Bacău, 1 iun /Agerpres/ - Teatrul este un laborator al conduitei umane, în care se combină ori decantează elementele unei societăţi'', consideră regizorul Alexander Hausvater.
Într-un interviu acordat AGERPRES, acesta spune că teatrul independent este o necesitate a noii generaţii şi califică drept o mare greşeală faptul că ''în România se dă aşa de mult credit regizorului''.
''Este mult mai mult credit decât el are valoare. Teatrul a fost făcut înainte de apariţia regizorului, va fi făcut şi după dispariţia regizorului. Teatrul are nevoie de actori şi de public'', spune Alexander Hausvater.

AGERPRES: Apreciaţi teatrul actual drept o monedă de schimb pentru echilibrarea unei vieţi pline de frustrări, de provocări sau este continuarea, poate firească, a unui demers teatral început după Al Doilea Război Mondial?
Alexander Hausvater: Teatrul este un laborator al conduitei umane în care se combină ori decantează elementele unei societăţi, ale unei naţiuni, unei ţări. Teatrul românesc, din păcate, este o reflectare a deşertului în care se trăieşte în România, a deteriorării normelor morale socio-politice şi culturale.
Teatrul românesc este unul plin de talente, de promisiuni, cu un public care se aşteaptă la lucruri importante, chiar măreţe, dar, din păcate, a ajuns foarte jos, cred eu, deoarece este nereformat. Noua generaţie nu şi-a impus ceea ce trebuie să-şi asume într-un timp în care, global, teatrul este la pământ. Vezi fenomene în teatrele mari europene şi nord-americane, în care spectatorii sunt toţi cheli sau au părul alb pentru că numai ei pot să-şi permită bilete la peste o sută de dolari. Vezi spectacole în care viaţa prezentată este ori una artificială, departe de ceea ce se întâmplă în realitate, ori dialogurile nu au substanţă, interesul fiind captat mai mult din jocul actorilor, nu din necesitatea observării personajului cum se exprimă, cum se îmbracă, cum gândeşte şi cum simte. Aşa că, în cele mai multe cazuri, este, din păcate, moneda de schimb invocată, dar una foarte slabă la bursa vieţii. Mi se pare că trăim într-o societate în care nu mai ştim să comunicăm, deşi, paradoxal, avem la îndemână mijloace care să permită această 'îndeletnicire' obligatorie oamenilor.

AGERPRES: Constat că aveţi o imagine defetistă asupra teatrului şi în special a celui românesc.
Alexander Hausvater: Nicidecum, dar eu nu am trăit în România înainte de 1989, ştiu doar că posibilităţile sunt extraordinare. Teatrul este astăzi, fără nicio discuţie, mult mai interesant în provincie decât în Capitală. Teatrul, oricum te-ai gândi la el, este un studiu, un laborator al conduitei umane. Este, dacă vreţi, o cercetare privind modul a ceea ce ne face pe noi oamenii să ne schimbăm, nu să ameliorăm, să exploatăm fiecare lucru pe care îl avem în noi - talente, capacităţi şi cum putem deveni prin teatru mai profunzi. Putem da unui public gândul de dragoste, de pozitivism şi alte lucruri care nu se prea văd pe străzile României.

AGERPRES: În opinia dumneavoastră, care ar fi tendinţele în teatrul românesc? Corespund ele la ceea ce se ''poartă" în lume? Dumneavoastră sunteţi, practic, produsul mai multor culturi, trăind nu numai în România, dar şi în Israel, Austria, Irlanda ori Canada.
Alexander Hausvater: Dacă mergi la un teatru vrei să vezi ce este specific acelui teatru. Şi constaţi că respectivul teatru face exact ceea ce face şi alt teatru, utilizând parcă acelaşi tip de regizor, aceeaşi materie de bază. Cred că fiecare teatru trebuie să-şi definească planul lui de specializare. Ce vrea să exprime într-un sezon, partea politică a societăţii clasice, partea creativă, nonformală, dramaturgia locală. Dar, în România, nu prea vezi deosebiri între un teatru şi altul în ceea ce priveşte instrumentele actului teatral. Nu vezi această separare tematică, care, atunci când spui teatru cutare, gândul te duce automat la o temă distinctă, la cineva care a ales un sezon aparte, aşa cum poţi alege participarea la un festival specializat. Mi se pare asta foarte important dacă vrem ori nu vrem asta. Eu ştiu, teatrul trebuie să trăiască, dar, din păcate, el îşi afişează pentru aceasta, de cele mai multe ori, spectacole comerciale ori comedioare muzicale. Dar, oricare ar fi situaţia, publicul trebuie să poată deosebi specificul unui sezon în teatrul A comparat cu teatrul B.

AGERPRES: Teatrul independent poate face asta?
Alexander Hausvater: În mod cert. De aceea trebuie încurajat şi încurajat într-un mod global în această ţară. Consider că teatrul independent poate aduce şi beneficii. Oamenii care investesc în teatru pot să aibă această posibilitate să se îndrepte către această formă de manifestare, interesaţi nu numai ca spectatori, ci pentru că, susţinând o producţie valoroasă, pot obţine beneficii la fel ca după punerea în vânzare a unui articol comercial care face bani.
Teatrul independent este o necesitate a noii generaţii. Să se detaşeze de vechea generaţie şi să-şi creeze structurile sale, după legile artistice proprii. Dacă eu, tânăr fiind, eram rebel, eram obraznic, credeam că ştiu cel mai bine tot, voiam să distrug inerţii pentru a construi, sper că şi ei vor face acest lucru. În teatru eu caut personalitatea, nu grupul! Or, pe scenele româneşti, nu prea mai vezi personalitate. Tocmai de asta auzi despre artişti care au de-acum o vârstă: ''ăştia sunt actori mari!" De fapt, acei actori sunt oameni cu personalitate. Nu sunt doar tehnicieni, care 'fac' un text sau o mişcare. Personalitatea implică revoltă, trăirea unui risc până la capăt.

AGERPRES: Spuneţi-mi pentru asemenea provocări, pentru că până la urmă în România sunt încă provocări în domeniu, care ar fi în prezent forma cea mai adecvată pentru teatrul actual - cea shakespeariană, teatrul absurd, comedia dell'arte, teatrul clasic?
Alexander Hausvater: Este absurd să mai califici teatrul într-un fel ori altul. Teatrul modern din 2014 este o mixtiune de toate stilurile imaginabile, este bazat nu pe jocul unui actor simplu, ci pe al unui performer care poate să utilizeze fiecare modalitate teatrală de exprimare prin vorbă, pantomimă, dans şi în fiecare stil teatral, absurd, tragicomic.
Dacă un spectacol modern nu conţine toate stilurile astea şi impresia creată este că s-a asistat doar la un spectacol tragic ori comic atunci acel spectacol este unul prost în opinia mea. Shakespeare nu a putut să scrie tragedie fără să mixeze cu comedie. Nu există moment mai tragic decât momentul comic. (...) Teatrul este întâlnirea contradicţiilor şi a contrastelor. Teatrul modern deschis către un nou public, care comunică, care voiajează, trebuie să fie un teatru care reflectă realitatea obiectivă, dar care reflectă o realitate pe care publicul nu a trăit-o, ar fi putut-o trăi, dar nu a trăit-o direct. Şi îl introduci în locul în care nu a fost, ar fi putut să fie, dar nu a fost.

AGERPRES: Este bine ca teatrul să fie subtil, subliminal, ori să aibă un mesaj direct, apăsat?
Alexander Hausvater: Teatrul nu are generalizări, iar la teatru nu sunt mesaje, mesajele sunt pe mobil, pe telegrame. Teatrul nu are mesaje. Teatrul este un fenomen unic, care, oricare ar fi el, are două direcţii. Să te scoată din realitatea în care exişti şi să transcendeze acea realitate de pe scenă spunându-ţi că şi tu poţi să trăieşti acum, acolo, acea realitate. Şi doi să te facă să trăieşti într-un subconştient emotiv, emoţii pe care nu credeai că le ai. Când cineva generalizează despre teatru şi spune că teatrul este ori bun, ori este prost este un exponent al trecutului. Sau este în contrast cu teatrul în care varietatea şi contrastele trebuie să te bucure.

AGERPRES: Ce rol au festivalurile de teatru? Corespund unei asemenea tendinţe de a promova, de a deschide ferestre noi pentru arta teatrală?
Alexander Hausvater: Pentru mine sunt un fel de audiţie privilegiată, în care am ocazia să văd actori noi, oameni veniţi din diferite părţi ale ţării ori din străinătate, într-o lumină clară, dar şi comparativă, cu trăirile, cu slăbiciunile, cu calităţile lor. Aşa că este o ocazie unică şi care îmi oferă posibilitatea să întâlnesc forţe pe care nu aş fi avut posibilitatea să le văd. Eu fac audiţii, văd mulţi actori. În procesul unor asemenea tipuri de audiţii există o dialectică foarte interesantă. Eu caut care este personalitatea, caracterul unei trupe. Vreau să verific dacă trupa, în respectiva întâlnire cu ai săi colegi din lumea largă, află destule despre ea pentru ca, apoi, să o determine să vrea să lucreze mai bine. Festivalul de teatru, în general, este doar o întâlnire umană sufletească benefică, pentru că în noi există, chiar dacă nu o spunem direct, dorinţa acerbă de a dialoga, de a ne verifica public ceea ce gândim.

AGERPRES: Am vorbit despre spectacolele actuale, despre actor, dar rolul regizorului în teatrul actual este la fel ca în urmă cu 10-20-50 de ani, ori are ceva particularitate?
Alexander Hausvater: Este o mare greşeală că în România se dă aşa de mult credit regizorului. Este mult mai mult credit decât el are valoare. Teatrul a fost făcut înainte de apariţia regizorului, va fi făcut şi după dispariţia regizorului. Teatrul are nevoie de actori şi de public.

AGERPRES: Atunci care este rolul regizorului?
Alexander Hausvater: Depinde de fiecare producţie în parte, fiind definit de fiecare spectacol. Eu, care sunt un fel de creator de arhitecturi sufleteşti, caut căldura, dragostea, caut conduita extremă a omului. Fiind artist îmi imaginez spectacolul înainte de întâlnirea cu actorii. Eu sunt un mecanism, un fel de benzină ori gazolină, care face maşina să meargă mai bine ori mai rău. Nu m-am minţit niciodată cu faptul că actorii nu pot funcţiona fără mine. Caut ca spectacolul să nu fie unul bun, ci să fie un eveniment.

AGERPRES: Asta aţi vrut să fie şi spectacolul pus în scenă la Cluj în urmă cu trei ani, când, pe fondul unor nemulţumiri ale multor români faţă de politica guvernamentală, aţi adus în scenă drapelurile ţării, fapt ce a stârnit în sală o reacţie de patriotism din partea publicului. A fost un eveniment referitor la ceea ce se întâmpla în stradă ori în dezbaterea publică?
Alexander Hausvater: Omul de teatru este unul al timpului în care trăieşte, indiferent de forma spectacolului. Nu poţi face abstracţie de ceea ce simte publicul. (...) Câteodată un simplu semnal permite descătuşarea conştiinţelor. Şi asta intră în ''fişa de post" a unui om de teatru.

AGERPRES: Cât de benefică şi sub ce formă este prezenţa unor nume din teatrul mondial la o manifestare în România?
Alexander Hausvater: Sunt susţinătorul unor asemenea prezenţe, aşa cum a fost la Craiova, la Festivalul Shakespeare, cum va fi la Sibiu, la Festivalul internaţional de teatru. Eu contribui la aceste schimburi.
Personal l-am adus pe Nick Mancuso în România la Festivalul ''Gala Star" şi de aceea am să vorbesc despre această prezenţă.
Nick, pe care îl cunosc de mulţi ani, a avut un traseu absolut extraordinar din anii '70, când se raporta la Shakespeare, la piesele lui Tennessee Williams şi, ulterior, la vedeta filmelor hollywoodiene. Itinerariul lui este unul emblematic pentru performanţa în arta teatrală şi de film. Orice om care l-a întâlnit, fie actor tânăr, fie mai cu experienţă, a spus că o oră cu Mancuso este ca un an de studii. (...) Aşa că un om ca el îl consider martor al tradiţiei teatrului universal, al istoriei teatrului universal. Fără nicio discuţie este cineva a cărui prezenţă în România cred că poate să spargă găştile şi această aptitudine fără profit de a lucra întotdeauna cu aceeaşi oameni, cu aceeaşi compozitori, cu aceeaşi gaşcă de bere cum o numesc eu. El nu merge cu regizorul la bere. Eu nu merg cu actorii la bere. Eu simt, ca regizor, că sunt într-un laborator de studii al conduitei umane. Prezenţa unor asemenea profesionişti, cum este Mancuso, dar şi a altora de dimensiunea sa profesională, ce pot fi invitaţi în România, este extrem de benefică pentru cei care vor să vadă, să audă arta actorului, dar să şi se deschidă pentru a se schimba.

AGERPRES: Ce proiecte aveţi, domnule Hausvater ?
Alexander Hausvater: La punerile în scenă de la Timişoara, Arad şi Bucureşti în acest an adaug, acum, premiera de la Teatrul Naţional cu Maia Morgenstern în rolul principal. Apoi, voi face un spectacol la Târgovişte - ''Euridice'', iar la Arad spectacolul ''Happy-end''. Apoi, voi merge în Ungaria şi Polonia.

AGERPRES: Ce vă nelinişteşte?
Alexander Hausvater: Mă nelinişteşte timpul care trece, mă nelinişteşte mediocritatea, abuzul, negativismul, răutatea pe care o constat de jur împrejur. Mă nelinişteşte faptul că nu văd puritate. Văd, uneori. Lucrez cu ea. Dar, apoi, dispare. Mă nelinişteşte faptul că niciodată nu am fost capabil să fac ceva în teatru care să mă mulţumească mai mult de 30%. Probabil când voi ajunge la 50% mă las de teatru. Mă nelinişteşte incapacitatea mea de a răspunde la ceea ce mă aştept de la mine. Iată, aşadar, o listă întreagă.

AGERPRES: Ce vă dă speranţă?
Alexander Hausvater: Îmi dă speranţă omul. Îmi dă speranţă băiatul meu, care are şapte ani. Îmi mai dau speranţă oamenii care vin la spectacole de teatru şi la finele reprezentaţiei se ridică în picioare luând atmosfera spectacolului şi continuând-o la ei acasă. Îi întâlnesc pe unii după o jumătate de an, doi şi îmi vorbesc cu bucurie, dacă nu chiar cu frenezie, despre faptul că au devenit ceva mai înţelepţi cu vremurile, mai profunzi în judecarea realităţilor zilei.
Sunt foarte bucuros când aud, de exemplu, că o generaţie întreagă de actori urmăreşte fenomenul teatral încercând să fure meserie. Marius Manole de la Iaşi, Ionuţ Caras de la Cluj, Roberto Zucco de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Băieţii ăştia au urmărit sute de spectacole şi pe baza asta şi-au clădit cariera de actori. Asta este ceva care mă bucură şi mă mai face încrezător faptul că publicul cumpără bilete la teatru. În din ce în ce mai multe teatre ele se epuizează cu zile înaintea spectacolului. Atâta timp cât facem ceva sunt speranţe masive, dar toate speranţele noastre se vor realiza dacă fiecare dintre noi îşi va lua responsabilitatea să amelioreze condiţiile în care trăim, inclusiv cele sociale, politice.
Nu suntem marionetele celor care stau în cele două palate de la Bucureşti. Noi suntem proprietarii ţării. Noi suntem, deci, responsabili de ceea ce se întâmplă în ţara asta. Şi, dacă fiecare dintre noi, în zona noastră, cu familia, cu colegii, la birou, la locurile de muncă, la teatru reuşim să ne schimbăm, să credem şi să menţinem idealurile noastre, sunt speranţe. Cred că asta au înţeles oamenii şi în spectacolul acela de la Cluj când s-au ridicat în picioare şi au cântat 'Deşteaptă-te române!'.

*** Alexander Hausvater s-a născut în data de 11 iunie 1949 în Bucureşti. În anul 1959 emigrează în Israel şi începe şcoala la Kibbutz, pentru ca, apoi, în 1967 să fie absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Tel Aviv. În 1969 îşi finalizează un masterat de Literatură Dramatică la Dublin, Irlanda, deţinând în perioada 1969-1972 funcţia de director artistic al Peacock Theater din Dublin. În 1971 se stabileşte în Canada şi fondează, doi ani mai târziu, Montréal Theatre Lab. Din 1979 şi până în 1990 conduce diverse teatre în toată lumea, se implică în diverse proiecte artistice, predă la mai multe universităţi din Canada, SUA, Israel şi Rusia. În 1990 revine prima dată în România, cu spectacolul ''Au pus cătuşe florilor". AGERPRES/(A - autor: Cornel Cepariu, editor: Georgiana Tănăsescu)