Paula Popoiu: Muzeul Satului reprezintă memoria conservată a poporului român - interviu

 •  Cultură
19 afişări

Directorul general al Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu, a acordat un interviu AGERPRES în care a vorbit despre semnificația împlinirii marți, a 75 de ani de la inaugurarea oficială, la 10 mai 1936, a instituției pe care o conduce.

fc49d8bd-4ebe-4a18-9bce-b8475fb02714

"Pentru cultura românească a însemnat atunci un lucru extrem de important, pentru că tot ce vedeți aici — casele, patrimoniul pe care noi îl avem în colecții — sunt, de fapt, documente despre identitatea poporului român. (...) Asta a însemnat atunci, dar acum înseamnă, de fapt, memoria conservată a satului și aș zice eu a poporului român", a spus Paula Popoiu.

Ea a evidențiat contribuția avută de două mari nume ale culturii românești în dezvoltarea muzeului — Dimitrie Gusti, fondatorul instituției și Gheorghe Focșa—, cel de-al doilea director al acesteia, care a continuat, "cu foarte multă diplomație", activitatea marelui sociolog, transformând muzeul dintr-unul sociologic într-unul etnografic.

Potrivit Paulei Popoiu, Gheorghe Focșa a salvat Muzeul Satului de la preconizata "mutare" la Mogoșoaia comandată de Ceaușescu. "Pentru că a fost perioada dintre anii '70-'80 când Ceaușescu a vrut să distrugă Muzeul Satului prin 'mutarea' lui la Mogoșoaia. Mutarea însemnând, de fapt, un eufemism. Aici aș aminti numele lui Gheorghe Focșa ca un muzeograf și un specialist extraordinar care a salvat muzeul cu multe riscuri la vremea aceea.", a spus ea.

Nu în ultimul rând, directorul general al Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti" a dezvăluit faptul că acesta urmează să se extindă, prin inaugurarea, în 17 mai, a unui așa-zis "Sat nou", lângă "Satul vechi" al lui Dimitrie Gusti. Acesta va avea o școală și o biserică funcționale și o alee a minorităților — "Aleea academician Nicolae Cajal", ilustrată de casele lipovenești, secuiești, săsești, evreiești, ucrainene, turcești.

AGERPRES: Doamnă director general al Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu, se împlinesc, la 10 mai, 75 de ani de la inaugurarea oficială a instituției pe care o conduceți, la 10 mai 1936. Ce a însemnat acest eveniment pentru cultura românească?
Paula Popoiu: Fac precizarea că această inaugurare a avut loc la 17 mai 1936. Pentru cultura românească a însemnat atunci un lucru extrem de important, pentru că tot ce vedeți aici — casele, patrimonul pe care noi îl avem în colecții — sunt, de fapt, documente despre identitatea poporului român. Poate că noi nu avem prea multe documente scrise din anumite perioade, dar tocmai aceste dovezi pe care noi le conservăm la Muzeul Satului vorbesc foarte mult despre noi ca popor. Pe de altă parte, momentul 1936 a însemnat materializarea unor îndelungi cercetări în satul românesc, într-o perioadă în care intelectualii se gândeau cum să ridice satul. Atunci au fost create o serie de instituții care se ocupau de satul românesc, de oamenii din satele cercetate de Dimitrie Gusti. Acel eveniment a însemnat, cred eu, nu numai o perioadă de conservare și de menținere a uni patrimoniu valoros, dar și de mare interes față de această zonă mai vitregită în general a oricărei țări, pentru că întotdeauna mediul rural a fost în urma celui urban. Asta a însemnat atunci, dar acum înseamnă, de fapt, memoria conservată a satului și, ași zice eu, a poporului român.

AGERPRES: Instituție de referință a spiritualității românești, Muzeul Satului a avut mai multe etape în dezvoltarea lui: etapa Dimitrie Gusti, etapa Gheorghe Focșa, ca să nu le numesc decât pe cele mai importante. Apoi cea de după 1989. Prin ce s-au caracterizat fiecare?
Paula Popoiu: Etapa Gusti înseamnă cercetarea, constituirea și inaugurarea muzeului, pentru că muzeul a avut o perioadă de distrugere, cu momente în care aici au locuit țăranii, într-un experiment pe care Gusti a dorit să-l facă, acela de a popula casele din muzeu cu oameni, un experiment care nu a dat roade. Apoi, în '40 aici au locuit refugiați din Basarabia, și toate aceste etape s-au sfârșit, din păcate, în '47, când Dimitrie Gusti a fost exilat de puterea comunistă nou instalată, și când, practic, acesta a fost interzis ca reprezentant al 'științei burgheze a sociologiei'. Dar cred că muzeul a avut un mare noroc, care s-a chemat Gheorghe Focșa. În 1948 acesta este numit director al muzeului, și continuă, cu foarte multă diplomație,—în sensul în care comuniștii nu-și dădeau seama de ceea ce se întâmpla aici — ideile lui Dimitrie Gusti. El transformă muzeul dintr-unul sociologic într-unul etnografic, tocmai pentru a scăpa de ideea că acesta a fost rezultatul unei științe burgheze, de care, oricum, nu trebuia să vorbim. A avut această diplomație extraordinară. El a adus multe din monumentele pe care le vedem astăzi, a continuat cercetările de teren și a știut cum să salveze de foarte multe ori acest muzeu. Pentru că a fost perioada dintre anii '70-'80 când Ceaușescu a vrut să distrugă Muzeul Satului prin 'mutarea' lui la Mogoșoaia. Mutarea însemnând, de fapt, un eufemism. Aici ași aminti numele lui Gheorghe Focșa ca un muzeograf și un specialist extraordinar care a salvat muzeul cu multe riscuri la vremea aceea. Și nu vreau să amintesc și numele celor care au sprijinit ideea lui Ceaușescu. Eu zic că este ceva ce nu trebuie amintit și ar trebui să uităm. Muzeul a fost salvat atunci, și-a continuat existența aproape fără să se dezvolte până în 1989. Aceasta pentru că, mai ales când vorbeam de biserici, puteam să spunem cel mult monumente religioase. Atunci muzeul a stat, dacă vreți și-a conservat patrimoniul, dar s-a dezvoltat mai puțin. După '90 am gândit că este marea noastră eliberare și am început să facem cercetări legate mai ales de viața spirituală, pe care, până atunci, nu aveam voie să le facem. Nu aveam voie să vorbim de obiceiurile de iarnă, sau dacă o făceam era în așa fel încât să nu știe nimeni despre ce vorbim. Aceasta a fost, după 1990, zona noastră de interes, racordat cu ceea ce se întâmplă în Europa cu patrimoniul material. '90 înseamnă și gândirea schimbată despre dezvoltarea muzeului. Încă de atunci s-a obținut un teren de 3,5 ha, care a rămas, așa, într-o oarecare adormire până în 2010, când, după ce am finalizat proiectul de dezvoltarea a muzeului, am început să punem în practică ceea ce am putea să numim 'Satul nou' de lângă 'Satul vechi' al lui Dimitrie Gusti.

AGERPRES: Mi-ați anticipat următoarea întrebare. Înțeleg că, la aniversare, vă extindeți.
Paula Popoiu: Am considerat că este momentul să mai salvăm o serie de monumente din teren, pentru că, probabil, în 10 ani, în materie de arhitectură, cu astea o să rămânem. Monumentele din această parte mai veche vor fi funcționale în mare lor majoritate. Biserica va putea să găzduiască nunți sau botezuri, sau chiar slujbe, la anumite sărbători, și suntem pe cale să aducem o școală, care va funcționa ca școală, sigur, nu tot timpul, dar vom putea ține aici cursuri, jocuri tradiționale, pentru a-i mai îndepărta, în acest fel, de computer și a-i aduce spre viața reală. De asemenea, avem un punct important pe care Dimitrie Gusti și echipa ce i-a urmat l-au ilustrat prea puțin și anume minoritățile din România. Noi avem acum Casă de lipoveni și Casă de secui și cu asta se termină, în acest moment, diversitatea de la muzeu. Așa că am înființat Aleea minorităților, care se va numi, din 17 mai, "Aleea academician Nicolae Cajal". Vom începe cu Casa săsească, pe care o avem deja achiziționată, ași zice, prin Fundația Haberman a sașilor transilvăneni, apoi vom aduce Casa evreiască, avem deja Casa de Huțul, deci ucrainenii sunt reprezentați, vom aduce Casa turcească și, în măsura în care terenul ne va permite, vom reprezenta și alte etnii. Sper ca această nouă parte a muzeului să atragă foarte mulți vizitatori, dar dincolo de asta, să constituim în orașul București un loc în care oamenii să se simtă ca acasă.

AGERPRES: Cum stați cu publicul? Aveți mai mulți străini, sau bucureșteni? Din țară sau din străinătate?
Paula Popoiu: Stăm bine. Spre uimirea mea, în anul de criză care a trecut am depășit numărul de 300.000, vârful fiind de 350.000 de vizitatori. Peste 180.000 au fost turiști străini, iar acum, de la începutul anului, dacă veniți în muzeu o să auziți vorbindu-se italiană, rusă, germană. De curând, am avut bucuria ca un șef de stat să ceară el însuși să viziteze muzeul nostru, este vorba de președintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhammedov. Dar nu este prima dată, la noi au fost regele Qatarului, altețele imperiale japoneze, regina Belgiei. Nu mai spun de Laura Bush, soția fostului președinte al SUA, George W. Bush. Muzeul Satului este, ca să spun așa, un fel de ambasador al României.

AGERPRES: Ce înseamnă o zi obișnuită la Muzeul Satului. Dar o zi festivă?
Paula Popoiu: O zi festivă este o zi grea, dar o zi de lucru este una și mai grea. Asta pentru că, până ajungem la acțiunile pe care publicul le vede, noi facem cercetare, avem peste 50.000 de obiecte în colecții, care sunt în fiecare zi controlate, cercetate, făcută evidență de patrimoniu. În spatele multor acțiuni frumoase pe care le văd oamenii la muzeu se ascunde această muncă. Dacă mă întrebați ce înseamnă pentru mine, directorul general, vă mărturisesc că mi s-a spus să scot ușa de la birou ca să nu o mai tot deschidem. Dincolo de activitatea științifică, pentru că și eu sunt cercetător, înseamnă foarte multă coordonare, înseamnă și foarte multă diplomație, pentru că aici vin foarte mulți vizitatori. Așa că o zi de lucru este o zi grea, dar, în același timp, foarte plăcută.

AGERPRES: Înțeleg că aveți cu ce vă lăuda. Aveți desigur și probleme cu care vă confruntați. Care ar fi acestea?
Paula Popoiu: Avem și foarte multe probleme. Mi-aș dori să nu mai fim agresați, de multe ori de tot felul de tarabe cu mici, de chioșcuri, de oameni care nu înțeleg importanța acestei instituții și vor să treacă prin ea, pe lângă ea, s-o dsființeze, să facem o parcare mare deasupra. Sunt oameni care zic, 'Asta este o instituție de stat, nu ne lasă să facem noi o parcare'. Poate că vă așteptați să spun că mi-aș dori mai mulți bani. Nu, bani găsim, și găsim și sponsori pentru că ne iubesc băncile. Ne-am dori însă mai mult atașament chiar din partea românilor pentru Muzeul Satului, mai multă înțelegere, pentru că este o instituție care reprezintă țara la cel mai înalt nivel. Vreau să dau un exemplu: în Muzeul Skansen din Suedia, familia regală își serbează ziua de naștere și rămâne în muzeu o zi întreagă și vorbește cu oamenii. Sigur, nu avem familie regală, dar mi-ași dori să vină mai multă lume dintre cei care se ocupă de cultură, de tot ceea ce înseamnă partea asta de conservare a identității, de tradiții, despre care vorbim frumos. Deci, dacă vorbim, să și facem ceva pentru ele.

AGERPRES: În final, v-ași întreba ce înseamnă Muzeul Satului pentru dumneavoastră?
Paula Popoiu: Înseamnă întreaga mea viață, pentru că a fost primul meu loc de muncă după facultate, am plecat temporar la Ministerul Culturii, până după incendiul din 2002, când m-am întors de bună voie, pentru că se cerea o colaborare cu fosta directoare, doamna Georgeta Stoica. E un om deosebit, un etnograf de excepție, care va împlini anul acesta 80 de ani. Muzeul 75 și dânsa 80! După aceea mi-a predat ștafeta la muzeu și am preluat-o așa, cu o oarecare strângere de inimă, pentru că urmam în scaun unui om deosebit și pentru că înaintea mea erau oameni care s-au numit Gusti și Focșa. Deci, am avut o sarcină grea pe care sper că mi-am onorat-o. Muzeul Satului înseamnă întreaga mea viață, activitate, legată și de satul românesc și de cercetările de teren. Dar dincolo de asta nu pot să mă plâng. Probabil, la bilanțul ultim, voi spune că am avut o viață frumoasă. AGERPRES

Etichete:

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe