Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 iun /Agerpres/ - Prima ediţie a evenimentului Art Safari, care a avut loc la sfârşitul lunii mai, a avut peste 15.000 de vizitatori, informează un comunicat al organizatorilor transmis luni AGERPRES.
Evenimentul a reunit 79 de galerii, muzee şi spaţii de proiect, aproximativ 3.000 de opere şi obiecte de artă şi peste 15.000 de vizitatori în doar patru zile de expoziţie, într-un cort uriaş, amplasat în Piaţa "George Enescu" din Capitală. Astfel, încă de la prima ediţie, evenimentul se situează prin numărul de vizitatori printre primele din Europa Centrală şi de Est, alături de Viennafair şi Art Athina.
Expoziţiile din acest loc, fără precedent în spaţiul cultural românesc, valorează câteva zeci de milioane de euro, inestimabile valori culturale româneşti. Doar spaţiul expoziţional dedicat muzeelor (Micul Pavilion) a cuprins opere de artă care se ridică la suma de 10 milioane de euro.
Marele Pavilion (pavilionul galeriilor) a adăpostit şi o selectă expoziţie a unora dintre operele de artă românească cel mai bine tranzacţionate în ultimii trei ani, a căror valoare totală este de aproape 1,5 milioane de euro.
Art Safari - Pavilionul de Artă Bucureşti a fost deschis în perioada 22-25 mai.
Organizatorii proiectului au fost Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România, sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti, cu participarea Asociaţiei Galeriilor de Artă Contemporană din România, cu sprijinul Institutului Cultural Român. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.