Numele maestrului Radu Beligan se identifică, de peste 70 de ani, cu teatrul. O astfel de personalitate cum este Seniorul teatrului românesc reprezintă nu doar un monument de talent, ci şi un artist unic - prin glasul său inconfundabil, prin dragostea şi plăcerea cu care urcă pe scenă şi cu care joacă, prin ''averea'' de roluri în teatru şi film pe care a adunat-o de-a lungul unei cariere impresionante.
S-a născut la 14 decembrie 1918 (ziua Sfântului Filimon - protectorul artiştilor), la Galbeni, în apropiere de oraşul Roman, iar amintirile despre copilărie şi despre mama sa sunt emoţionante.
"Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din ţara care a inventat teatrul. (...) Era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură, până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.(...) Sunt un băiat plecat de la ţară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale. Imaginaţi-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!'', povestea Radu Beligan într-un interviu.
A studiat Dreptul şi Filosofia, în perioada 1937-1938, folosind bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator, dar şi Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.
Debutul pe scenă a fost în spectacolul ''Crimă şi pedeapsă'', după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ''Regina Maria'' (1937-1938), la ''Uranus'' (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ''C.A. Rosetti'', la Teatrul ''Tudor Muşatescu'', la Majestic, la Savoy, la Teatrul ''Comedia'', la Municipal. La sfârşitul anilor '40, a existat chiar şi Compania ''Radu Beligan''. La Teatrul Naţional din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945.
Mai târziu, în 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani, 1961 - 1969. La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru - ''Celebrul 702'' de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacolele ''Şeful sectorului suflete'' de Alexandru Mirodan (1963), ''Rinocerii'' de Eugene Ionesco (1964), ''Capul de răţoi'' de George Ciprian (1966), ''Opinia Publică'' de Aurel Baranga (1967), ''Ucigaş fără simbrie'' de Eugene Ionesco (1968).
''Dacă Dumnezeu ţi-a dat un dar eşti obligat să răspunzi acestui dar. Este profund condamnabil să laşi o vocaţie în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească. Sau măcar să se verifice într-un fel. Sunt convins că în faţa instanţelor artistice şi ale conştiinţelor eşti condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui sau dacă nu îi dai un prilej să se afirme într-un fel'', spunea maestrul.
Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti. De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. A avut o activitate bogată şi la radio şi la televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ''O noapte furtunoasă'', în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în ''După-amiaza unui torţionar'', în regia lui Lucian Pintilie (2001).
''O viaţă trăită frumos este tot ce poate dori un om. O viaţă bine trăită. Eu am trăit pentru meseria mea şi asta mi-a afectat de multe ori viaţa personală. Copiii mei ar putea să îmi reproşeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată din lume. Totuşi, cred că moştenirea spirituală pe care le-o las lor, şi publicului, mă spală de aceste păcate'', spune Radu Beligan, într-un interviu, referindu-se la viaţa pe care a închinat-o artei.
Şi-a intersectat drumul cu alte nume extraordinare ale scenei româneşti: Aura Buzescu, Nicolae Băltăţeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică. A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română şi universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre, în piese semnate de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici, Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionesco, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.
Talentul regizoral al lui Radu Beligan a strălucit în ''Egoistul" de Jean Anouilh, ''De partea cui eşti?" de Ronald Harwood, ''O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, ''Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, ''Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, ''Doctor fără voie" de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), ''Străini în noapte" de Eric Assous.
Este autorul celebrelor eseuri ''Pretexte şi subtexte" (1968), Luni, Marţi, Miercuri..." (1978), ''Note de insomniac" (2001), dar şi autor a nenumărate traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană.

Recunoaşterea valorii artistului
Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii şi distincţii: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) , Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi (1994), Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei (1998), Trofeul Eugene Ionesco (1999), Premiul Revistei ''Flacăra" (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale" (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Ordinul Serviciul Credincios ''Mare Ofiţer" (2004). La 5 aprilie 2002, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincţie.
La fel de bogată este şi activitatea sa didactică, profesională şi academică: profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950-1965), co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), preşedinte activ (1971) şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru, membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, membru al Academiei ''Le Muse'' din Florenţa, semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helsinki (1985), membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei (2004), Societar de onoare al Teatrului National ''I.L.Caragiale''.
''Eu sunt născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut şansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aş putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc ţara şi nu am să plec niciodată din ea, orice aş păţi aici'', mărturisea maestrul Beligan, într-un interviu.
Dar nu doar el iubeşte ţara, ci şi ţara îl iubeşte şi-l preţuieşte pentru talent, pentru geniu, pentru dăruire, pentru profesionalism, pentru seriozitate şi tenacitate. Când vine vorba despre vârsta sa, marele actor spune ca pentru el timpul are altă unitate de măsură.
''Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereţi succesive. Eu nu privesc înapoi cu mânie, ci cu adâncă recunoştinţă pentru toţi cei de la care am învăţat inefabila şi pieritoarea artă a actorului, care se stinge o dată cu amintirea ultimului contemporan'', spunea Radu Beligan.

Cum îl văd actorii sau scriitorii
"Beligan e un nume care a devenit un cuvânt. Nu mai e nevoie să spui şi Radu ca să înţelegi că e vorba despre incomparabilul Radu Beligan". (Dumitru Radu Popescu)
''Pentru el, timpul a rămas pe loc. O fizionomie care sfidează trecerea anilor. Aceeaşi siluetă juvenilă. Acelaşi aer distrat subliniat, de o ironică melancolie. Radu Beligan nu s-a schimbat şi a durat identic cu el însuşi asemenea fenomenelor naturii". (Valentin Lipatti)
''Când vedeţi trecând pe stradă sau pe scenă această siluetă subţire, legănată, acest tip făcut din linii ascuţite, traversate de un surâs IRONIC - BONOM, cu această frunte cultă sub streaşina căreia se află două lumini scormonitoare, amintiţi-vă că teatrul românesc dă lumii ân fiecare anotimp istoric actori extraordinari. Ce-a fost Matei Millo pentru vremea lui şi Nottara pentru a sa e astăzi Beligan pentru NOI. (...) Prin numele său ne veşnicim puţin şi noi, contemporanii săi" (Valentin Silvestru)
"El există de mai bine de şapte decenii pe acel podium strălucitor numit succes. E un demon al eclipselor şi al iluziilor, un ACTOR MARE hăruit de Dumnezeu. Un aristocrat al culturii"(Rodica Mandache)
"Oricine îl priveşte fie şi o singură clipă pe Radu Beligan nu poate să nu observe că omul acesta este un semn de întrebare. (...) Un moment permanent de nelinişte pentru tot ceea ce este aşezat, cuminte. (...) E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni, la curent cu tot ce joacă... alţii, un iubitor de teatru, aleargă pătimaş după piesele altora, amuzat sincer de jocul tuturor camarazilor de talent..." (Camil Petrescu)
''Radu Beligan n-a inventat nimic în teatru. A văzut doar, a înregistrat, a simţit şi a restituit într-o formă specială ceea ce noi toţi am văzut şi simţit fără să ne fi dat seama până atunci. Radu Beligan este un om de teatru, adică un om care are teatrul în sânge, oferindu-şi astfel o revelaţie a lucrurilor invizibile. În acest caz, afirm că Actoria este o persoană: Radu Beligan'' (Răzvan Vasilescu).

95 de ani de viaţă, 75 de carieră
Maestrul Radu Beligan va fi prezent chiar de ziua lui, pe 14 decembrie, pe scena Teatrului Metropolis, alături de toţi cei apropiaţi, oferindu-le cadou premiera "Lecţia de violoncel" de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa - o comedie savuroasă în care maestrul va interpreta rolul principal şi va fi pe scenă alături de fiica sa Lamia Beligan şi actorii Marius Manole şi Tania Popa, Rodica Ionescu. Ce spune fiica despre tatăl său? ''M-a învăţat să trăiesc demn, frumos, să-mi respect publicul, îi sunt recunoscătoare, dar nu am nici pe sfert din puterea lui de muncă şi rigoarea lui profesională, însă mă apropii. El e un workaholic, cum ar spune englezii. Cuvintele sunt prea puţine, cum să spun în cuvinte iubirea? Pentru mine, tatăl meu a fost un real model în viaţă şi în profesie", spunea Lamia Beligan într-un talkshow televizat.
Tot sâmbătă, de ziua sa, maestrul Radu Beligan şi primarul Capitalei Sorin Oprescu vor inaugura, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, "Gongul Thaliei", un simbol al teatrului ce semnifică longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti. Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor.
Seara următoare, pe 15 decembrie, Radu Beligan va urca pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, în spectacolul "Egoistul" de Jean Anouilh - unul dintre cele mai longevive spectacole ale Naţionalului bucureştean, care a atins pe 22 martie cea de-a 100-a reprezentaţie. "Egoistul" este un spectacol în care îl putem întâlni pe Radu Beligan nu numai în calitate de actor, ci şi de regizor. Imediat după spectacol, Maestrul Radu Beligan va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu)