg regizorii pe tine?

Andi Vasluianu: Câteodată cred că sunt ales de către roluri, dar câteodată... Bine, în principiu citesc piesa şi, dacă îmi place, bine. Evident trebuie să-mi placă şi regizorul.


AGERPRES: Cât de uşor sau cât de greu este să treci de la un spectacol la altul? Acum, în patru zile, ai două spectacole în premieră.

Andi Vasluianu: Mie mi se pare că este simplu, asta este meseria mea în fond şi la urma-urmei. Nu văd nicio greutate în asta. Când sunt cu copilul meu, sunt cu copilul meu, când sunt cu soţia, la fel, când sunt la teatru, la fel. Eu iau fiecare moment aşa cum e, nu vin cu un moment din spate. Trăiesc acum, aici, îmi văd de treaba de acum. Am închis uşa către ceea ce este acolo şi când s-a deschis uşa către spectacol sunt în treaba aia. Când se închide, plec spre altă treaba. Nu văd nicio complicaţie în treaba asta.


AGERPRES: Tu ai şi regizat un scurtmetraj. Te gândeşti să mai încerci această experienţă?

Andi Vasluianu: Da, da. Mi-a plăcut enorm, dar m-a şi speriat foarte tare. De fiecare dată noi, actorii, avem senzaţia că regizorii nu ştiu să facă lucrurile sau ne luăm de ei, le zicem, avem păreri despre cum ar trebui să fie produsul pe care-l regizează ei şi aşa mai departe, sau ni se par incompleţi, pur şi simplu ne luăm de ei. Dar de când am regizat scurtmetrajul ăsta (n.r. "Un Duet", film prezentat la cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anonimul), m-am liniştit cu asta şi mi-am dat seama că eu sunt mic şi e foarte complicată poziţia asta, pentru că într-adevăr trebuie să ştii meserie foarte bine ca să poţi să conduci o echipă de filmare. Mă atrage, evident că mă atrage şi sper să mai fac încă un lungmetraj. Mă arunc puţin mai departe şi sper să-mi iasă.


AGERPRES: Atât în film, cât şi în teatru ai jucat roluri pe teme contemporane. Este o alegere a ta sau a regizorilor?

Andi Vasluianu: În film, cel puţin, este foarte greu să refuzi. Am refuzat nişte proiecte care mi s-au părut absolut de nefăcut, dar în principiu am cam acceptat tot ce mi-a venit pentru că se fac extrem de puţine filme în România, paleta este foarte îngustă. N-am prea mult de ales. Dacă aş fi într-o ţară în care să se facă 60-70 de filme şi să mi se trimită câte cinci scenarii acasă şi să zic: Pe ăsta îl fac, pe ăsta nu-l fac, ar fi ok, dar primesc un scenariu pe an, dacă am noroc.


AGERPRES: Ştiu că, în general, actorii îşi doresc să fie distribuiţi într-un spectacol, să primească un rol anume. Ai ceva ce ţi-ai dori?

Andi Vasluianu: Nu, pentru că întâlnirile sunt frumoase. Până la urma-urmei eu tratez şi meseria asta, de ceva timp, cu dorinţa de a mă întâlni cu mine şi cu ceilalţi şi, prin ei, să mă întâlnesc pe mine, cumva, şi nu pentru succesul ăsta imediat, care e efemer în ultimă instanţă. Azi e, mâine nu mai e. Nu ştiu ce o să mi se întâmple mâine, s-ar putea să mor oricând. De ce să mă gândesc toată ziua la gloria asta absurdă care e chiar ca un balon de săpun, chiar nu contează. Şi ador să mă întâlnesc cu oamenii, chiar şi chestia asta, faptul că stau de vorbă aici, cu tine, mie mi se pare mult mai importantă, momentul ăsta mi se pare cel mai important acum, nu mă interesează altceva.


AGERPRES: Când te vom revedea pe marele ecran?

Andi Vasluianu: Păi o să iasă, sper, sper în curând, să iasă, pentru că noi l-am făcut deja de vreo doi ani, dacă nu mă înşel, am făcut "Acasă la tata", care e scris de Mimi Brănescu, a fost filmat, cu Alex Papadopol în rol principal, eu joc rolul secundar, Ioana Flora, Florin Zamfirescu, Sorin Cociaş şi mai sunt, dacă îmi scapă cineva să mă ierte, dar cam pe aici. E un film foarte frumos şi un text extraordinar care a fost pus în scenă la Teatrul Act, eu jucând şi acolo, şi jucând acelaşi rol şi în teatru, şi în film.


AGERPRES: Deci ţi-a fost mai uşor...

Andi Vasluianu: Nu a fost uşor, pentru că erau doi regizori diferiţi, care îşi doreau lucruri diferite. A fost interesant, dar a fost complicat să anulez anumite lucruri pe care le făceam pe scenă. Acesta trebuie să iasă în toamnă. Sper.


AGERPRES: Ce proiecte ai în continuare în teatru, poate pe micul ecran?

Andi Vasluianu: Pe micul ecran acum se aude că se scrie pentru sezonul doi la serialul "Umbre", acesta va trebui să înceapă. Deocamdată sunt concentrat pe ce vreau eu să fac, pe filmul pe care vreau să-l regizez, şi dacă dă Dumnezeu să iasă un scenariu foarte bun, aşa cum îmi doresc, o să-l şi fac cât mai repede.


AGERPRES: Vorbeam mai devreme de fetiţa ta. Te gândeşti în viitor să o laşi, dacă are aptitudini...

Andi Vasluianu: Nu mă gândesc la nimic. Dacă ea o să vrea, o să o susţin cu toate cele. Poate să facă ce vrea ea, numai să-i placă. Dacă-i place, o să aibă şi succes, dacă nu o să-i placă, o să fie degeaba.


AGERPRES: Îţi urez succes şi cu C.E.O. care va avea premiera...

Andi Vasluianu: În 23 aprilie va fi premiera oficială. Vă aştept la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.