COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 apr /Agerpres/ - Cezar Ouatu, cunoscut după participarea la Eurovision în 2013 drept Cezar "The Voice", le-a pregătit fanilor un album inedit, pop-opera, care cuprinde melodii cu teme din filme de dragoste celebre, arii de operă prelucrate în stilul pop şi interpretate într-o manieră originală.
Într-un interviu acordat AGERPRES, artistul vorbeşte atât despre melodiile înregistrate pe albumul "The Voice of Love", cât şi despre modul cum va fi promovat.
"Eu vreau să promovez foarte mult acest album în Asia, pentru că sunt cei mai buni consumatori de muzică la modul efectiv. Eu am fost la Seul, la Tokyo şi am văzut acolo, în afară de faptul că devii un idol, ei iubesc foarte mult acest gen de muzică şi efectiv sunt cei mai buni consumatori, adică ei vin, dacă tu ai zece albume, cu toate albumele cumpărate, fizic, şi ţi le dau să le semnezi, să le dai un autograf, ceea ce, din păcate, în România, nu se mai poartă", spune artistul.

AGERPRES: Albumul tău de debut din genul pop-opera, "The Voice of Love", care conţine teme din filme de dragoste celebre, este pregătit de lansare. Când va avea loc acest eveniment?
Cezar "The Voice": Lansarea mediatică va avea loc săptămâna viitoare. Concertul practic de debut, dintr-o serie de concerte pe care vreau să le susţin în tot acest an şi care are ca scop promovarea albumului "The Voice of Love", a început deja pe 8 martie, la Ploieşti, o dată importantă, şi am dedicat acest concert ''The Voice of Love'' tuturor femeilor. De ce Ploieşti? Pentru că este oraşul meu natal, oraşul unde am petrecut foarte multă vreme şi a fost un concert superb, am avut acest fenomen numit "standing ovation" - sala în picioare, care cred că e cea mai mare răsplată pentru orice artist, indiferent de alte valori materiale. Cred că acest lucru - să ai publicul la picioarele tale şi să existe această comunicare interumană, prin intermediul muzicii mele, care mi s-a spus şi mi se suflă în ureche că are un efect de terapie, mă bucură foarte mult. (...) Suntem în faza de rulare cu noi concerte în toată ţara, sunt în curs de desfăşurare, de fixat exact. Vreau să fac de la Arad la Iaşi, în general în locuri care sunt adepte ale acestui gen de muzică, pop-opera. Pop-opera nu este nimic altceva decât o îmbinare între inflexiuni operistice stilizat într-un fel pop, comercial.

AGERPRES: Printre melodiile de pe album se află şi "Who wants to live forever" într-o orchestraţie inedită. Artiştii cu voci deosebite aleg foarte des piese ale formaţiei Queen. Care este motivul?
Cezar "The Voice": Motivul este simplu. Eu, practic, am crescut cu Freddie Mercury. Eu am 34 de ani şi efectiv a fost generaţia mea, am crescut cu Queen, cu Freddie Mercury. Cred că este efectiv o legendă - adevăratele legende cu L şi fără ghilimele. Freddie Mercury şi Queen pentru mine sunt legende şi au rămas legende, cum şi Michael Jackson a făcut parte din copilăria mea şi efectiv din tot ce a însemnat muzică din perioada mea de copilărie. "Who wants to live forever", din punct de vedere muzical, este scris, să spun aşa, într-un mod liric, linear, care mi s-a potrivit şi am reuşit să restilizez şi să reorchestrez datorită geniului compozitorului Andrei Tudor - practic noi suntem producătorii muzicali ai acestui prim album pop-opera. Acesta este un album inedit chiar şi în panorama mondială, şi de ce spun asta, pentru că noi avem în general artişti crossover, cu albume pop-opera cu genul de voce bine stabilit, tenor - Andrea Bocelli, soprană - Sarah Brightman, sau tot tenor - Josh Groban sau Katherine Jenkins, dar niciodată cu un contratenor la un anumit nivel. Chestia asta m-a făcut să fiu mândru cu toate că eu sunt autocritic, foarte autocritic. Eu nu mă pot vedea în poze, nu mă pot asculta, tot timpul găsesc ceva de obiectat. "Who wants to live forever" a fost, chiar şi în primul concert de la Ploieşti, pusă ca ultimă piesă, pentru că este efectiv o trimitere către nemurire. Mi se pare această piesă nemuritoare, atât din punct de vedere muzical, deoarece de când a fost scrisă şi astăzi este actuală, practic, este o piesă care cred că niciodată nu va muri, va rămâne acolo, ca şi Mozart, Vivaldi. Muzica de calitate se impune.

AGERPRES: Ce alte piese sunt pe album?
Cezar "The Voice": Practic este un album, din punct de vedere stilistic, muzical, complex. Avem, cum ai spus, coloane sonore din filme celebre, cum este "Nuovo Cinema Paradiso", tema din "Naşul" foarte cunoscută, o aud peste tot, cred că dacă stau în metrou sau într-un autobuz o aud ca sonerie pe telefon, deci tema din "Naşul", am decis, de asemenea, să fac o reorchestrare tot cu Andrei Tudor şi să avem această variantă inedită. O s-o ascultaţi cu cor, efectiv are rolul de a rămâne. Când asculţi acest album este un album pe care-l asculţi când vrei să te calmezi. După o zi grea să asculţi acest album efectiv te relaxează.
Mai avem "Historia de un amor", avem de la jazz la pop-opera, chiar la arii de operă stilizate în pop, pe genul rondo veneziano. Această arie din opera Rinaldo de Handel, "Lascia ch'io pianga", este o arie cunoscută barochiştilor, să spun aşa, dar aici este reorchestrată cu un ritm şi cu calităţile unei piese pop, pentru că eu cred că Bach a fost unul dintre cei mai mari jazzmani, muzica pe care a scris-o se pretează foarte bine acum în swing, sau Vivaldi, cum se mai spune, a fost un mare rocker. Lăsând la o parte cum arăta el, cu părul lung şi altele, dar muzica, dacă ascultăm cele patru Anotimpuri, efectiv acolo dacă punem şi o percuţie şi un beat este rock în toată regula. Tocmai de aceea eu am decis să restilizez această piesă, o arie superbă, este un imn, să spun aşa, al tuturor celor care ascultă baroc - "Lascia ch'io pianga" - este o arie a Mirelei din opera "Rinaldo" de Handel, şi am reuşit să o fac, într-o manieră proprie, pop. De aceea spun că vom avea şi acest nou single, "Painful love", pe care l-am lansat acum câteva luni alături de un videoclip superb pe care-l puteţi vedea pe youtube, avem piesa dance "Amore", scrisă de mine şi de prietenul meu Radu Alin. Sunt mai multe stiluri, avem undeva la patru-cinci stiluri, de la jazz la latino, la pop-opera, la operă transpusă în pop. Prea multe cuvinte de multe ori sunt de prisos, important să ascultaţi albumul.

AGERPRES: Albumul conţine şi single-ul "Painful love" despre care spunea-i anul trecut că este "un imn al iubirii, o baladă închinată dragostei absolute"...
Cezar "The Voice": Închinată dragostei, să spun aşa, nu ştiu, este o baladă de despărţire practic. Eu cred că toţi am avut neşansa de a ne despărţi, de a avea o relaţie... Eu, sincer, dacă mă întrebaţi, nu cred în dragoste la prima vedere, tocmai de aceea această baladă este o baladă realistă. Este o baladă de iubire, dar care nu are neapărat un happy end şi dacă veţi urmări videoclipul vă veţi da seama, pentru că eu cred în iubire şi în carpe diem, să trăieşti momentul intens şi clipa în acel moment, dar nu cred neapărat efectiv într-o relaţie lungă până la adânci bătrâneţi. Tind să cred că există dragoste la prima vedere şi că există o relaţie de durată, dar, din păcate, societatea asta modernă ne-a cam dat peste cap şi din acest punct de vedere sentimental.

AGERPRES: Cât de importantă este dragostea pentru tine?
Cezar "The Voice": Este primordială. Cred că nu m-aş fi aflat nici în acest moment aici dacă nu eram fructul pasiunii şi dragostei în primul rând între mama mea şi tatăl meu şi nici acest album nu ar fi fost acum aici dacă nu iubeam şi nu făceam totul din dragoste. Dacă ne referim la dragostea interumană, normal am nevoie eu, ca artist, şi artiştii în general se spune, şi eu pot să vă confirm, că suntem constrânşi oarecum de dragoste, altfel nu putem crea.

AGERPRES: După "Painful love", care are deja un videoclip lansat anul trecut, care va fi următoarea melodie care va avea un videoclip, la care te gândeşti?
Cezar "The Voice": Suntem în lucru acum, eu şi casa de producţie Cat Music, ne gândim. Ca o idee personală aş vrea să fac un featuring cu un artist autohton, din România, de ce nu chiar hip-hoper. Nu ştiu dacă neapărat mă voi axa pe dragoste sau mesajul va fi tot din acest punct de vedere, să spun emoţional, pe partea de iubire, pentru că avem deja acest album care este o dedicaţie de iubire tuturor fanilor mei şi nu numai, şi, mai ales, aş vrea să fac un nou single la care voi adăuga şi acest videoclip, mesajul la care m-am gândit să fie mai mult pe partea socială, de tot ce se întâmplă în România, pe partea, să zic aşa, locală, un alt mesaj cu totul şi cu totul aparte.

AGERPRES: Revenind la album, cum s-a născut ideea de a crea un astfel de proiect cu muzică pop-opera?
Cezar "The Voice": Eu sunt cântăreţ de operă, sunt de ceva ani buni pe piaţa internaţională. Practic, eu, la 20 de ani, de când am descoperit vocea, am debutat în teatre importante ca şi contratenor, cu pregătire clasică - am terminat Conservatorul la Milano, tot în canto clasic - şi am cântat şi cânt operă în continuare, dar pasiunea pentru operă m-a făcut totuşi să cred că opera nu este doar o nişă şi nu este adresată numai unui număr de persoane. Ştim că opera la noi este adresată unei nişe, destul de minuscule în România, din păcate, şi atunci am vrut să creez această fuziune între public, între publicul de operă şi marele public, publicul larg, ceea ce am şi reuşit atât prin prezenţa mea la Eurovision, o prezenţă aş putea spune şocantă pentru mulţi, şi inedită, dintr-un alt punct de vedere, ţinând cont că an de an, la Eurovision, toată lumea se prezenta cu aceleaşi voci, dar niciodată cu un contratenor sau cu un cântăreţ de operă.
A fost chiar şi în istoria Eurovisionului o chestie inedită, cu atât mai mult contratenor. Ştiu că a mai fost la un moment dat o mezzosoprană, Malena Ernman, o cântăreaţă de operă în vogă în Suedia şi a participat şi la Eurovision. Acest lucru mi-a dat foarte multă popularitate şi atunci am decis. În primul rând din punct de vedere muzical îmi plac foarte mult aceste adaptări muzicale, nu numai ale unor arii de operă, ci şi acestor piese superbe, cum sunt cele care sunt pe album - "Nuovo Cinema Paradiso", "Nella Fantasia" -, aceste coloane superbe scrise de genii ca Morricone, Nino Rota, şi cred că eu acum nu mai cânt pentru o nişă, cânt pentru publicul larg. Deja aceste mijloace de comunicare gen facebook, youtube confirmă faptul că am devenit destul de popular încât să pot avea o sală plină şi, de ce nu, la final, în picioare, la un concert cum este "The Voice of Love", pentru că albumul "The Voice of Love" este practic şi numele acestor serii de concerte pe care vreau să le duc atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.

AGERPRES: Ai spus mai devreme că albumul este o premieră mondială, nu s-a mai făcut până acum. Vei continua să mergi pe ambele planuri, şi operă şi pop-opera?
Cezar "The Voice": Deocamdată mă axez în funcţie de priorităţi. Priorităţile mele şi prioritatea mea acum este promovarea acestui album. Eu am deja înregistrări cu case importante discografice, pe partea de clasic am chiar şi DVD-uri, blu-ray din opere live înregistrate, dar acesta este primul album pop-opera în primul rând şi primul album portret, adică cum se poate şi vedea, mai mult de atât portret nu se poate, şi este un album care mă reprezintă. Reprezintă sufletul meu, maturitatea mea sentimentală, muzicală, de-a lungul anilor şi cred că este o încoronare a tuturor sacrificiilor mele de până acum şi sunt extrem de mândru şi de orgolios, aş putea spune, de acest prim - îl numesc "copil al meu" discografic, unde efectiv am contribuit sută la sută, atât la partea grafică, muzicală, producţie muzicală, etc.

AGERPRES: Ai amintit mai devreme de Eurovision. Anul trecut ai fost reprezentantul României în concurs. Ce crezi că vor face anul acesta Paula Seling şi Ovi?
Cezar "The Voice": Vreau să spun şi nu vreau să fiu răutăcios, dar am urmărit cu mare interes ediţia naţională a Eurovisionului de la noi, cred că anul trecut a fost un an şi o ediţie mult mai umană, mult mai transparentă, la modul că fanii erau implicaţi în mod direct. Anul acesta a fost foarte rapid, multă lume cred că nici nu a ştiut. Cred că anul trecut chiar şi cei care nu au vrut să ştie au aflat de Eurovision prin supermediatizarea mea ca personaj ciudat, fustă - nefustă, mă rog toată această piesă, a putut să placă sau să nu placă, au fost aşa, două tabere. Anul acesta a fost o chestie foarte, aş putea spune, superficială, pe de o parte, dar eu am susţinut, de la bun început, pe Paula, nu neapărat că m-a susţinut şi atunci eu trebuie să-i întorc..., nu, efectiv pentru mine Paula Seling este o cântăreaţă şi un artist desăvârşit care merge pe genul ei de muzică, are coloană vertebrală, nu a făcut compromisuri numai de dragul de a fi în mainstreamul românesc, este o voce pe care o apreciez foarte mult şi piesa, în sine, "Miracole", chiar mi-a plăcut.
Ovi este, de asemenea, un compozitor foarte talentat, ştiu că are şi ceva influenţe din şcoala scandinavă, ştiu că a stat în Finlanda, dacă nu greşesc sau ceva de genul acesta (n.r. - Norvegia), şi cred că vor avea un impact, dacă nu să câştige locul I vor avea un impact în istoria Eurovisionului pentru că piesa este foarte bună, show-ul am înţeles că va fi pe măsură.
Eu unul cred că la Eurovision, se poate vedea şi pe youtube, am lăsat efectiv un semn plăcut. Dacă eu am început cu stângul, am ieşit cu fruntea sus şi glorios din această întâmplare, pentru că a fost o întâmplare pentru mine Eurovisionul, efectiv niciodată nu mi-am propus sau nu am vrut să particip. A fost efectiv o chestie întâmplătoare, printr-un simplu mesaj pe facebook am ajuns să particip la Eurovision şi să reprezint şi România. Dar acest sentiment îl păstrez încă în suflet. Când vezi acei 15.000 de oameni care vibrează pentru tine este un moment unic pe care un cântăreţ de operă niciodată nu-l va putea simţi, pentru că totuşi noi suntem raportaţi la acele săli de operă unde capacitatea este de maxim 3.000-4.000 de oameni. Să ai senzaţia aceea de pop-star ca şi cântăreţ de operă în faţa atâtor oameni este ceva unic şi asta vreau să fac.
Cred că acest album este o terapie pentru suflete, indiferent că îl cunoşti pe Cezar, noţiunea de contratenor, pop-opera, nu mai contează. Este un album adresat profanilor, în primul rând, şi este un album adresat oamenilor care au uitat că au acea sensibilitate sufletească şi acest lucru este un semnal de alarmă, te face să-ţi dai seama că "tu eşti sensibil, ascultă muzica asta", şi dacă ai vărsat o lacrimă înseamnă că ceea ce am vrut să creez în acest album şi să ajung la sufletul oamenilor înseamnă că funcţionează. Acest impact l-am observat deja la primul concert, lumea poate cu o lacrimă pe obraz sau cu efectul de "piele de găină", era extraordinar, şi mai ales când venea din partea unor oameni care niciodată nu au auzit de tine. Ascultă muzica efectiv, piesa "Who wants to live forever", "Nella Fantasia", habar nu am, o piesă de pe album şi zice "Băi, m-ai făcut să-mi aduc aminte de mama, de fosta mea prietenă, sau..." deci este un mesaj. Eu cred că şi acest fenomen este vandabil, nu numai beat-ul.

AGERPRES: Este mai mult decât o melodie.
Cezar "The Voice": Exact, este, eu consider un album terapie. Este ca o terapie. Cum am spus, eu sunt foarte autocritic, dar cred că acest album a ieşit bine.

AGERPRES: Ai scos albumul, urmează să mergi să-l promovezi. Care sunt următorii paşi, ce ai vrea să mai faci?
Cezar "The Voice": E clar, va urma această campanie mediatică, emisiuni peste emisiuni. La nivel naţional - eu ţin să precizez că sunt şi italian, prin adopţie, am cetăţenie italiană - drept pentru care vreau să ajung ca aceeaşi campanie mediatică pe care o am în România să o fac şi în Italia, pentru că eu sunt legat de această ţară, atât din punct de vedere gastronomic, pentru că sunt un mare gurmand şi aş mânca paste încontinuu, dar şi din punct de vedere artistic, pentru că, ştii bine, Italia este o ţară cu tradiţie din toate punctele de vedere, arta este la ea acasă în Italia, şi atunci eu vreau să am o promovare şi în Italia. Visul meu este că vreau ca acest album să fie în casele tuturor celor care sunt pe acest continent, în care eu cred foarte mult şi care se numeşte Asia. Eu vreau să promovez foarte mult acest album în Asia. De ce? Pentru că sunt cei mai buni consumatori de muzică la modul efectiv. Eu am fost la Seul, la Tokyo şi am văzut acolo, în afară de faptul că devii un idol, ei iubesc foarte mult acest gen de muzică şi efectiv sunt cei mai buni consumatori, adică ei vin, dacă tu ai zece albume, cu toate albumele cumpărate, fizic, şi ţi le dau să le semnezi, să le dai un autograf, ceea ce, din păcate, în România nu se mai poartă. De fapt pe plan mondial vânzarea fizică a scăzut foarte mult pentru că pirateria este în floare. Este o chestie foarte bună să poţi vinde online, dar sunt şi oameni de modă veche, să-i numesc aşa, care preferă să aibă pe raft albumul şi de aceea am ţinut neapărat să arate efectiv ca un album, cu booklet, cu prezentare, cu tot ce trebuie, nu doar aşa un plic, un CD, şi piesele scrise acolo pe cover.

AGERPRES: Spui că vrei să pleci şi în străinătate, mai ai timp şi pentru viaţă personală, mai există?
Cezar "The Voice": Am, am, viaţa personală o am mergând. Este adevărat că de multe ori poate ai vrea să fii mai mult timp alături de cei dragi, eu sunt foarte legat de familia mea, mă rog, care s-a înjumătăţit, mama mea, şi de fraţii mei. Cred că e o chestie frumoasă care personal mi s-a întâmplat: Eurovisionul, poate multă lume nu ştie, practic ne-a reunit pe noi ca familie şi ca fraţi. Eu am fraţi de tată, tatăl meu nu mai este, din păcate, şi Eurovisionul şi acea susţinere activă a fraţilor mei ne-a făcut să ne reunim după ceva vreme, pentru că noi eram un pic ... fiecare pe strada lui. Şi de atunci am tot rămas, deci eu trebuie să mulţumesc acestui fenomen numit Eurovision că mi-a reunit familia şi că acum suntem mai uniţi ca niciodată.

AGERPRES: Îţi doresc să ai succes şi să ne revedem la concerte...
Cezar "The Voice": Atâta timp cât acest album va ajunge în casele oamenilor şi în momentul în care îl veţi asculta vă veţi da seama că muzica şi limbajul pe care eu îl folosesc aici şi tematica, care este dragostea, este câteodată mai important decât alte valori materiale. Câteodată trebuie să ne înnobilăm sufletul şi cred că acest produs şi acest album are acest rol. Doamne ajută să fie de bun augur şi mai ales să ajungă cât mai repede în casele tuturor românilor. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.