Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 sep /Agerpres/ - Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a încheiat marţi proiectul editorial 'ORAŞUL MEU, BUCUREŞTI', dedicat sărbătoririi a 555 de ani de atestare documentară a Capitalei.

În fiecare zi din perioada 1 - 30 septembrie, artişti, scriitori, sportivi, actori au povestit, în interviuri acordate AGERPRES, ce înseamnă pentru ei Bucureştiul, şi-au amintit de oraşul din vremea copilăriei şi adolescenţei lor şi au rememorat zile trăite în locul în care s-au născut.

Cristian Tudor Popescu, Răzvan Theodorescu, Mircea Cărtărescu, Medeea Marinescu, Mihai ''Miţă'' Georgescu, Eugen Cristea, Stelian Tănase, Dan C. Mihăilescu, Irina Margareta Nistor, Cristian Gaţu, Maia Morgenstern, Dan Helciug, Ilinca Goia, Valentin Teodosiu, Vlad Rădescu, Marian Drăgulescu, Bogdan ''Bodo'' Marin, Florin Iaru, Dan Motanu, George Ivaşcu, Zamfir Dumitrescu, Mihai Constantinescu, Silviu Biriş, Mirabela Dauer, Nicola, Ana-Maria Brânză, Cornel Ilie, Corina Chiriac, Rodica Zafiu şi Dan Grigore au avut amabilitatea de a vorbi cu redactorii AGERPRES despre Bucureştiul lor.

Acestora, dar şi celor care au promovat acest proiect AGERPRES le mulţumeşte. AGERPRES

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.