Maraton de filme de neratat la Noaptea Albă a Filmului Românesc

 •  Cultură
2 afişări

Cinematografele din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara vor deveni pe 16 septembrie gazdele unui adevărat maraton al filmului autohton în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc, informează un comunicat Romanian Film Promotion transmis AGERPRES.

c4b6443a-638d-42af-a627-e2fa4959ec94

Oferta Nopții Albe este cât se poate de variată și își propune să satisfacă cele mai exigente gusturi în materie de filme. Din program fac parte producții precum "Morgen", debutul în lungmetraj al regizorului Marian Crișan, care a cucerit juriile și spectatorii festivalurilor de film de la Locarno și Salonic, fiind totodată recompensat și cu Premiul Zilelor Filmului Românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania-TIFF, "Medalia de onoare", al regizorului Călin Peter Netzer, distins cu cinci trofee la Festivalul Internațional de Film de la Salonic, și unul dintre răsfățații celei de-a noua ediții TIFF (Premiul pentru regie, Premiul pentru interpretare — Victor Rebengiuc), sau comedia romantică "Bună! Ce faci?" în regia lui Alexandru Maftei.

Din seria documentarelor nu lipsesc titluri precum "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" regia Andrei Ujică, un documentar inedit și provocator prezentat la Cannes în 2010, ce face portretul lui Nicolae Ceaușescu exclusiv prin imagini de arhivă preluate de la TVR și Arhiva Națională de Filme, sau "Școala Noastră" regia Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma, selecționat în competiția World Documentary la cea de-a zecea edițe a Festivalului Internațional de Film Tribeca și prezentat la TIFF 2011.

Iubitorii filmelor clasice nu sunt neglijați nici în acest an, pentru ei urmând să fie prezentate pelicule precum "O lacrimă de fată" regia Iosif Demian, "Concurs" regia Dan Pița, "De ce trag clopotele, Mitică?" regia Lucian Pintilie sau "Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu" regia Malvina Urșianu.

Programul evenimentului mai cuprinde o selecție de scurt-metraje de top, precum "Apele Tac" regia Anca Miruna Lăzărescu, "Bora Bora" regia Bogdan Mirică, "Draft 7" regia Luiza Pârvu sau "Superman, Spiderman sau Batman" regia Tudor Giurgiu, prezentat în premieră mondială în cadrul TIFF 2011.

Club Fabrica, unul din locurile de desfășurare a Nopții Albe, a pregătit o surpriză pentru toți cinefilii care vor face față cu brio la maratonul de filme românești. După programul de proiecții, clubul va da startul unui after party de senzație până în zori de zi iar cei care vor întreține atmosfera sunt Gramatik, JFB, Unlocka, Dan Basu și Charlie Dundeen. Accesul la party-ul de la Club Fabrica se face pe baza unui bilet în valoare de 20 lei.

Cei care vor achiziționa un flyer special realizat de organizatori și distribuit în perioada 14-16 în locurile de desfășurare a Nopții Albe vor plăti numai 15 lei.

În capitală, locurile de desfășurare a evenimentului sunt: Cinema Studio, Cinema Eforie, Cinema Patria, Noul Cinematograf al Regizorului Român (indoor și outdoor), Centrul Vechi, Terasa Clubului Fabrica, Terasa Green Hours și terasa Hanul lui Manuc.

În Cluj-Napoca cinefilii sunt așteptați la Cinema Florin Piersic și Cinema Victoria, spectatorii din Timișoara se pot bucura de proiecții la Cinema Studio iar la Iași Cinema Republica devine locul în care va avea loc maratonul filmelor românești

Intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și susținut de Centrul Național al Cinematografiei. AGERPRES/ Craiu)

Etichete:

Comentează


Articole recomandate