COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 nov /Agerpres/ - Principesa Margareta a înmânat, luni seară, diplomele celor 32 de tineri muzicieni şi artişti din domeniul artelor plastice şi al muzicii clasice, bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, în cadrul unei gale desfăşurate la sala "Pictură" a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Menţionând că această iniţiativă continuă tradiţia Familiei Regale a României de a sprijini tinerele talente, principesa Margareta a declarat că îşi doreşte ca acest program să devină unul naţional, extinzându-se la toate judeţele ţării.

Totodată, principesa a anunţat că intenţionează ca, pe viitor, în cadrul programului Tinere Talente să fie promovaţi şi artişti din alte domenii, precum arhitectura, teatrul sau baletul.

După prezentarea realizărilor tinerilor artişti de către directorul executiv al fundaţiei, Mugurel Mărgărit-Enescu, aceştia au urcat pe scenă încântând publicul cu un concert a cărui temă a fost, în acest an, muzica romantică. Programul a cuprins piese de Felix Mendelssohn Bartholdy, Camille Saint - Saens, Frederic Chopin, Edward Elgar, Andrew Lloyd Webber şi Gabriel Faure.

Cu acest prilej a fost deschisă o expoziţie de pictură, sculptură, grafică şi fotografie, care prezintă opere realizate de bursieri.

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către principesa Margareta împreună cu tatăl său, regele Mihai. Prin programele dezvoltate, Fundaţia urmăreşte să stimuleze voluntariatul şi să inspire spiritul comunitar, specificul proiectelor fundaţiei fiind dat de caracterul lor intergeneraţional.

În ultimii ani, peste 170 de tineri artişti plastici şi muzicieni au reuşit performanţe cu susţinerea Fundaţiei.

Programul Tinere Talente susţine şi promovează tineri artişti talentaţi din familii cu venituri mici, care nu-şi pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale şi financiare.

Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic şi permit tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate.

De asemenea, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează anual o tabără de creaţie la Tescani şi o serie de diferite workshop-uri de mentorat artistic.

Tinere Talente promovează tinerii artişti selectaţi în cadrul unor concerte, expoziţii şi evenimente publice organizate cu ajutorul sponsorilor şi al susţinătorilor programului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.