Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 27 oct /Agerpres/ - Publicul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest a umplut sălile de cinema din Centrul Capitalei în weekend iar la cererea publicului filmele "Leviathan" şi "The Tribe" vor avea proiecţii suplimentare, informează organizatorii într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului şi peste 8.000 de bilete vândute deja la proiecţiile din festival - acesta este bilanţul primelor zile la Les Films de Cannes a Bucarest, se arată în documentul citat.
Regizorul Sergei Loznitsa, martor direct al evenimentelor din Piaţa Independenţei din Kiev, se va întâlni cu publicul marţi, de la 20,30, la proiecţia documentarului "Maidan". La discuţie va lua parte şi regizorul Andrei Ujică.
Un alt invitat special, Bertrand Tavernier, va sosi în România miercuri. La Cinema Studio, de la 20,30, are loc o proiecţie de gală a dramei de război "Capitaine Conan" de Tavernier (1996), filmată în România acum aproape 20 de ani, şi care va reuni o parte din echipa românească a peliculei. De asemenea, Tavernier va susţine un masterclass joi, de la 11,00, în Sala de cinema a UNATC, cu intrare liberă.
Distribuitorul şi producătorul Vincent Maraval (Wild Bunch, Franţa) şi regizorul Cristian Mungiu vor dezbate despre producţie şi vânzări de film miercuri, de la 11,00, la Cinema Elvira Popescu. Intrarea este liberă.
La cererea publicului, două filme din programul festivalului vor beneficia de proiecţii suplimentare: "Leviathan" (regia: Andrei Zviaghinţev, Premiul pentru scenariu), care va putea fi văzut şi joi, de la 23,00, la Cinema Studio, şi "The Tribe" (regia: Miroslav Slaboşpiţki, Marele câştigător Semaine de la Critique), care va rula şi joi, de la 22,45, la Cinema Elvira Popescu. Biletele au fost puse în vânzare la casierii şi pe www.eventbook.ro (pentru Elvira Popescu).
Studenţii şi elevii au acces gratuit pe baza carnetului la toate filmele din retrospectivă.
Intrarea este liberă la masterclass-uri şi workshop-uri, la toate proiecţiile de scurtmetraje, la filmul "The Artist" şi la documentarele "Bucureşti, unde eşti?", Piaţa Universităţii - România şi Videograme dintr-o revoluţie.
Les Films de Cannes a Bucarest are loc între 24 şi 30 octombrie la Cinema Studio, Patria şi Elvira Popescu.
Ediţia a cincea a Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Primăriei Sectorului 1 şi al Institutului Cultural Român. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.